Cosul meu
Gol.

Nu aveti nici un produs in cosul de cumparaturi

Cultura gutuiului

Cultura gutuiului
Gutuiul este un arbore de marime medie, originar din regiunea Caucazului si este inrudit cu marul si parul. Este cunoscut din antichitate, fructele sale fiind folosite in gastronomie sau in medicina populara. ... Detalii...

                                             Gutuiul 

Gutuiul  este un arbore de marime medie, originar din regiunea Caucazului si este inrudit cu marul si parul. Este cunoscut din antichitate, fructele sale fiind folosite in gastronomie sau in medicina populara.

Gutuile se consuma atat in stare proaspata cat si sub forma prelucrata ca gemuri, compoturi, marmalade etc. Fructele au un grad ridicat de gelificare, isi mentin aroma si fermitatea si dupa fierbere.

Gutuiul poate atinge inaltimi de 3,0-4,5 m (cu extreme intre 1,5-6,0 m) si are un aspect robust si rustic de tufa cu mai multe tulpini, ce pornesc de la baza coletului. Coaja tulpinilor este sensibila si poate fi afectata chiar si de lovituri superficiale. Radacinile nu se dezvolta mult in adancime, fiind dispuse in stratul superficial al solului.

Coroana gutuiului este deasa si are o forma neregulata. Frunzele sunt simple, cu marginea neteda, lat-ovalate, cu o lungime de 6-11 cm si suprafata  acoperita de peri moi, catifelati, de culoare alba.

Inflorirea se produce tarziu, dupa aparitia frunzelor, in perioada aprilie-mai, florile nefiind astfel expuse ingheturilor timpurii de primavara. Florile sunt mari, solitare, albe sau roz, cu cinci petale. 

Particularitatile de crestere si formare.

In functie de soi fructificarea la gutui incepe din anul 2-3 de la plantare. Majoritatea soiurilor sunt autofertile, polenizarea fiind entomofila cu ajutorul albinelor si insectelor.
Coroana gutuiului este deasa si in general neregulata, formata din ramuri de schelet groase. In perioada de tinerete, gutuiul se dezvolta viguros insa, dupa intrarea pe rod, viteza de crestere se reduce foarte mult.

Ca forme de coroana se utilizeaza formele de vas si piramida intrerupta sau chiar unele libere mai mult sau mai putin aplatizate.

Plantarea gutuiului.

Epoca de plantarea gutuiului este toamna si primavara cand acesta se afla in repaus vegetal.

Distanta de plantare este de 3,5-4,0 m intre randuri si 2,5-3,0 m intre pomi pe rand. Pomul va fi plantat cu punctual de altoire la 5 cm deasupra solului.  Radacinile pomului se vor distribui la baza gropii pe o movilita de pamant fin. Dupa plantare este recomandat scurtarea axului  pomului la 1,0 metru.

Dimensiunea unei gropi: lungime x latime x adancime=40/40/50 * cm  (* in functie de marimea radacinilor se proportioneaza groapa).

Plantarea se incepe cu inlaturarea ambalajului dupa care se mocirlesc radacinile cu un amestec de gunoi de grajd, pamant de telina si apa pentru un mai bun contact cu solul.

Se fertilizeaza cu mranita si ingrasamant complex NPK dupa care se uda cu 10-12 l apa  pe fiecare pom plantat.

Cerintele gutuiului fata de factorii de mediu. 

Cerintele fata de temperatura. 

Gutuiul este o planta termofila necesitand o suma a temperaturilor de 3350-3510 grade Celsius pentru parcurgerea in bune conditii a vegetatiei. Plantatii intensive se pot infiinta acolo unde gerurile sunt peste -28 grade Celsius.

Rezistenta organelor de rod la temperaturi scazute de la -1,5grade Celsius  in cazul florilor, pana la -2,2grade Celsius  in cazul fructelor abia legate. 

Radacinile pot degera usor in iernile geroase, lipsite de zapada, datorita asezarii trasante situate mai aproape de suprafata solului, comparativ cu alte specii.

Temperaturi critice pentru sistemul radicular al gutuiului sunt cele de -12 -13 grade Celsius  care pot produce pieirea totala sau partiala a radacinilor subtiri, iar la -14 grade Celsius poate degera intreg sistemul radicular.

Cerintele fata de lumina.

Prefera terenurile plane sau usor inclinate, luminate si expuse la soare, gasindu-se in flora spontna, in luminisuri si pe liziera padurilor. In cazul cultivarii lui in zona dealurilor joase si mijlocii este obligatoriu sa-se evite terenurile umbrite, alegandu-se expozitiile sudica sau sud-vestica.  La infiintarea plantatiilor pure se va avea in vedete asigurarea unor distante suficiente, atat intre randuri cat si pe rand. In cazul plantarilor mixte, se vor alege specii mai putin pretentioase la lumina (arbusti fructiferi, mar, prun, visin) dar distantele de plantare vor fi corespunzatoare.

Daca gutuiul nu primeste suficienta lumina intra tarziu pe rod, rodeste putin, ramurile din interiorul coroanei se debiliteaza si se usuca. Cu timpul, cresterile vegetative sunt din ce in ce mai slabe iar mugurii de rod se formeaza intr-un numar tot mai mic.

Cerintele fata de apa. 

Gutuiul are cerinte relativ mari fata de apa, de aceea se planteaza mai ales la baza pantelor. Reuseste totusi si in conditiile de 500-550 mm precipitatii, dar suporta bine si precipitatii mai mari de 650-800 mm, optimul fiind de 600-650 mm anual. Referitor la umiditatea atmosferica, aceasta trebuie sa aiba valori intre 75 si 80%.

Gutuiul suporta destul de bine umiditatea excesiva a solului precum si o inundare temporara.

Cerintele fata de sol.

Prefera solurile aluvionare, revene, fertile, calde si cu carbonatii situati la mare adancime, deoarce clorozeaza la peste 8% calciu activ. Pe solurile nisipoase, gutuiul creste slab si se epuizeaza repede. Pe solurile argiloase, grele si reci, in care apa freatica este mai ridicata de 1-1,25 m, cultura gutuiului nu este indicata.

Fertilizarea plantatiei de gutui. 

Fertilizarea este necesara in functie de rezervele solului, varsta plantatiei, densitatea  si nivelul productiei.

Pentru plantatiile tinere fertilizarea se face cu: 20 t/ha gunoi de grajd, 130 kg/ha N, 75 kg/P2O5 si 80 kg/ha K2O.

La plantatiile pe rod se aplica: 120-180 kg/ha N, 80-120 kg/ha P2O5 si 100-120 kg/ha K2O. O data la 3-4 ani se fertilizeaza cu gunoi de grajd 30-40 t/ha.

Irigarea plantatiei de gutui.

Irigarea plantatiei de gutui este necesara in zonele cu precipitatii sub 500 mm si chiar sub 600 mm annual, in cazul in care acestea sunt repartizate neuniform si nu satisfac cerintele specie.

Irigarea plantatiei tinere este importanta in vederea unei bune dezvoltari si pornirea in vegetatie a pomilor. Prin irigare se urmareste mentinerea umiditatii necesare desfasurarii in conditii optime a cresterii di dezvoltarii fructelor.

Se aplica 2-3 udari cu o norma de 300-500 m3/ha mai ales in perioadele de mare consum ale pomilor in lunile iulie-august. Perioadele critice pentru par sunt: inainte de dezmugurit, la 2-3 saptamani de la inflorit, dupa caderea fiziologica a fructelor si inainte de recoltare cu 2-3 saptamani.

Metode de irigare.

Se poate utilize irigarea prin brazda in plantatiile extensive, in plantatiile intensive si superintensive se utilizeaza cu succes microaspersiunea si irigarea prin picurare.

Intretinerea solului in plantatiile de par.

Alegerea unui anumit sistem de lucrare a solului se face in functie de cantitatea de precipitaii din zona respective, repartizarea lor in timpul anului, combaterea eroziunii solului, nivelul si destinatia productiei.

Ca sisteme de intretinere a solului sunt recomandate:

-          Ogorul lucrat pentru precipitatii sub 600 mm annual, pe terenuri plane sau cu panta foarte mica, in plantatii intensive sau superintensive.

-          Culture intercalate pentru zonele cu precipitatii  de 600-750 mm annual, in plantatiile tinere,terenuri plane sau usor inclinate, semiintensive sau intensive in conditia dublarii necesarului de elemente nutritive si apa. Se pot cultiva: capsuni.leguminoase,cartofi in general plante cu talie mica.

-          Benzile inierbate temporar,in zonele cu peste 750 mm precipitatii anuale,pe terenurile in panta pana la 15 %

-          Benzile inierbate in alternanta cu ogorul lucrat

-          Inierbarea intervalelor dintre randuri si cosirea repetata pentru mulcire. Mulciul aduce un aport suplimentar de elemente minerale

Intretinerea solului pe randul de pomise realizeaza prin 1-2 prasile manual. Completate cu administrarea de erbicide cum ar fi Roundup in cantitate de 5-6 l/ha. 

Combaterea bolilor care pot aparea in cultura gutuiului.

Descrierea si combaterea la focul bacterian al rozaceelor (Erwinia amylovora).

Focul bacterian este cea mai pagubitoare boala produsa la gutui, mar si par.Atacul este intalnit in toate zonele pomicole in care se concentreaza cultura marului (a semintoaselor), poate sa distruga in livezile neingrijite in proportie de 100 % .Boala este frecventa mai ales la pomii tineri, dar poate sa apara si pe pomi maturi, manifestandu-se prin diferite simptome, in functie de organul atacat.

Evolutia bolii cuprinde 3 faze, mai mult sau mai putin evidente.

Arsura inflorescentelor este de obicei primul simptom care apare primavara devreme, datorata infectarii directe a florilor deschise.Floarea apare hidrozata, apoi se ofilesc, se brunifica si in final se inmegreste.Infectia progreseaza spre peduncul, care de asemenea se innegreste.Din peduncul pe timp umed si calduros exsudeaza picaturi de lichid.Bacteria progreseaza rapid spre lastari si ramuri.

Arsura lastarilor. Lastarii si ramurile sunt si ele foarte sensibile la atacul bacteriei. Lastari pot fi infectati sistemic, cand bacteriile invadeaza lastarii intern, sau prin infectii locale, externe.Lastarii infectati externm cu 1-3 frunze de la varf, se ofilesc si se indoaie sub forma de carja de pastor.Pe timp umed si pe lastari apar picaturi de extrudat, de culoare variata, de alb murdar pana la galben, portocaliu sau rosu inchis. Frunzele moarte apar ca si parlite de foc, ele raman persistente pe lastarii uscati. Pe fructele verzi, tinere apar portiuni de tesut hidrozate, apoi se brunifica, se sbarcesc si raman atasate pe ramuri (se mumifica).

Ulcerele de pe ramuri sarpante si trunchi, sunt rezultatul infectiilor care au coborat de la inflorescente, lastari sau fructe. Sub leziunile scoartei tesuturile apar maronii-rosietice. Si la nivelul ulcerelor se formeaza exsudari, in care bacteriile pot ierna.Arsura coletului si a radacinii duce frecvent la omorarea pomilor.

Focul bacterian este produs de bacteria Erwinia amylovora, temperatura optima de dezvoltare este de 30 grade Celsius, cea minima este de 3 grade Celsius, iar cea letala este de 45-50 grade Celsius. Patrunderea bacteriilor in tesuturi are loc prin deschideri naturale (stomate, hidatode, lenticele) sau prin ranile cauzate de insect.De la pomii bolnavi la cei sanatosi, bacteriile sunt transmise prin intermediul insectelor, patrunse in tesuturi bacteriile circulă prin vase, prin parenchim si prin cambiu.In timpul iernii, boala stagneaza, dar bacteriile nu sunt distruse, ele rezistand in leziunile de pe lastari si ramuri. In scurt timp, la suprafata portiunilor atacate apare un exsudat bacterian, care este luat de insecte si dus pe flori.

Prevenirea si combaterea focului bacterian se realizeaza prin: folosirea la plantare a unor pomi sanatosi fara leziuni (ulceratii) bacteriene, depistarea vetrelor de atac, indepartarea focarelor (frunze, lastari, sarpante si chiar pomi) cu infectii, pentru diminuarea inocultului.

Combaterea pe cale chimica se realizeaza la avertizare, inainte si dupa  inflorire cu ajutorul fungicidelor cum ar fi: Alcupral 50 PU in concentratie de 0,2 % prefloral si 0,4 % postfloral, Kocide 2000 in concentratie de 0,25 % (3,75 kg/ha) prefloral, Champ 77 WG in concentratie de 0,2 % (20 g in 10 l apa) (2 kg/ha), Cuproxat Flowable in concentratie de 0,35 % (5,25 l/ha in 1500 l solutie) prefloral, Funguran OH 50 WP in concentratie de 0,2 % (30 g in 15 l apa) prefloral si 0,04 % (30 g in 75 l apa) postfloral.

Descrierea si combaterea moniliozei (putregaiul brun si mumifierea fructelor) (Monilinia fructigena).

Monilioza sau putregaiul brun produce pagube importante in livezile de gutui, mar, par, si in depozite. Monilioza este o ciuperca care afecteaza ramurile, frunzele, florile si fructele in diferite faze de vegetatie.In timpul infloritului se constata vestejirea ramurilor tinere, frunzele si florile se brunifica si se usuca.Pe scoarta ramurilor atacate sip e flori se formeaza pernite mici de mucegai, cenusii-galbui, care contin conidioforii si conidiile ciupercii.La atacul de monilioza mai raman printre florile brunificate si flori normale, sanatoase.Monilioza de primavara poate fi confundata si cu caderea fiziologica.Vara, pe fructele ajunse aproape de maturitate, petele brune intinse cuprind si pulpa in adancime, cauzand putrezirea si caderea de pe pom.

Pe vreme umeda si temperatura ridicata, pe pete apar sporodohiile sub forma unor pernite asezate in cercuri concentric cauzand simptomul numit putregai brun.Pe timp umed dar cu temperaturi mai scazute, fructele putrezesc, se brunifica, se innegresc cauzand simptomul numit putregai negru.Pe timp secetos, fructele atacate se deshidrateaza, se mumifica si pe pom cauzand simptomul numit mumifierea fructelor.Monilioza se poate raspandi si in depozite.

Agentul patogen se numeste Monilinia fructigena care ierneaza ca miceliu in scoarta ramurilor, precum si ca scleroti in interiorul fructelor mumificate.Sclerotii trebuie sa ierneze 2 ierni pentru a germina cu formarea de apotecii cu asce si ascospori.Umiditatea ridicata a aerului, prezenta apei pe fructe, precum si ranile sunt factori care favorizeaza aparitia unor atacuri puternice.

Prevenirea si combaterea aparitiei moniliozei se poate realiza prin: adunarea fructelor mumificate si arderea lor, inlaturarea in primavara a lastarilor atacati, aplicarea tratamentelor contra rapanului si a insectelor sunt cele mai eficace masuri, culegerea cu grija si transportarea in conditii bune, astfel ca fructele sa nu se raneasca, dezinfectarea depozitelor de fructe in fiecare an cu produse omologate.

Combaterea pe cale chimica se realizeaza cu ajutorul fungicidelor cum ar fi: Chorus 75 WG in concentratie de 0,02 % (0,3 kg/ha), Dithane M-45 in concentratie de 0,2 % (20 g in 10 l apa) (2,0 kg/ha), Dithane Neotec 75 WG in concentratie de 0,2 % (20 g in 10 l apa) (2,0 kg/ha), Rovral 500 SC in concentratie de 0,1 % (1,5 l/ha in 1500 l apa), Rovral 500 SC in concentratie de 0,1 % (1,5 l/ha) boli de depozit.

Descrierea si combaterea la fainarea gutuiului (Podosphaeraoxyacanthae).

Fainarea este una din cele mai importante boli care ataca frecvent gutuiul.In anii favorabili, boala produce pagube importante la soiurile foarte sensibile.Simptomele se manifesta inca de la dezmugurire si pot continua pana la caderea frunzelor.In cursul lunilor mai-iunie se constata intensitatea cea mai mare.Fainarea ataca frunzele, florile, lastarii si uneori fructele tinere.Pe frunze apare o pasla albicioasa, pulverulenta a ciupercii, pe ambele fete ale limbului.Frunzele se deformeaza,se rasucesc spre partea superioara, isi pierd elasticitatea si se usuca, fara a forma fructe.Pe fructe atacul cauzeaza stagnarea cresterii si caderea fructelor.

Agentul patogen se numeste Podosphaera oxyacanthaecare ierneaza in solzii mugurilor ca miceliu de rezistenta si ca peritecii cu o asca si cate 8 ascospori unicelulari. La suprafata organelor atacate se dezvolta miceliul ciupercii, hialin, septat, ramificat, din care se diferentiaza haustori sferici, care patrund in celulele epidermice.In cursul perioadei de vegetatie, ciuperca se inmulteste prin conidii.Temperaturile de 18-22 grade Celsius, insotite de o umiditate de 90-100 % provenita din roua, ceata sau ploaie, favorizeaza inmultirea ciupercii, germinarea conidiilor si patrunderea haustorilor in celulele plantei gazda.

Prevenirea si combaterea aparitiei fainarii se poate realiza prin: taierea lastarilor atacati si arderea lor.Aceasta lucrare se efectueaza prin indepartarea lastarului atacat si a unei portiuni din ramura de 15-20 cm sub nivelul portiunii atacate, deoarece pe aceasta zona majoritatea mugurilor vegetativi sau de rod sunt infectati de fainare.Fertilizarea echilibrata mareste gradul de rezistenta a pomilor fata de infectii.Lucrarile solului toamna sau primavara din martie pana la inceputul dezmuguririi mugurilor florali, lucrare prin care se incorporeaza frunzele atacate cazute si portiunile marunte de lastari atacati care au cazut la taieri.

Combaterea pe cale chimica se realizeaza cu ajutorul fungicidelor cum ar fi: Kumulus DF in concentratie de 0,3 % (30 g in 10 l apa) (3,0 kg/ha), Score 250 EC in concentratie de 0,015 % (0,225 l/ha), Shavit F 72 WP in concentratie de 0,2 % (20 g in 10 l apa) (2 kg/ha), Stroby DF in concentratie de 0,01-0,013 % (0,15-0,2 kg/ha), Thiovit Jet 80 WG in concentratie de 0,3 (4,5 kg/ha), Topas 100 EC in concentratie 0,02 % (0,3 l/ha), Topsin M 70 in concentratie de 0,07 % (10 g in 14 l apa), Topsin 500 SC in concentratie de 0,14 % (2,1 l/ha in 1500 l apa), Chorus 75 WG in concentratie de 0,02 % (0,3 kg/ha), Clarinet 200 SC in concentratie de 0,1 %, Folicur Solo 250 EW in concentratie de 0,05 % (0,750 l/ha).

Descrierea si combaterea la patarea bruna a frunzelor de gutui (Fabraea maculata).

Patarea bruna a frunzelor de gutui apare mai frecvent in pepiniere, in regiunile mai umede.

Atacul poate aparea pe frunze, fructe si rareorii pe lastari tineri. Pe frunzele de gutui, boala se manifesta in tot cursul perioadei de vegetatie, prin pete mai mult sau mai putin circulare, cu diametru de 1,0-5,0 mm, la inceput galbui, apoi brune-rosietice.

 Pe fata superioara a frunzelor, in dreptul petelor se observa unul, mai rar doua pana la trei puncte mici, crustoase, negricioase, care reprezinta fructificatiile ciupercii, lagarele de conidiofori si conidia. 

Cand atacul este intens, frunzele se rasucesc, se brunifica si cad de timpuriu (iulie). In anii cu precipitatii abundente, atacul trece si pe fructe, manifestandu-se prin pete asemanatoare cu cele de pe frunze. Ciuperca poate ataca si varfurile lastarilor tineri, producand brunificarea si uscarea lor.

Boala este produsa de ciuperca Fabraea maculata si se raspandeste prin intermediul frunzelor cazute la suprafata solului. Prin luna mai, ascosporii sunt eliberati din asce si imprastiati de vant, producand noi infectii pe frunze.

Ciuperca iernarea sub forma de miceliu pe ramuri (care in primavara da nastere la conidii), fie sub forma de conidii pe frunzele cazute sau sub cea de apotecii, atunci cand aceste organe se formeaza.Aceasta boala ia o dezvoltare mare in anii cu primaveri si veri ploioase, conditii in care are loc desfrunzirea prematura a pomilor.

Combaterea aparitiei patarii brune a frunzelor se realizeaza prin adunarea si distrugerea frunzelor cazute sau ingroparea lor in sol printr-o aratura adanca de toamna. Primavara se vor aplica tratamente chimice, primul tratament se va aplica inainte de inflorit, iar al doilea dupa caderea petalelor. Daca vremea este favorabila dezvoltarii bolii se va mai aplica inca unul sau doua tratamente.

Descrierea si combaterea daunatorilor in cultura marului.

Descrierea si combaterea viermelor merelor (Cydia pomonella).

Viermele merelor in tara noastra, este unul din cei mai periculosi daunatori ai marului, in anii favorabili de nmultire poate sa produca pierderi de 25 % din fructe, iar la soiurile sensibile pana la 80-90 %.

Adultul este un fluture mic, cu deschizatura aripilor anterioare de 15-20 mm. Aripile anterioare sunt de culoare bruna-cenusie, cu striuri transversale de culoare cenusiu-inchis spre negru. La varful aripilor anterioare exista o pata in forma de semiluna bruna, iar in interior de culoarea bronzului.Aripile posterioare sunt de culoare brun-roscata cu stralucire aramie.Oul este de forma unui scut, de 0,5 mm, rotund sau usor elipsoidal, transparent, la inceput de culoarea albusului de ou (hialin) apoi devine de culoarea unei perle, dupa care prin corion se vad diferitele stadii de embriogeneza. Larva matura are lungimea de 16-20 mm si este de culoare roz-deschis, iar capul de culoare bruna. Fiecare din segmentele corpului larvei are cate doi tuberculi brun-inchis prevazuti cu perisori fini.Pe abdomen au in varf crosete in forma de semiluna. Larvele mature ierneaza intr-un cocon din fire matasoase impregnate cu ceara ca sa le apere de intemperii. In acest cocon ia nastere crisalida.Crisalida are lungimea de 8-12 mm fiind de culoare bruna-caramizie, stralucitoare.

Larvele viermelui ataca fructele si lastarii ierbacei.Patrund in pulpa in zona casei seminale unde distrug semintele, din care cauza fructele nu mai cresc.Larvele din prima generatie cauzeaza pierderi totale la fructele atacate, deoarece acestea fiind mici cad si nu se pot valorifica.Larvele generatiei a doua ataca fructele aproape de maturitate.Aceste fructe se coc inainte de vreme, neputandu-se hrani cad, o parte putrezesc si o parte din cele atacate raman in pom, iar odata cu culesul sunt duse in depozit unde larvele se retrag si intra in diapauza hiemala.Fructele atacate de generatia a doua a viermelui merelor, care nu putrezesc, au o valoare comerciala scazuta. Fructele mature atacate de acest daunator nu se pot pastra pentru ca prin galerii patrund diferite microorganisme ce le determina putrezirea.

Prevenirea si combaterea viermelui marului se poate realiza prin: aratura adanca de toamna, taieri de intretinere corespunzatoare, adunarea fructelor viermanoase cazute si distrugerea lor, in vederea diminuarii rezervei biologice.

Combaterea chimica se realizeaza la avertizare, se efectueaza 1-2 tratamente pentru generatia I in perioada mai-iunie si 2-3 tratamente pentru generatia a II-a aplicate in iulie-august. 

Amintim cateva insecticide utilizate in combaterea viermelui marului: Calypso 480 SC in concentratie de 0,02 % (0,3 l/ha) (10 ml in 50 l apa), Coragen in concentratie de 0,01 % (0,150 l/ha), Decis Mega 50 EW in concentratie de 0,0125 % (0,187 l/ha), Faster 10 CE in concentratie de 0,025 % (0,375 l/ha), Karate Zeon in concentratie de 0,015 % (0,225 l/ha in 1500 l apa) (2 ml in 13 l apa pe 88 mp), Laser 240 SC in concentratie de 0,06 % (0,9 l/ha in 1500 l apa), Novadim Progress in concentratie de 0,075 % (100 ml in 130 l apa), Proteus OD 110 in concentratie de 0,05 % (0,75 l/ha).

Descrierea si combaterea la paduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus).

Paduchele din San Jose este cel mai temut dusman al pomilor fructiferi, fiind considerat o calamitate pentru livezile infestate. Paduchele de San Jose este polifag, atacand peste 200 specii de arbori, arbusti si plante ierboase dar prefera speciile lemnoase. Ataca atat partile lemnoase, frunzele, cat si fructele.Paduchele se fixeaza cu ajutorul rostrului in tesut si suge continutul celular. O data cu intepatura este introdusa si saliva, care contine o substanta toxica sub actiunea careia se produc o serie de modificari biochimice, din care cauza tesuturile se necrozeaza, se rosesc, formandu-se pete caracteristice. Pomii atacati au o vegetatie redusa, frunze etiolate, fructe mici si deformate.

Femelele au scutul aproape rotund cu diametrul de 1,6-2,2 mm, fiind de culoare bruna-cenusie cu o pata galbena-portocalie la mijloc. Sub scut, corpul femelei este cordiform, galben-portocaliu, lung de 0,8-1,2 mm. Femela nu are picioare, aripi, ochi, antene, dar are rostum lung de două ori cat corpul. Pe partea dorsala a pigidiului exista trei grupe de glande tubulare lungi si subtiri care secreta matasea pentru construirea scutului.

Masculii au scutul oval-alungit, brun-cenusiu, lung de 1,2-1,5 mm. Corpul masculilor are lungimea de 08-09 mm, este alungit, de culoare galbena-portocalie. Masculii au antene paroase, formate din 10 articole, picioare si o pereche de aripi membranoase. Ei au aparatul bucal rudimentar. Exista si masculi nearipatiLarvele primare nou aparute au corpul lung de 0,2-0,26 mm, sunt ovale, galbene-portocalii. Acestea au picioare, antene, ochi si doua sete anale lungi.Larvele secundare sunt lipsite de picioare si au forma corpului asemanatoare cu femelele.In timp ce se inmulteste o generatie, se intalnesc toate stadiile de evolutie ale daunatorului.

Paduchele din San Jose are 2 generatii pe an, se inmulteste vivipar. Ierneaza sub scut ca larva de varsta I si de varsta a III-a fixate pe scoarta pomilor. La inceputul lunii aprilie, dupa ce se hranesc cateva zile, larvele naparlesc, diferentiindu-se in masculi si femele.Larvele au culoarea portocalie si se raspandesc pe ramuri, pe tulpini, pe frunze si pe fructe, fiind mobile pana la 24 ore.In timp ce se hranesc larvele secreta fibre de matase si o ceara speciala din care-si formeaza scutul protector. Aceasta, dupa 1-2 zile, are culoarea alba-galbuie, iar dupa 5-6 zile de la aparitie devine cenusie-galbuie.

In combaterea paduchele din San Jose, cele mai importante sunt tratamentele de iarna.Acestea se aplica in perioada de la caderea frunzelor si pana la inceputul umflarii mugurilor de rod.Primul tratament se aplica imediat dupa caderea frunzelor si al doilea se repeta la interval de minim 30 de zile.Cel de-al doilea se poate prelungi pana ce pomii au 1-5 % muguri florali umflati.Nu este permis tratarea in timpul umflarii mugurilor florali sau dezmuguririi, produsele ce se folosesc impotriva daunator, depreciaza sau chiar ard mugurii florali.

Prevenirea si combaterea se poate realiza prin masuri preventive si curative. Plantatiile se infiinteaza numai cu material sanatos, liber de San Jose.Se vor aplica  tratamente chimice la avertizare, 1-3 pentru fiecare generatie in perioada de vegetatie.Tratamentul trebuie efectuat inainte ca scutul larvar sa se ingroase si sa se intareasca, pentru forma hibernanta - la pornirea pomilor in vegetatie (martie-aprilie).

Substante chimice care se pot utiliza sunt:  Actara 25 WG in concentratie de 0,01 % (0,100 kg/ha), Calypso 480 SC in concentratie de 0,02 % (10 ml in 50 l apa) generatia de vara, Mospilan 20 SG in concentratie de 0,025-0,03 % (0,250-0,300 kg/ha), Decis Mega 50 EW in cantitate de 2 ml in 16 l apa pe suprafata de 110 m2, Reldan 22 EC in concentratie de 0,15 % .

Descrierea si combaterea paduchelui verde al marului (Aphis pomi).

Paduchele verde al marului este raspandit in toate zonele de cultura a pomilor din tara.Ataca in special marul dar se semnaleaza si pe alte rozacee.

Ierneaza sub forma de ou in crapaturile scoartei sau la baza mugurilor si dezvolta pana la 12 generatii pe an. Afidele alcatuiesc colonii pe partea inferioara a frunzelor, care se rasucesc, se ingalbenesc si se usuca. Partile afectate de intepaturi sunt acoperite de dejectiile dulci, la randul lor invadate de ciuperci ce provoaca inegriri (fumagina).In plantatiile tinere si pepiniere se inregistreaza daune mari.Atacuri intense se inregistreaza in perioada mai-iunie si corespunde cresterii intensive a lastarilor.

Femelele fundatrix se inmultesc partenogenetic si vivipar, fiecare dand nastere la cate 35-40 larve.Dupa o perioada de hranire de 10-15 zile, din larve apar femele nearipate numite fundatrigene.Aparitia acestora corespunde fenofazei de scuturare a petalelor. Fundatrigenele continua sa se inmulteasca partenogenetic vivipar pe mar pana toamna. O parte din femele sunt aripate, o parte nearipate. Cele aripate asigura raspandirea  daunatorului de la un pom la altul sau de la o parcela la alta.In zonele premontane se dezvolta 7-8 generatii, iar in stepa si silvostepa 8-12 generatii. 
La sfarsitul lunii august sau la inceputul lunii septembrie apar in coloniile de fundatrigene sexuparele, care sunt asemanatoare cu cele aripate. Acestea dau nastere la masculii si femele nearipate.Dupa imperechere, femelele depun cate un ou. Durata vietii acestor femele este de 10-12 zile.

Femele aptere au corpul piriform, de culoare verde sau verde-galbui, cu capul galben sau negru.Antenele sunt mai scurte decat corpul, corniculele sunt negre, picioarele sunt verzi cu tibiile si tarsele negre.Femelele aripate sunt verzi cu capul, mezotoracele si metatoracele, corniculele, segmental anal, tarsele, baza tibiilor si a femurelor negre sau fumurii.Articolele III, IV ale antenelor sunt galbene, iar ochii rosii. Oul este eliptic, verde la depunere, devenind apoi negru stralucitor.

Combaterea pe cale chimica se realizeaza prin tratamente fitosanitare in perioada de vegetatie, mai ales in perioada de crestere intensa a lastarilor.

Amintim cateva insecticide utilizate in combaterea afidelor: Actara 25 WG in concentratie de 0,01 % (0,150 kg/ha), Calypso 480 SC in concentratie de 0,02 % (10 ml in 50 l apa), Decis Mega 50 EW  in concentratie de 0,0150 % (0,225 l/ha), Karate Zeon in concentratie de 0,015 % (0,225 l/ha in 1500 l apa) (2 ml in 13 l apa pe 88 mp), Mospilan 20 SG in concentratie de 0,02 % (1,5 g in 7,5 l apa), Novadim Progress in concentratie de 0,075-0,1 % (100 ml in 100 l apa).

Descrierea si combaterea la acarianul rosu (paianjen) (Panonychus ulmi).

Acarienii produc pagube insemnate la pomii fructiferi, mai ales cand nu se aplica tratamente fitosanitare.Ierneaza in stadiul de ou pe ramurile pomilor in crapaturile scoartei sau sub solzii mugurilor. Larvele apar in prima jumatate a lunii aprilie colonizand frunzele, mugurii, frunzele si florile pe care se hranesc sugand seva.

Adultii apar dupa 10-15 zile, se imperechiaza si isi depun ouale pe frunzele diferitelor specii de pomi.Dupa 10-20 de zile apar larvele noii generatii cate ataca frunzele pomilor.O generatie de acarieni se dezvolta intr-un interval de 20-35 de zile.

Femela are corpul oval si bombat dorsal. La aparitie are o culoare cafenie. Cu timpul devine bruna-rosietica. Intreg corpul este acoperit cu perisori. Cei dispusi pe partea dorsala sunt in numar de 26, insirati pe negi de culoare alba. Lungimea corpului este de 0,3-0,5 mm.

Masculul are corpul alungit si ascutit pe partea posterioara. Este mai mic decat femela.Atat femela cat si masculul au 4 perechi de picioare. Oul este cepiform, striat dorsal si prevazut cu un pedicel fin. Cel de iarna are culoarea rosie lucitoare si diametrul de 0,15 mm. Cel de vara este mai mic si de culoare galbena-bruna. Larva este rosie-portocalie, cu trei perechi de picioare si are o lungime de 0,1-0,2 mm.

Acarianul rosu este un daunator polifag care ataca toate speciile pomicole cu (exceptia capsunului).

Combaterea chimica se realizeaza prin efectuarea de tratamente chimice cu substante cum ar fi: Nissorun 10 WP in concentratie de 0,03 % (5 g in 16 l apa), Vertimec 1,8 EC in concentratie de 0,1-0,15 % (1,0-1,5 l/ha) (10 ml in 10 l apa), Milbeknock EC in concentratie de 0,05 % (0,75 l/ha) (7,5 ml in 15 l apa).

Nu exista produse conform criteriilor selectate.