Cosul meu
Gol.

Nu aveti nici un produs in cosul de cumparaturi

Cultura vitei de vie

Cultura vitei de vie
Vita de vie (Vitis vinifera) este o planta cultivata ce cuprinde circa 2 000 de soiuri. Ele prezinta o mare varietate la frunze si mai ales la fructe. Exista doua soiuri de vita de vie: pentru vin si vita pentru masa.... Detalii...

                           Cultura vitei de vie 

Vita de vie (Vitis vinifera) este o planta cultivata ce cuprinde circa 2 000 de soiuri. Ele prezinta o mare varietate la frunze si mai ales la fructe. 

Bacele difera ca forma, dimensiuni si culoare, dar de obicei sunt mai mari de l cm, pe cand la vita salbatica sunt sub l cm. Frunzele sunt 3-5 lobate. Florile sunt mici, pe tipul 5 , cu 2 carpele unite cu cate 2 ovule in fiecare din ele. Cresterea vitei de vie in lungime se produce prin muguri adventivi sau axilari, alternativi. Mugurele terminal este impins lateral si produce un carcel sau un ciorchine. 

Strugurii au crescut ca fructe salbatice inca din vremurile preistorice.  In perioada civilizatiilor roname si grecesti, strugurii erau apreciati in special ca materie prima pentru vin. In secolul al II-lea e.n. erau cultivati in Germania, o regiune recunoscuta pentru productia de vin in acea perioada, in care erau deja cunoscute peste 90 de varietati de struguri.

Strugurii au multiple intrebuintari cum ar fi: producerea vinurilor,  pentru industrializare producerea compoturilor, in medicina la producerea diferitelor medicamente si nu in ultimul rand in producerea diferitelor mancaruri.

Exista doua soiuri de vita de vie: pentru vin si vita pentru masa.

Infiintarea plantatiilor de vita de vie. 

Plantatiile de vita de vie sunt culturi localizate in spatiu pe o perioada lunga de timp,de aceea  eventualele greseli facute la infiintare afecteaza productia acestora pe un numar mare de ani.

Infiintarea unor plantatii ridica aspecte importante printre care:

- stabilirea directiei de productie si a sistemului de cultura

- alegerea, amenajarea si organizarea terenului pentru plantatie

- fertilizarea de baza si desfundatula
- nivelarea terenului
- plantarea.

In functie de conditiile climatice specifice fiecarui areal de cultura a vitei de vie s-au adoptat sisteme de cultura corespunzatoare. Factorul natural limitativ care conditioneaza sistemul de cultura in perioada de repaus a vitei de vie este temperature.

Perioada de plantare. 

Perioada de plantare a vitei de vie difera in functie de conditiile pedo-climatice. La noi in tara este generalizata plantarea in primavara, perioada optima fiind lunile martie -aprilie, cand temperata solului in zona de plasare a radacinilor este de 8-10 grade Celsius.

Pe solurile grele, cu exces de umiditate, care se incalzesc mai greu, plantarea se realizeaza mai tarziu (aprilie- mai), cand in sol temperatura creste, iar umiditatea scade. In zonele sudice, mai secetoase, pe terenuri bine drenate, plantarea vitei de vie se poate realiza din toamna (sfarsit de octombrie -inceput de noiembrie) dar trebuie incheiata pana la venirea inghetului.

Prin plantatul de toamna, vita porneste in vegetatie mai devreme.

Materialu saditor se procura de la producatori autorizati, primavara sau toamna, in functie de epoca aleasa pentruplantare.

 

Un material de calitate trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

-pachetele trebuie sa poarte o eticheta cu denumirea soiului si a portaltoiului

-punctul de altoire trebuie sa aiba o sudura buna (se apasa cu degetul mare pe altoi)

-vitele sa nu prezinte tumori canceroase sau rani vizibile

- rădacinile principale sa fie in numar de trei, de 15cm lungime si 2 mm grosime, de culoare alba- sidefie in sectiune

-cordita sa aiba o lungime de 15 cm, sa prezinte lemn sanatos si ochii viabili.

Distantele de plantare. 

Vitele altoite au cerinte mari de lumina, motiv pentru care alegerea distanţelor optime de plantare are o importanta majora si directa in ce priveste dezvoltarea si fructificarea plantei.

Pentru soiurile viguroase, cultivate pe teren nisipos, cu intretinere mecanizata a solului, se practica distantele de: 2,5 m intre randuri si 1,4 m pe rand.

Pentru soiurile viguroase, cultivate la ses sau pe pante mici, pe toate tipurile de sol, cu intretinerea mecanizata a solului, se practica distanta de 2,2 m intre randuri cu 1,2 m pe rand.

Pentru soiurile de vigoare mica-mijlocie, cultivate pe toate tipurile de teren,unde executarea lucrarilor se face manual, se practica 1,2-1,5 m intre randuri si 1,0-1,2 m pe rand.

Pregatirea vitei pentru plantat.

Pregatirea vitelor pentru plantat consta in fasonare si moriclire. 

Fasonarea vitelor se face mijlociu, adica radacinile de la baza se scurteaza la circa 10 cm lungime, iar cordita cea mai dezvoltata se scurteazala 10 cm.

Mocirlirea consta in introducerea radacinilor fasonate si a bazei poraltoiului intr-o pasta de consistenta smantanii, pregatita din apa, balega de bovine si pamant galben, bine amestecate.

Metode de plantare.

Se folosesc diferite metode de plantare dintre care unele sunt specifice pentru terenurile solificate, altele pentru nisipuri, iar unele in ambele situatii.

Metodele de plantare la vita de vie pe terenurile solificate se impart in doua  grupe: metode obisnuite (uzuale) si metode special.

Din metodele obisnuite de plantare amintim: plantarea in gropi de dimensiuni diferite, cu sau fara musuroi, ca metode speciale, impuse de conditiile de biotope, particularitati ale materialului saditor si aspecte social-economice se pot aminti: plantarea in gropi deschise, plantarea cu plantatorul, plantarea de vara, plantarea semimecanizata si plantarea mecanizata.

Preagatirea terenului.

Intai se delimiteaza suprafata locului de plantat, prin tarusi. Terenul respectiv se curata de pietre, radacini, cioturi, se niveleaza daca este cazul si se fertilizeaza cu circa 5 kg de gunoi de grajd la 1 metru patrat sau, cand solul nu este suficient de fertil,cu 0,03 kg de amestec de ingrasamant fosfatic si potasic, la fiecare metru patrat. Toamna,de preferat, se sapa cu cazmaua la 60 cm adancime si se inverseaza straturile de sol.

Plantarea vitei de vie. 

Gropile in care se planteaza vita de vie trebuie sa fieadanci de circa 40 cm si largi de 30 cm, langa tarus, se scobeste putin pamant si se face un musuroi.

Pe terenurile plane, vitele se planteaza cu punctul de altoire la nivelul solului. Pe terenurile in panta la 4-5 cm sub nivelul solului si cu 4-5 cm mai sus de nivelul solului la baza pantei.

In groapa pregatita, se aseaza vita inspre tarus, cu radacinile rasfirate pe musuroiul din fundul gropii; se acopera 1/3 din groapa cu pamant reavan si se calca bine pamantul, dupa care se adauga 2-3 kg balegar bine putrezit. Se toarna o galeata de apa, daca pamantul nu este jilav si dupa infiltrarea apei se umple groapa cu pamant pana la suprafata.

Cerintele vitei de vie la conditiile de mediu.

Cerintele fata de temperatura.

Vita de vie se cultiva in zone cu temperatura medie anuala mai mare de 9 grade Celsius, cand aceasta depaseste 10 grade Celsius se pot obtine produse viti-vinicole de calitate.

Temperatura medie a lunii celei mai calde (iulie sau august), cu valori ce depasesc 17-18 grade Celsius indica existenta unor conditii favorabile pentru producerea vinurilor albe de consum curent si a celor spumante. La valori peste 19 grade Celsius,pentru vinuri de calitate superioara si peste 21grade Celsius pentru vinuri de calitate superioara cu denumire de origine.

Strugurii pentru masa cu maturare tarzie este asigurata in conditiile in care temperatura medie in luna cea mai calda depaseste 22 grade Celsius, aceste conditii se intalnesc numai in zonele sudice ale tarii.

Temperatura optima pentru activitatea fotosintezei este de 25-30 grade Celsius. Nivelul minim de temperatura pentru fotosinteza este reprezentat de valorile de 6±2 grade Celsius , iar cel maxim 40-42 grade Celsius, depasirea acestor praguri determina stagnarea procesului.

Pragul biologic inferior pentru inflorit este cuprins intre 15-17grade Celsius. Temperatura optima pentru desfasurarea acestei fenofaze este de 20-25 grade Celsius, la valori de 12-13 grade Celsius la inflorit legarea boabelor se realizeaza defectuos, cu formarea unui numar mare de boabe meiate şs margeluite.

Cerintele fata de lumina. 

Vita de vie este o planta cu pretentii mari fata de lumina, ea foloseste energia luminoasa mult mai bine decat alte plante. Prin fotosinteza, lumina devine principala sursa in sintetizarea substantelor organice. Sub actiunea directa a luminii, asimilatia clorofiliana este mult mai intensa decat la umbra, strugurii sunt mai colorati si acumuleaza cantitati mai mari de zaharuri.

Fotosinteza se realizeaza in optimum la intensitati luminoase cuprinse intre 30.000-50.000 de lucsi. In conditii normale de iluminare, lastarii prezinta meritale scurte si groase, frunzele au mezofilul gros si de culoare verde intens. Insuficienta luminii determina reducerea procesului de fotosinteza, debilitarea butucilor, sensibilizarea lor la atacul bolilor, diferentierea redusa a mugurilor, productii scazute, struguri de calitate inferioara.

Cerintele fata de apa.

Vita de vie se adapteaza atat la conditiile de umiditate ridicata, cat si la cele de seceta. Pentru obtinerea unor butuci cu vigoare normala, capabil sa produca recolte sustinute in fiecare an, vite de vie are nevoie de cantitati mari de apa, pe care si le procura datorita sistemului radicular profund si bine dezvoltat.

Cerintele vitei de vie fata de umiditate sunt mai mari la soiurile de masa ca la cele de vin si, in general, in perioada cresterii intense a lastarilor si strugurilor ca in perioada maturarii acestora.

Cultura vitei de vie este posibila la o suma a precipitatiilor cuprinsa între 500-700 mm, din care cel putin 250-350 mm repartizate uniform in perioada de vegetatie sub forma de ploi utile (mai mari de 10 mm).

Procesele de crestere si fructificare ale vitei de vie se desfasoara in optim in conditiile unei umiditati relative a aerului de 60-80%.

Excesul de precipitatii influenteaza negativ cresterea si fructificarea vitei de vie, tesuturile sunt mai putin dense si, ca urmare, au o rezistenta mai scazuta la actiunea temperaturilor scazute din timpul iernii.

Frecventa atacurilor de boli este mai mare deci sunt necesare mai multe tratamente, calitatea strugurilor este deficitara atat din cauza acumularii unor cantitati mai reduse de zaharuri, coloratii necorespunzatoare, cat si datorita fisurarii boabelor si instalarii putregaiului cenusiu.

In conditii de seceta prelungita, cresterile sunt reduse, este afectata diferentierea mugurilor, cantitatea si calitatea producţiei. Cand suma anuala a precipitatiilor este mai mica de 500 mm sunt necesare irigatii.

Cerintele fata de sol. 

Vita de vie se adapteaza la o gama larga de specii texturale de soluri, de la argile la nisipuri, cele mai bune rezultate obtinandu-se insa, in conditiile texturii medii, lutoase.

Solurile argiloase, retin o cantitate mai mare de apa, asigura productii sporite, datorate in buna parte boabelor mai mari. Ca un inconvenient ar fi insa ca intarzie maturarea strugurilor, conducand la o aciditate mai mare de substante azotoase, de tanin si la arome mai putin intense.

Pe solurile bogate in argile vita de vie sufera mai rar de seceta, au insa dezavantajul ca in anii umezi strugurii sunt afectati usor de putregaiul cenusiu.

Pe solurile nisipoase are loc o acumulare mai redusa de substanta uscata prin fotosinteza, strugurii se matureaza mai repede, au un potential alcoolic mai scazut, vinurile sunt mai putin extractive, nu dispun intotdeauna de o aciditate suficienta si de o culoare corespunzatoare.

Solurile bine structurate inmagazineaza multa apa, aer, caldura si elemente nutritive, asigurand conditii dintre cele mai bune cresterii si fructificarii vitei de vie.

Ingrijirea vitei de vie in primul an de la plantare.

Vita de vie plantata pe langa casa poate fi pe tulpini joase sau pe tulpini semiinalte si inalte.

Vita de vie condusa classic, pe tulpini joase (reduse la simpla buturuga) se cultiva in zonele unde temperaturile din timpul iernii scad sub -20…-22 grade Celsius, fiind necesara protejarea prin ingropare in timpul iernii.

Vita de vie cu tulpini semiinalte (70 cm) si inalte (1-1,5 m) se pot cultiva in zonele unde temperatura din timpul iernii nu scade sub limita de rezistenta, in general de -18...-20 grade Celsius.

In general, lucrarile de intretinere aplicate in primii ani de plantare sunt aceleasi ca si in cazul culturii joase (clasice). Deosebiri apar, in primul rind, in ceea ce priveste taierea de formare si rodire a butucilor si a mijloacelor de sustinere utilizate.

Lucrari ce se aplica dupa plantarea vitei de vie joase.

Mobilizarea solului.

Dupa plantare, se recomanda sa se faca o maruntire a pamantului la adancimea de 18-20 cm, cu sapa sau prin aratura. In timpul verii mobilizarea superficiala a solului consta in efectuarea prasitului cu sapa sau cu prasitoarea, ori de cate ori este nevoie pentru distrugerea buruienilor. Afanarea si mobilizarea solului se face pe o adancitura de 6-8 cm.

La circa 2-3 saptamani dupa plantare, daca lastarii nu apar uniform si in masa la suprafata solului, se desfac musuroaiele,numai cu mana introdusa la baza musuroiului si corditei, lasand pamantul sa cada in bucati mici intre degete, dupa care musuroaiele se refac.

Spargerea crustei de la suprafata musuroiului.

Spargerea crustei se face dupa fiecare ploaie, o data cu aceasta inlaturandu-se bulgarii prea mari din fata lastarilor si reducandu-se sin grosimea musuroiului cand e prea mare.

Copcitul.

Prezinta o deosebita importanta in primii ani de viata a vitelor, deoarece aceasta operatie depinde de consolidarea organismului plantei si obtinerea unei plantatii uniforme si bine incheiate.

Copcitul:

- se face o gropita (copca) in jurul vitei, astfel incat punctul de altoires a fie bine scos in evidenta

- cu un briceag sau cosor bine ascutit se suprima de la punctul de insertie toate radacinile de suprafata, date din altoi si din nodurile superioare ale portaltoiulu.

Nesuprimarea acestor radacini duce cu timpul la separarea altoiului de portaltoi, fiecare tinzand sa traiasca pe radacini proprii.

Plivitul lastarilor.

Plivitul nu se efectueaza in cazul butucilor afectati de inghet sau la cei slab dezvoltati, deoarece suprafata  foliara va fi insuficienta pentru cresterea si dezvoltarea normala.

Plivitul se efctueaza intotdeauna dupa ce trece pericolul de inghet tarziu de primavara, dupa aparitia inflorescentelor pe lastar.

Legatul lastarilor. 

Se face ori de cate ori este nevoie, cand lastarii de vita de vie depasesc 30-40 cm si se apleaca.

Carnitul lastarilor.

Consta in suprimarea varfului lastarilor la sfarsitul lui august, cand depasesc circa 1 m, pentru a favoriza maturarea lor.

Completarea  golurilor.

Se face in cazul vitelor de vie neprinse. Se face prin plantarea vitelor din acelasi soi, din surplusul rezervat la plantare. Surplusul se planteaza intr-un sant, la marginea lotului de vie. Incursul verii, acestor vite li se dau toate ingrijirile, ca si celor plantate la locul definitiv. In iunie, aceste vite se planteaza in locul celor neprinse, tot in gropi.

In timpul perioadei de vegetatie de fac tratamente specific cu fungicide si insecticide.

Musuroitul si saparea vitelor.

Musuroitul se face toamna, in vederea protejarii vitelor impotriva temperaturilor scazute. In anul I nu se practica ingropatul total, ci musuroitul, din cauza ca in anul al II-lea se lasa pentru rod doar un cep si o cordita.

Musuroirea se face pe o inaltime de 4-6 ochi.Sapa mare se face tot toamna efectuandu-se o mobilizare adanca a solului. Aratura adanca sau sapa mare, de 18-22 cm adancime, ramane in brazda cruda (nemaruntita, numai intoarsa).

Ingrijirea vitei de vie in al doilea an de la plantare.

Se aplica aceleasi lucrari ca in anul I, la care se mai adauga dezmusuroitul, taierea de formare si instalarea mijloacelor de sustinere.

Dezmusuroitul vitelor.

Se face cand temperatura aerului nu va mai scadea sub -6...-8 grade Celsius. Musuroaiele se desfac de la baza spre varf, pentru ca pamantul sa cada lateral prin surpare, evitand ruperea vitelor.

Butucul de vita de vie.

Este format dintr-o parte subterana denumita sistem radicular, care include partea subterana a tulpinii(a fostului butas) si radacina propriu-zisa, cu multitudinea de radacini emise din aceasta tulpina subterana, si o parte la suprafata solului denumita sistem sau aparat aerian, care cuprinde tulpinapropriu-zisa ce sustine intregul sistem aerian al butucului, compus din mai multe ramificatii denumite coarde.  Toate aceste lucruri sunt bune de stiut pentru a putea incepe taierile.

La vitele dirijate in forma joasa tulpina are o lungime redusa de numai 20-25 cm, la formele semiinalte aceasta ajunge la 60-80 cm, iar la cele inalte, la 1,0-1,5 m. La formele joase ea se mai numeste si buturuga sau scaunul butucului, de la forma sa specifica si functia de sustinere pe care o indeplineste.

Coardele reprezina toate ramificatiile lemnoase ale tulpinii de virsta diferita, cu dimensiuni si rol specific.

Clasificarea coardelor.

Coardele de un an.

Coardele de an sunt cele mai subtiri si mai elastic, fiind tot odata cele mai importante pentru productie. Ele pot fi inserate pe lemn de diferite varste. Coardele de un an situate pe lemn (coarde) de 2 ani au capacitatea de a emite lastari purtatori de rod, purtand de aceea in mod curent denumirea de "coarde de rod". 

Cele de pe lemn mai batran sunt, de regula, nepurtatoare de rod si poarta denumirea de"coarde lacome". Ele se inlatura, de obicei, prin taiere sau se utilizeaza la nevoie pentru refacerea elementelor de schelet ale butucului (bratele), prin taiere in cepi de rezerva de 1-2 ochi. Prin aplicarea taierilor la vita de vie, coardele de un an se scurteaza la diferite lungimi, exprimate in numar de ochi.

Coarda de rod propriu-zisa este o coarda situata totdeauna pe o alta coarda in varsta de 2 ani (sau cum i se mai spune in practica, pe lemn de 2 ani), ceea ce o face apta pentru fructificare, scurtata, in functie de sistemul de taiere aplicat, la 8-20 ochi. Intre 8-10 ochi, coardele de rod sunt considerate scurte iar intre10-15 ochi mijlocii si de cea 15-20 ochi  lungi. In practica curenta se folosesc coardele scurte si mijlocii.

Coardele de doi ani.

Sunt mai subtiri si mai flexibile decat cele multianuale si au rol de semischelet. intrucat servesc, de obicei, la sustinerea coardelor purtatoare de rod, ele mai sunt cunoscute si sub numele de punti de rod.

Coardele sau ramificatiile multianuale (de 3-4 ani si mai mult).

Acestea sunt mai groase si mai rigide decat celelalte si servesc ca elemente de schelet. Ele mai poarta in general si denumirea de brate sau, in functie de dimensiuni, de cotoare (mai scurte si mai groase) si corcani (mai lungi si mai subtiri) etc.

Instalarea mijloacelor de sustinere.

In anul al II-lea, primavara sau toamna, este obligatory instalarea mijloacelor de sustinere. Mijloacele de sustinere cele mai raspindite sunt aracii si spalierii. In loturile de pe langa casa se folosesc ambele mijloacede sustinere.

Aracii sunt confectionati din lemn de esenta tare sau moale (salcim, stejar sau brad, plop) si pot avea grosimi de la 2-3 cm pana la 5-6 cm. Lungimea lor, in medie, este de 2 m. Pentru marirea durabilitatii, portiunea care vine introdusa in pamant se trateaza cu piatra vanata 10 % timp de 10 zile.

Aracii se fixeaza cu ranga, la 15-20 cm de butuc. Daca sunt necesari mai multi araci pentru un butuc, se fixeaza pe directia randului, in dreapta si in stanga butucului. In acest caz, aracii de langa butuc trebuie sa fie mai lungi si mai grosi decat cei dinspre varful corzilor.

La  sustinerea pe spalier se folosesc bulamaci din lemn, din fier cornier, teava si adesea din prefabricate (beton armat). Lungimea bulamacilor pentru cultura clasica este in jur de 2 m. Portiunea care se ingroapa in pamant la bulamacii de lemn se trateaza ca si la araci.

Bulamacii instalati la capetele randurilor poarta denumirea de "fruntasi", se aseaza inclinati si sunt consolidati cu ancore, sau in pozitie verticala cand sunt sprijiniti cu contra forte. 

Bulamacii dintre fruntasi se numesc mijlocasi. Ei se instaleaza pe linia randului, la distante de circa 10 m. Pentru spalieri se foloseste sarma galvanizata (zincata), spre a fi ferita de rugina. Prima sarma de jos este mai groasa, de 2,8 mm in diametru. Sarmele urmatoare pot fi ceva mai subtiri  de 2,2 mm.

La cultura clasica spalierul are 3 randuri de sarme, rareori 4. Fiecare rand de sarme, mai rar cel de jos, poate fi dublat, sarmele fixandu-se la acelasi nivel de o parte si de alta a bulama-cului, distanta dintre ele fiind egala cu grosimea bulamacului (8-10 cm).
Spalierul cu sarme duble usureaza operatia de dirijare a lastarilor in timpul verii, dirijindu-se printre ele. Distanta pe verticala intre cele 3 sau 4 randuri de sarma este de 40 cm.

Instalarea spalierului consta din: pichetatul, facutul gropilor, plantarea bulamacilor in gropi, plantarea ancorelor sau a contrafortelor pentru bulamacii fruntasi si intinderea si fixarea sirmelor.

Taierea vitei de vie pe tulpina inalta si semiinalta. 

Se practica mai multe tipuri de taiere si conducere a vite ide vie: pe tulpina de 70-80 cm (cultura semiinalta) sau de 1-1,20 m,chiar 1,50 m (cultura inalta).

Tipurile de taieri care pot fi practicate: cordonul, uni sau bilateral cu cordite sau speronat (in cepi), Guyot pe tulpina, pergola cu streasina simpla sau dubla, pergola rationala.

Lucrarile de intretinere aplicate in primii ani  de plantare sunt aceleasi ca si in cazul culturii joase . Deosebiri apar in ceea ce priveste taierea de formare si rodire a butucilor si a mijloacelor de sustinere utilizate.

Taierea de formare si de fructificare la conducerea inalta.

Se practica mai ales tipul de taiere Lenz Moser : taierile de formare sunt asemanatoare celor efectuate la tipul Cazenave, (in verigi de rod, cu cordite si cepi), cu deosebire ca tulpina va fi proiectata la 1,0-1,2 m.

Taierea de fructificare se practica in acelasi mod ca la taierea Cazenave, lasandu-se pe cordoane verigile de rod formate din cordite (4-6 ochi) si cepii de inlocuire, amplasati cat mai aproape de cordon.

Pe forme inalte cu tulpina de 1,0-1,2 m se pot practica si taierile in verigi de rod (coardele de 10-12-14 ochi si cepi de inlocuire), in cordon speronat etc, si in coarde lungi (sistemul de taiere lung) - ca la taierea Sylvoz, Pergola raţionala etc.

Butucii se pot forma si cu un singur cordon, situaţie in care lungimea cordonului va fi egala cu distantadintre doi butuci invecinati (1-1,20 m). 

Taierea de formare si fructificare la conducerea semiinalta.

La forma de conducere semiinalta, in primii ani trebuie sa se formeze tulpina, de 60-80 cm, apoi elementele de rod, sau cordoanele uni sau bilaterale. Durata de formare a butucilor este de 5-6 ani.

Taierea de formare.

La cordonul speronat, (in cepi) elementele de rod sunt cepii de rod, amplasati pe cordoane, uni sau bilaterale. In anul al II-lea de la plantare se lasa o singura cordita de 3-4 ochi. In vara se aleg 2-3 lastari care se paliseaza de tutori,restul suprimadu-se. In anul al III-lea se proiecteaza tulpina, scurtandu-se coarda cea mai viguroasa, dreapta, sub prima sarma. Restul coardelor se taie.

In cazul cand coarda rezervata pentru proiectarea tulpinii are grosime de peste 8 mm (in diametru) pe o portiune mai lunga decat lungimea necesara formarii tulpinii, se procedeaza la formarea cordonului, coarda scurtandu-se fie la lungimea egala cu1/2 din distanta intre butuci sau acolo unde diametrul ei este mai mic de 8 mm.

In anul al IV-lea, din doua coarde cu pozitie superioara se formeaza cele doua cordoane, scurtandu-se fiecare la lungimea egala cu 1/2 din distanta dintre butuci pe rand. In cazul cand in anul anterior s-a format un cordon, pe acesta se vor scurta coardele la 3ochi, realizandu-se cepii de rod si se va forma si cel de-al doilea cordon. In anul al V-lea se incheie formarea butucilor, lasandu-se pe ambele cordoane cepi de rod de 3 ochi.

Taierea de fructificare

In urmatorii ani taierea se face numai in cepi de rod,avand grija ca acestia sa fie amplasati cat mai aproape de cordon pentru a evita degarnisirea cordoanelor.

Taierea Guyot pe semitulpina.

Taierea de formare.

In anul al II-lea de la plantare se lasa o cordita de 5-6ochi. In vara se aleg 2-3 lastari, cand au 8-10 cm lungime si sepaliseaza pe tutore. Restul lastarilor se indeparteaza, ca si copilii depe lastarii palisati.

In anul al III-lea de la plantare se proiecteaza tulpina dincoarda cea mai de jos, mai viguroasa, si se taie sub nivelul sarmei.

Cu exceptia a 3-4 ochi din varf, restul ochilor de pe tulpina se orbesc sau in timpul verii se suprima lastarii porniti din acestia.

In anul al IV-lea se formeaza primele verigi pe rod. Se aleg 2 coarde din varful tulpinii, cu pozitie opusa si se scurteaza la 8-10 ochi, fiecaruia revenindu-i si cate un cep de 2 ochi. Coardele lasate la taiere se leaga de prima sarma a spalierului.

In anul al V-lea se incheie in mod obisnuit formarea butucului, lasandu-se 4 verigi de rod, respectiv 4 coarde a 12 ochi,in medie, si 4 cepi a 2-3 ochi. Pentru dirijarea coardelor lasate se recomanda dublarea primei sine a spalierului.

Taierea de fructificare.

In fiecare an se lasa pe butuc cate 4 verigi de rod, rareori.mai multe, avand grija ca prin cepii lasati sa se mentina elementede rod cat mai aproape de tulpina.

Cordonul Cazenav.

Taierea de formare.

La cordonul Cazenave, elementele de rod sunt verigilede rod formate din cordita (4-6 ochi) si cepul de inlocuire.

In anul al II-lea de la plantare, la taiere se lasa o corditade 5-6 ochi.

In anul al III-lea de la plantare se proiecteaza tulpina semiinalta, scurtandu- se sub prima sarma a spalierului sau se realizeaza si un cordon, daca grosimea coardei depaseste 8 mm (indiametru). Cu exceptia a doi ochi din varful tulpinii, restul se orbesc,ca si ochii de pe partea inferioara a cordonului, daca s-a realizat.

In anul al IV-lea se formeaza cele doua cordoane sau, incazul cand s-a format deja un cordon in anul anterior pe acesta,coardele se scurteaza la cepi de 2-3 ochi.

In anul al V-lea coardele crescute din cordoanele proiectate in anul anterior se scurteaza la cepi de 2-3 ochi. In cazul cordonului pe care anul trecut au fost lasati cepi, in acest an se formeaza primele verigi de rod. De pe fiecare cep coarda cu pozitie superioara se scurteaza la 4-6 ochi (cordita), iar cea cu pozitie inferioara la 2-3 ochi (cep).

In anul al VI-lea se poate considera, incheiata formarea prin lasarea pe ambele cordoane a corditelor si cepilor de inlocuire.

Taierea de fructificare.

In fiecare an, la taiere se va avea in vedere lasarea elementelor de rod cat mai aproape de nivelul cordonului si, in masura posibilitatilor, reintinerirea formatiilor de rod prin cepii lasati direct pe cordon.Taierile de formare pot fi reduse cu 1-2 ani, daca plantele sunt uniforme ca vigoare, cu cresteri normale, incat sa fie tratate toate in mod asemanator.

In aceasta situatie, tulpinile (ca si o partea cordoanelor) pot fi realizate inca din anul al II-lea, iar in anul al III-lea sa se formeze complet cordoanele.

In cazul cand se practica cultura semi-protejata (musuroind butucii), la baza tulpinilor se formeaza cate un cep de siguranta de 2 ochi, iar coardele rezultate din acesta se protejeaza toamna, prin acoperire cu pamant.

Taierea vitei de vie pe tulpina joasa

Taierea in verigi de rod (taierea Guyot multiplu)

Taierea de formare.

In anul al II-lea dupa plantare, in primavara, se taie la 2 cepi a 2-3 ochi, sau la un singur cep - in cazul vitelor mai putin viguroase.

In anul al III-lea de la plantare se rezerva pe butuc, din coardele crescute pe cepii din anul anterior, 2 cordite a 4-6 ochi sau 2 coarde si 2 cepi a 2-3 ochi, avand pozitie inferioara corditelor.

Taierea de fructificare.

In anul al IV-lea de la plantare, socotit primul an de intrare pe rod si taierea de formare incheiata, se lasa pe butuc 3-4 verigi de rod formate din coarde a 10-14 ochi.

Cepii se formeaza din coardele lacome sau chiar roditoare, situate inferior coardelor de rod si care se scurteaza la 2 ochi.

Lucrarile in verde.

Consta in rezervarea la plivit a unui numar optim de lastari pe butuc (4-6),  legarea lor de mijloacele de sustinere, carnitul la cea 20 cm din varf.

Protejarea vitelor iarna.

Toamna, coardele se musuroiesc la baza sau seingroapa total (in zonele cu ingheturi sub -20...-22 grade Celsius).

In anul al III-lea, se aplica, in general, aceleasi lucrari ca in anul al II-lea, cu unele deosebiri.

Dezgropatul.

Se face primavara, timpuriu, cand se prognozeaza ca temperatura nu va mai scadea sub -8...-10 grade Celsius.

Taierea vitelor. 

Se face primavara, devreme, dupa dezmusuroit sau dezgropat - in modul aratat la anul al II-lea.

Dirijarea coardelor si legarea lastarilor.

Cand lastarii atang sarmele duble se introduc printre ele si se leaga numai partial cei care sunt prea mari sau prea departati, spre a nu fi scosi si rupti de vant.

Carnitul.

Se aplica la sfarsitul lunii august prin suprimarea unei portiuni mai lungi din varful lastarilor (circa10 frunze din lastari).

Copilitul.

Se executa cand lastarii-copili au 6-7 frunze. Copilii aparuti pe lastari, la subsuoara frunzelor, din zona de sub sau de deasupra strugurilor, se suprima total, iar cei din portiunea fertila (cu struguri) a lastarilor se scurteaza la 4-5 frunze.

Descrierea si combaterea bolilor care pot aparea la vita de vie.

Descrierea si combaterea manei vitei de vie (Plasmopara viticola).

Mana vitei de vie este originara din America de Nord, unde a fost observata inca din anul 1834 de catre L. D. Schweinitz. Datorita schimburilor comerciale, mana a fost introdusa in Europa, mai intai in Franta, unde primele infectii au fost constatate de catre J. Planchon in anul 1878 si din aceasta tara s-a raspandit peste tot cu mare rapiditate.

La noi in tara, mana a fost observata in anul 1887 in podgoriile Buzaului insa in tarile vecine a aparut inca din anul 1881.

Atacul de mana se manifesta pe toate organele aeriene ale plantei: frunze, lastari, carcei, flori, ciorchini si boabe. Frunzele pot fi atacate dupa ce ating suprafata de 10-25 cm, atunci cand stomatele sunt seschise si pana cand imbatranesc, varsta la care nu mai pot fi infectate.

Petele de mana pe frunze au un aspect variat, in functie de momentul cand s-a produs infectia. In urma primelor infectii, pe frunzele tinere apar pete de culoare galbena, transparente, cu contur difuz si aspect lucios cunoscut sub numele de pete untdelemnii.

Cu timpul, centrul acestor pete se brunifica luand aspectul de arsuri pe frunze. Pe partea inferioara a frunzelor, in dreptul petelor, se constata aparitia unui puf albicios-cenusiu constituit din fructificatiile ciupercii.

Frunzele parazitate se desprind usor de pe lastari, butucul ramane defoliat. Spre toamna, cand frunzele devin rezistente, la locul infectiilor apar pete mici, colturoase, de 1-2 mm, de culoare bruna, aceasta forma de atac purtand numele de pete de mozaic. In aceasta faza ciuperca nu mai produce fructificatii.

Pe lastari si pe carcei ciuperca produce pete alungite, de culoare bruna care, pe timp umed se acopera cu un puf albicios, alcatuit din fructificatiile ciupercii.

Pe ciorchini, se manifesta cea mai grava forma de atac a manei vitei de vie. Aceata forma de atac apare atat pe ciorchinii preflorali, pe cei in floare cat si pe boabele tinere abia formate.   

Boala se manifesta cu cea mai mare intensitate in anii cu precipitatii abundente. In cazul unui atac puternic, intregul ciorchine se acopera cu o pasla gri-albicioasa constituita din conidiforii si conidiile ciupercii, stadiul cunoscut sub numele de putregai gri. Pe ciorchinii bine formati, inainte de intrarea in parga apare stadiul de putregai brun, datorita caruia boabele devin brune, se zbarcesc si cad.

Catre toamna, in frunzele mozaicate, ciuperca formeaza organele de rezistenta si de iernare.  Acestia sunt sferici, bruni, prevazuti cu un perete gros. Numarul lor variaza in functie de sensibilitatea soiurilor de vita de vie fata de mana cat si de conditiile climatice ale anului respectiv.

Transmiterea si raspandirea manei se realizeaza in primavara, sporii de rezistenta germineaza la suprafata solului imbibat cu apa, la temperaturi de peste 10 grade Celsius (maxima fiind de 32 grade Celsius, iar optimum de 22-23 grade Celsius). In timpul germinarii, sporul crapa, iar din interior apare un filament micelian cu un spor mare, ce va cadea pe sol.

In timpul ploilor repezi din primavara, sporii ce plutesc in baltoacele din jurul butucilor, sunt proiectati pe partea inferioara a frunzelor, produc filamente de infectie ce patrund in tesuturile plantei-gazda prin stomate. Procesul poarta numele de contaminare primara.

Sporii de rezistenta germineaza in mod esalonat (pe masura ce acestia ajung la suprafata solului si in functie de umiditate) infectiile primare au loc din luna aprilie pana in luna iunie. Uneori, sporii de rezistenta pot germina de timpuriu, inainte ca vita de vie sa intre in vegetatie si in acest caz, infectia primara nu poate avea loc decat dupa ce apar frunzele, care au cam 5 cm in diametru, organe ale plantei receptive la mana. 

Dupa ce se produc infectiile primare, urmeaza perioada de hranire a ciupercii in frunza, in tipul careia pe frunze apar pete galbene-untdelemnii. Lungimea perioadei de hranire (incubatie), variaza in functie de temperatura mediului inconjurator.

Manifestarea bolii este marcata de aparitia miceliilor (puf alb), ce poarta spori. Numarul sporilor de vara, ce se formeaza pe miceliu, este foarte mare, fiind cuprins intre 200-400. Sporii sunt luati de curentii de aer si dusi la distante mari. Ei isi pot pastra viabilitatea 7-8 zile. Ajunsi pe organele vitei de vie, sporii dupa ce stau in picaturile de apa, timp de 1,5-2 ore, produc filamente de infectie ce patrund prin deschiderile naturale ale frunzei (stomate).

Aceste infectii, produse de sporii de vara poarta denumirea de infectii sau contaminari secundare. Contaminarile secundare cu ajutorul sporilor de vara se pot repeta de mai multe ori in timpul perioadei de vegetatie, in functie de numarul si durata ploilor. In anii favorabili pentru mana, numarul infectiilor secundare poate ajunge la 10-20 si chiar mai multe. 

Prevenirea aparitiei manei se poate realiza prin: prin aratura adanca se ingroapa frunzele cu oospori pentru a reduce sursa de infectie, nutritia sa fie echilibrata, fara exces de azot, care sensibilizeaza vita de vie la atacul de plasmopara, daca in plantatie stagneaza apa, se iau masuri urgente de drenaj, executarea corecta a lucrarilor in verde (legatul, copilitul si carnitul) prin care se elimina lastarii nestropiti, receptivi la mana, plantatia se va mentine libera de buruieni, pentru a evita atmosfera umeda favorabila infectiilor. 

Combaterea chimica se realizeaza in perioada de vegetatie cu ajutorul fungicidelor cum ar fi: Acrobat MZ 90/600 MZ, Shavit F 72 WP, Ridomil Gold Plus 42,5 WP, Ridomil Gold MZ 68 WG, Folpan 80 WDG, Antracol 70 WP, Bravo 500 SC, Champ 77 WG, Cuproxat Flowable, Curzate Manox, Dithane M-45,Equation Pro, Funguran OH 50 WP, Melody Compact 49 WG,Zeama Bordeleza etc.

Descrierea si combaterea la fainarea vitei de vie (Uncinula necator).

Ciuperca ierneaza sub forma de miceliu de rezistenta in scoarta si mugurii infestati inca din toamna. Primavara, dupa umflarea mugurilor, miceliul devine activ si produce conidiile care contribuie la infectia primara.

Atacul se manifesta pe toate organele plantei, frunze, lastari, carcei, ciorchini si boabe, de primavara pana toamna tarziu. Pe frunze, pe ambele fete ale limbuli se poate observa o pasla cenusie-albicioasa. Sub pasla de mieliu tesuturile se brunifica sau se inrosesc, frunzele se grofreaza si se rasucesc spre partea superioara.

Pe lastarii tineri nelignificati se poate observa pasla de miceliu si fructificatii pulverulente, de la baza spre varf.  In dreptul petelor cu atac tesuturile se brunifica. Lastarii atacati stagneaza in crestere, iar frunzele se incretesc. In cazul atacului pe ciorchini, acestia se brunifica si pe timp de seceta se usuca. Pasla miceliana acopera si bobitele, care de cele mai multe ori crapa, oferind un mediu bun de instalare a altor ciupeci care produc putrezirea intregului ciorchine.

Ciorchinii atacati pot fi acoperiti in intregime de pasla de miceliu si de frunctificatiile ciupercii. Cand atacul se produce in perioade cu umiditate ridicata, pe boabele crapate se instaleaza  putregaiul cenusiu, care produce pagube in toamnele ploioase.

Fainarea produce pagube insemnate in zonele cu climat calduros si umiditate moderata. Atacul se poate produce incepand din primavara pana toamna tarziu.

Prevenirea aparitiei se poate realize prin: fertilizarea complexa, plantatia se va mentine libera de buruieni, reglarea raportului dintre numarul lastarilor pe butuc si vigoarea sa, legarea la timp si corect a lastarilor precum si copilitul si desfrunzirea la strugurii de masa (lumina solara care cade direct pe miceliu il distruge).

Combaterea pe cale chimica se realizeaza cu fungicide cum ar fi: Kumulus DF, Shavit F 72 WP, Topsin M 70, Thiovit Jet  80 WG, Topas 100 EC,  Universalis 593 SC, Bumper 250 EC etc.

Descrierea si combaterea la putregaiul cenusiu (Botryotinia fuckeliana).

Putregaiul cenusiu ierneaza sub forma de miceliu de rezistenta sau scleroti pe corzile vitelor tinere sau pe rod.

Butasii altoiti pusi in serele de fortat vite, prezinta pe scoarta un puf cenusiu, format din conidioforii si conidiile ciupercii. In urma atacului scoarta putrezeste si pe suprafata acesteia apar numerosi scleroti. Acestia pot aparea si in jurul zonei de altoire, impiedicand sudarea intre altoi si portaltoi.

Atacul inceput in serele de fortat vie continua si in scoala de vite, ciuperca impiedicand dezvoltarea normala a primelor frunzulite si a lastarului. In plantatiile tinere sau pe rod, boala se poate manifesta pe coarde si lastari, de asemenea pe ciorchini, organe acoperite partial sau total de mucegaiul specific.

Atacul cel mai pagubitor este cel de pe boabe si apare toamna, dupa  acumularea zaharului in acestea. Boabele atacate se inmoaie, crapa si se acopera cu un mucegai abundent, cenusiu, pulverulent, care se raspandeste cu rapiditate cuprinzand intregul ciorchine.

Boala este favorizata de atacul Eudemisului, de ranile produse de grindina sau de craparea boabelor in urma ploilor abundente din toamna. In toamnele secetoase si calduroase, ciuperca se instaleaza la suprafata boabelor, acestea se brunifica usor, evaporatia apei creste si ca urmare creste concentratia de zahar in must. Aceasta forma de atac este cunoscuta sub numele de putregai nobil, deoarece vinurile obtinute din acesti struguri sunt de foarte buna calitate.

In toamnele ploioase viile se culeg timpuriu, inainte ca putregaiul sa produca pagube.

Combaterea pe cale chimica a putregaiului cenusiu se poate realiza cu ajutorul fungicidelor cum ar fi: Chorus 75 WG, Dithane M-45, Folpan 80 WDG, Mythos, Rovral 500 SC, Teldor 500 SC etc.

Descrierea si combaterea antracnozei (Gleosporium ampelophagum).

Antracnoza este produsa de ciuperca Gleosporium ampelophagum. Sunt atacate toate organele aeriene ale vitei de vie, in special primavara sau la inceputul toamnei. Pe lastar apar pete mici de culoare bruna, care pe masura ce cresc, devin unghiuloase si capata o culoare roscata cu o bordura mai inchisa. 

Pe frunze boala apare sub forma unor leziuni punctiforme ca si pe lastar. Tesuturile din dreptul petelor se necrozeaza, se sfasie. Pe boabe, simptomele bolii devin vizibile inainte de intrarea in parga. Se observa la inceput numeroase pete punctiforme, care pe masura ce boala evolueaza, cuprind zone mai mari din suprafata bobului, se adancesc, afecteaza miezul, producand uscarea prematura a boabelor.

 Prevenirea atacului de antracnoza, se realizeaza prin aplicarea in timpul repausului, pana la umflarea mugurilor de Zeama bordeleza in concentratie de 3%.

Descrierea si combaterea la putregaiul negru (Guignardia bidwellii).

Putregaiul negru se manifesta primavara pe frunzele de la baza butucului sub forma unor pete mai mult sau mai putin circulare (2-10 mm diametru), de culoare brun-galbuie, cu halou brun-negricios.

In scurt timp tesuturile din central petelor se necrozeaza si in dreptul lor pe ambele fete ale frunzelor, apar formatiuni punctiforme negre. La atac sunt sensibile lastarii tineri de 10-20 cm. Pe lastari erbacei atacul se manifesta sub forma unor pete oval-alungite, care evolueaza in cangrene adanci, de culoare purpuriu-inchis, purtatoare de germeni.

Cel mai periculos atac este pe boabele in crestere incepand cu fenofaza bob mazare. Initial pe pielita bobului atacat apare o pata rotunjita cam de 1 mm diametru, alburie inconjurata de un inel brun. Petele se extend rapid si cuprind in decurs de 48 ore jumatate din suprafata bobului. Odata cu evolutia bolii centrul petei se adanceste se zbarceste si se inchide la culoare. In decurs de cateva zile, intreg bobul devine negru carbunos, tare si mumifiat. In conditii favorabile ciuperca se dezvolta exploziv, atacul se propaga rapid de la un bob la altul, in final strugurii se usuca partial sau in totalitate.

Ciuperca ierneaza in principal sub forma de peritecii pe strugurii mumifiati, pe boabele cazute pe sol si sub forma de picnidii pe lemnul si frunzele bolnave, dar si pe strugurii mumifiati.

Primavara imediat dupa dezmugurit cand temperature depaseste 9 grade Celsius intervin ploi prelungite de cel putin 3 mm, are loc emisia de ascospori din periteci. Acestia produc infectii primare care contamineaza frunzele, florile si fructele tinere.

Prevenirea si combaterea aparitiei putregaiului negru se poate realize prin: strangerea si distrugerea prin ardere a strugurilor mumifiati, arderea materialului infectat rezultat dupa taieri, efectuarea unei araturi adanci de primavara inainte de dezmugurit, pentru a incorpora boabele mumifiate cazute pe sol, evitarea aplicarii in exces a ingrasamintelor cu azot.

Combaterea prin metode chimice.

Combaterea chimica a putregaiului negru este necesara pe parcursul intregului sezon. Tratamentele se aplica preventive in urmatoarele fenofaze considerate sensibile sunt: lastar 4-8 cm, lastar 15 cm, inainte de inflorit, dupa inflorit.

Dupa aceste tratamente esentiale, daca vremea este ploioasa si cetoasa , tratamentele continua la interval de 10-14 zile. Produsele utilizate sunt fungicide care se utilizeaza si in combaterea manei si fainarii la vita de vie.

Descrierea si combaterea daunatorilor care pot aparea in cultura vitei de vie.

Descrierea si combaterea erinozei (Eriophyes vitis).

Erinoza vitei de vie sau basicarea este o consecinta a atacului produs de un paianjen microscopic Eriophyes vitis. Daune mai importante se inregistreaza in primaveri si veri secetoase si calde.

Ierneaza in stadiul de adult sub solzii mugurilor, in crapaturile scoartei, pe frunzele cazute si paraseste locurile de iernare odata cu intrarea in vegetatie a vitei de vie. Se instaleaza pe muguri, trece pe fata inferioara a frunzelor si incepe sa se hraneasca. Pe fata inferioara apar pete pasloase, neregulate, dispuse intre nervure.

 In aceasta pasla traiesc si se inmultesc acarienii. Pe partea superioara a frunzelor, in dreptul acestor pasle, se produce o basicare a limbului. Femelele depun primele oua in faza de infrunzire, iar larvele apar cand lastarii au 4-5 frunze. Cel mai intens atac se produce pe frunzele de la baza lastarilor.

Atacurile puternice produse in faza infloririi pot duce la avortarea florilor. Aceasta este generatia cea mai daunatoare. Se pot dezvolta 5-6 generatii.

Combaterea erinozei se poate realiza cu acaricide cum ar fi: Nissorun 10 WP, Milbeknock EC, Demitan 200 SC etc.

Descrierea si combaterea moliei vitei de vie (Lobesia botrana).

Molia strugurilor ierneaza sub forma de pupa intr-un cocon matasos sub scoarta pe butuci. Foarte rar ierneaza in sol sau sub resturile vegetale.

Molia strugurilor dezvolta trei generatii pe an primii adulti aparand in cursul lunii aprilie. Aparitia primei generatii de larve coincide cu perioada infloritului la vita de vie. Larvele din prima generatie se hranesc cu bobocii florali, care in urma atacului se usuca si cad.

Primavara in luna mai apar fluturii care se imperecheaza si depun ouale pe boboci florali, frunze chiar sip e carcei.

Omizile din generatia a doua si a treia ataca boabele cauzand pagube inseminate cutivatorilor de vita de vie. Datorita acestor atacuri pe boabele de struguri se instaleaza putregaiul cenusiu care duce la pierderi si mai mari ale culturii.

Combaterea moliei vitei de vie se poate realiza cu ajutorul insecticidelor cum ar fi: Calypso 480 SC, Coragen, Decis Mega 50 EW, Fastac 10 CE, Karate Zeon, Mospilan 20 SG etc.

Descrierea si combaterea la paianjenul rosu comun (acarian) (Tetranycus urticae).

Masculul are culoare galbena verzui-deschis, iar in stadiul de adult are culoare bruna. Femela este la inceput de culoare galbena roz si in final devine portocalie.Corpul are o forma elipsoidala la femela si piriform la mascul.Are 5-6 generatii pe an.

Acarianul rosu comun ierneaza in stadiu de adult sub resturile vegetale. Acarienii colonizeaza partea inferioara a frunzelor, frunzele atacate se recunosc prin aparitia unor pete de culorare galbui care corespund intepaturilor facute de paianjen. La un atac puternic frunzele  atacate se usuca si cad.

Combaterea chimica se realizeaza cu insecto-acaricide cum ar fi: Vertimec 1,8 % EC in concentratie de 0,1 % (1,0 l/ha), Milbecnock EC in concentratie de 0,075 %  (10 ml in 13 l/apa), Nissorun 10 WP in concentratie de 0,04 % (5,0 g in 12 l/apa), Demitan 200 SC etc.

 

Nu exista produse conform criteriilor selectate.