Cultura de pepene verde

Pepenele verde este cultivat pentru fructele sale care ajunse la maturitatea fiziologică, sunt apreciate pentru gustul echilibrat, dulce, fin și plăcut.Fructele au un conținut în apă de 89-94% mai conțin zahăr în concentrație de 7-11 %.

În 100 de grame de fruct sunt 0,2 g lipide, 0,5 g proteine, mai conține vitaminele B, C, A, vitamina H, precum și Ca, Fe și K.

Pepenele se consumă în stare proaspătă sau servesc ca materie primă în cofetării pentru prepararea de jeleuri, dulcețuri, sucuri etc.Are de asemenea o valoare terapeutică, sucul având acțiune diuretică, fiind indicat bolnavilor de rinichi, deoarece pot dizolva caliculi renali.

Pepenele verde are capacitate mare de păstrare, până la 30 de zile și o bună rezistență la transport putând fi valorificate în zonele unde nu se cultivă.

Pepenele verde este o plantă anuală, cu o perioadă de vegetație de 90-130 de zile.Are pretenții foarte mari de căldură, semințele geminează în 21 de zile la 14-16 grade Celsius, iar în condiții optime de 25-30 grade Celsius în 5-6 zile. La temperaturi de 10-15 grade Celsius procesele fiziologice din plante încetinesc, iar la 8-10 grade Celsius pe o durată mai îndelungată de timp plantele pier.

Are un sistem radicular puternic care pătrunde în sol la 1-1, 5 m, iar pe orizontală se dezvoltă până la 4-5 m. Vigoarea sistemului radicular şi caracterul xerofit al frunzelor și vrejurilor, imprimă plantei o rezistență deosebită la secetă.

Dacă rădăcinile sunt rănite, în timpul prăşitului, acestea se refac foarte greu, fapt pentru care lucrările de prășit trebuie efectuate cu grijă.

Pepenele verde este o plantă termofilă, cu pretenții foarte mari faţă de căldură și față de lumină, având nevoie de 1.500 ore de strălucire a soarelui.

La lumină insuficientă plantele sunt slab dezvoltate, florile avortează, producția este redusă, iar conţinutul în zahăr scade.

Pepenii sunt sensibili la curenții de aer, motiv pentru care culturile se înființează între perdele de plante cu port înalt.

Pepenele verde are pretenţii mari faţă de apă, dar sistemul radicular puternic dezvoltat asigură nevoile pe faze de vegetaţie. Aplicarea a 2-3 udări în perioada înfloririi şi fructificării determină realizarea de producții mari.

Cele mai bune soluri pentru cultură sunt cele cu structură nisipoasă sau nisipo-lutoasă, care se încălzesc repede.

Excesul de azot dăunează formării și coacerii fructelor, insă potasiul și fosforul influenţează favorabil fructificarea și calitatea fructelor.

I. Cultivarea pepenelui verde în câmp

Pregătirea terenului şi solului începe toamna prin nivelarea de întreţinere, discuirea, fertilizarea de bază cu îngrăşăminte organice, 30-60 t/ha gunoi de grajd, 50-70 kg/ha superfosfat, 70-90 kg/ha sare potasică, încorporându-se în sol odată cu arătura adâncă, la 25-28cm.

 

Primăvara se pregăteşte terenul cu grapa cu colţi reglabili şi cu combinatorul.

Cultura se înfiinţează prin semănat direct în câmp, iar în ultimul timp, pentru a obţine o timpurietate a producţiilor, se recurge la producerea răsadurilor în spaţii cu dublă protejare sau in răsadniţe calde.

Înfiinţarea culturii prin semănat direct în câmp are loc între 25 aprilie şi 10 mai.

În funcție de soi (Crimson Sweet) norma de sămânță utilizată este de 10-12.000 semințe pe hectar.

 

Dacă se optează pentru producerea de răsaduri, atunci în luna martie se seamănă sămânţa în cuburi nutritive şi se plantează manual în perioada 10-15 mai. În acest caz norma de sămânță scade la 5-6.000 plante pe hectar.

Plantarea: Înainte de plantare sau însămânțarea directă trebuie efectuată fertilizarea de bază și instalarea sistemului de irigare.

Fertilizarea de bază care este recomandată a fi făcută toamna înainte de arat și trebuie să cuprindă atât îngrășăminte organice (gunoi de grajd) cât și îngrășăminte chimice NPK (superfosfat 200-300 kg/ha, azotat de amoniu 200-300 kg/ha, complexe echilibrate 200-300 kg/ha, dolomita 200-300 kg/ha).

Dacă se va utiliza irigarea prin picurare (cea mai recomandată metodă de irigare a pepenilor) se va instala (în cazul în care se face însămânțare directă cu mulcire) odată cu semănatul și întinderea foliei de mulcire. Banda sau tubul de picurare va fi sub folia de mulcire.

Se accentuează călirea răsadurilor prin oprirea căldurii și aerisirea cât mai tare a spațiului unde s-au făcut răsadurile.

 

Procedura presupune ca înainte cu o săptămână de plantare să se țină deschisă cât mai mult timp sera de răsaduri pentru ca plantele să se obișnuiască cu clima mai dură de afară.

Se recomandă stropirea plantelor cu o soluție antistres: Sprintene 15 ml în 10 litri apă. Acest tratament foliar întărește planta, îi crește rezistența la diferitele stresuri și mărește imunitatea naturală a plantei.

Se mai aplică un tratament foliar cu un fungicid și insecticid (de preferat amândouă cu cel puțin o componentă sistemică).

Prin aplicarea în răsadniță se economiște timp, pesticid și apă, iar plantele vor fi protejate în momentul plantării de eventuale îmbolnăviri foliare.

Se pregătește solul pentru transplantare, se afânează cu motosapa, se fac găurile pentru plantare.

Este recomandat ca înainte de plantare să se aplice un insecticid contra insectelor din sol, care altfel ar cauza pierderi masive imediat după plantare. În acest scop se poate utiliza Mesurol 2RB sub formă de granule cu efect asupra mai multor tipuri de dăunători din sol.

Densitățile de plantare diferă în funcție de mai multi factori:

• Pentru soiurile însămânțate direct densitatea recomandată este de circa 6000-8000 plante la ha, densitatea de plantare recomandată fiind 1,5-2 m distanța între rânduri și circa 1 m între plante.
• Deoarece însămânțarea se face cu semănătoarea numărul de semințe necesar trebuie sa fie aproximativ 10000 semințe.
• Pentru hibrizii însămânțați direct sau prin utilizarea răsadurilor (hibrizi cu fructe medii 8-12 kg și cu fructe mari 10-14 kg) densitatea recomandată este de 4000-6000 plante/ha.
• Distanța între rânduri este cuprinsă între 2-2,5m iar între plante circa 1 m pentru pepenii cu fructe medii 8-12 kg și mai mare pentru pepenii cu fructe foarte mari 12 – 20 kg.
• Pentru culturile altoite de pepeni densitatea medie recomandată este de aproximativ 2000 plante/ha.

 

Cultura de pepeni verzi prin plantarea de răsaduri obținute în răsadnițe.

Răsadurile sănătoase, bine dezvoltate cu rădăcini bogate sunt baza unei culturi reușite de pepeni verzi.

Scopul utilizării tehnologiei de obținere a pepenilor verzi cu ajutorul răsadurilor este producția mai timpurie cu circa 10-15 zile decât în mod normal.

Răsadurile de pepeni verzi se produc individual în ghivece separate sau în tăvi alveolare câte unul per celula. Producerea de mai multe răsaduri în același ghiveci sau celulă alveolară conduce la ruperea rădăcinilor atunci când sunt separate în vederea plantării.

Semănatul se face în ghivece sau în tăvi alveolare. În ambele cazuri substratul de semănat este reprezentat de turba special tratată pentru optimizarea EC-ului și pH-ului și cu adaos de fertilizatori.

Condițiile pentru ca un substrat profesional pe bază de turbă să fie utilizat în producerea răsadurilor în prima faăa sunt următoarele:

• pH-ul = 5,5 – 6,5; Verificați întotdeauna ca pe ambalajul substratului să fie menționat pH-ul și să fie cuprins între aceste valori! Turba sau substratul cu valori ale pH-ului sub 5 nu este pentru semănat!
• Sa aibă adaos de fertilizatori NPK și microelemente; aceste adaosuri sunt necesare hrănirii plăntuțelor în primele 2 săptămâni;
• Granulația să fie cuprinsă între 0-10 mm, recomandată fiind cea între 0-5mm!
• Turba să fie blondă, pentru semănat fiind recomandat un amestec de turbă blondă și turbă neagră.
• Să conțină aditivi de umectare. Acești aditivi nu sunt obligatorii însă trebuie o mai mare grijă la irigarea constantă a substratului!

 

Utilizarea substratului profesional pe bază de turbă pentru semănat are o serie de avantaje:

• Este liber de semințe de iarbă sau insecte
• Este liber de boli din complexul “căderea plăntuțelor”
• pH și EC optime pentru germinare și dezvoltarea răsadurilor
• Adaos perfect optimizat de minerale pentru prima parte de dezvoltare a răsadurilor
• Obținerea de răsaduri uniforme
• Dezvoltare radiculară bogată

Semănatul se face la sfârșitul lunii Martie începutul lunii Aprilie. În cazul în care se vor utiliza tunele mici de protecție se va începe semănatul mai devreme de 15 Martie.

Parametrii și condițiile necesare unei germinări optime a semințelor de pepeni verzi sunt următorii:

• Temperatura optimă de germinare este 25 grade Celsius. Pentru pepenii fără semințe temperatura optimă de germinare este mai mare cu 5 grade Celsius și anume 30 grade Celsius.
• Temperatura de germinare nu trebuie să fie mai mică de 17 grade Celsius.
• Umiditatea trebuie sa fie de 100 % după care se acoperă cu ziare sau cartoane de hârtie patul germinativ.

 

În cazul în care se utilizează substratul profesional pentru semănat operațiile tehnologice sunt următoarele:

1. Se udă cu apă turba până la umectarea completă;
2. Se pun semințele câte una în fiecare celulă a tăviței sau în fiecare ghiveci după caz la o adâncime de 3-4 cm;
3. Nu se mai udă ulterior semănării , datorită granulației mici a turbei adăugarea ulterioară de apă conduce ori la descoperirea semințelor ori la îngroparea mai adâncă a lor. Și într-un caz și în celălalt răsărirea nu va fi uniformă;
4. Se acoperă cu ziare sau cartoane de hârtie patul germinativ peste care se poate pune o folie cu rol de reținere cât mai mult timp a umidității de 100 % necesare germinării și răsării optime a pepenilor;
5. Se asigură o temperatură constantă zi/noapte cuprinsă între 25 grade Celsius dar nu mai mică de 17 grade Celsius. Temperaturile mai mici cuprinse între 13-16 grade Celsius nu afectează iremediabil pepenii,însa întârzie foarte mult germinarea și răsărirea ( până la 2 săptămâni).
6. Dacă temperaturile sunt optime după 4-6 zile încep să apară primele plăntuțe, iar după ce fenomenul de răsărire are loc în masă se înlătură materialele de acoperire pentru a preveni alungirea răsadurilor răsărite, chiar dacă răsărirea nu este de 100 %.

Toate etapele tehnologice de mai sus se respectă și în cazul semănării în tăvițe alveolare cu mențiunea că semănarea în ele se face cu câte o singură sămânță în fiecare celulă alveolară.

 

O greșeală des întâlnită este semănatul în spații fără instalații de încălzire. Temperaturile mici combinate cu umezeală crescută a substratului de semănat prelungește foarte mult perioada de germinație cu efecte negative pe termen lung asupra plantelor. Aceste condiții nefavorabile împiedică ridicarea frunzulițelor germinate din substrat.

Dacă frunzulițele apar și nu se pot ridica și desface rapid, rădăcinile slab dezvoltate nu sunt capabile să hrănească planta. Când condițiile de creștere vor deveni favorabile plantuțele brusc vor cădea. Acest fenomen este de natură fiziologică. Frunzulițele ridicate după o lungă perioadă pierd mult mai multă apă decât rădăcinile slab dezvoltate pot furniza apă plantei.

În cazul în care nu sunt condiții optime de germinație contează foarte mult puterea germinativă a semințelor. Puterea germinativă a semințelor diferă în funcție de varietățile cultivate.

Imediat după apariția celor două frunze cotiledonale planta începe creșterea intensivă. Temperaturile optime ce trebuie menținute în această perioadă (după menținerea constantă de 25 grade Celsius în timpul germinației) sunt 21-23 grade Celsius în timpul zilei dacă zilele sunt cu soare și 18-20 grade Celsius în zilele noroase și mai scăzute în timpul nopții de circa 14-16 grade Celsius.

Motivul schimbării temperaturii constante de la 25 grade Celsius ziua și noaptea la temperaturile alternante de zi și noapte este stoparea creșterii excesive în înălțime a tulpinii. Umiditatea relativă a aerului trebuie să fie cuprinsă între 70-80%.

Foarte importantă în această perioadă este ventilația în seră de răsaduri deoarece trebuie menținută permanent umiditatea relativă a aerului sub 80%. O umiditate relativă mai mare este un foarte bun mediu de apariție și dezvoltare a numeroase boli fungice.

Înființarea culturii: Plantarea răsadurilor se face în perioada 15- 20 aprilie în cazul culturilor protejate în tunele şi în perioada 25 -30 aprilie în cazul culturilor neprotejate sau a celor mulcite cu folie de polietilenă. Se plantează în câmp neprotejat când temperatura în sol la adâncimea de 10 cm se stabilizează la 15 grade Celsius, după ce a trecut pericolul ultimelor brume.

 

Lucrările de înrijire: Completarea golurilor se face la 3-4 zile de la plantare cu răsad din rezervă constituită în acest scop;

Afânarea solului şi combaterea unor buruieni nedistruse prin erbicidare se face în cazul culturii de pepeni verzi protejate în tunele prin efectuarea a 3-4 praşiri manuale.

La culturile înfiinţate prin răsad, neprotejate se aplică 3-4 praşiri mecanice şi 2-3 praşiri manuale pe rând.

Fertilizarea suplimentară cu bor.

Fertilizarea cu îngrăşăminte naturale pe bază de bor determină îmbunătăţirea calităţii de pepeni verzi prin creşterea conţinutului în zahăr şi vitamina C.

 

Ingrăşămintele cu bor determină îmbunătăţirea unor indici fiziologici şi biochimici cu implicaţii favorabile asupra rezistenţei plantelor la factorii de stres (temperaturi ridicate, secetă).

Primul tratament cu îngrăşăminte pe bază de bor se face la 7-10 zile de la plantare, celelalte se repetă la interval de 10-14 zile astfel încât ultimul tratament să se facă în perioada de creştere intensă a fructelor.

Pentru creşterea numărului de fructe legate în condiţii climatice mai puţin favorabile şi accentuarea timpurietăţii se fac două tratamente cu Atonik în concentraţie de 0,05%.
Irigarea culturii se poate realiza prin picurare sau aspersie. Irigarea prin picurare corespunde foarte bine cerinţelor culturii de pepeni verzi, fiind metoda de irigare care va cunoaşte o largă aplicare pe solurile nisipoase.

Prin aspersie sunt necesare 4-6 udări cu norma de 350-400 m3 apa/ha.

II. Descrierea și combaterea bolilor la cultura de pepeni

Descrierea și combaterea manei (Pseudoperonospora cubensis)

Plantele sunt atacate în toate fazele de dezvoltare, boala manifestându-se pe frunze prin apariția unui numaă foarte mare de pete, cu diametrul de 2-24 mm, de regulă colțuroase, la început de culoare verde-gălbuie, apoi galbene ca lămâia, pentru ca după câteva zile să devină brune deschis.

În dreptul petelor, pe fața interioară a frunzelor, se formează un puf cenușiu-violaceu, alcătuit din organele de înmulțire asexuată a ciuperci.

În condițiile favorabile dezvoltării bolii sunt atacate aproape toate frunzele plantelor, începând cu cele bazale, pe fiecare frunză formându-se peste 200 pete, care pot să conflueze și să distrugă astfel porțiuni mari din limb.Frunzele puternic atacate se brunifică, se usucă, devin sfărâmicioase și cad.

Atacul se manifestă foarte rar pe fructe, acestea rămân mici, nu mai ajung la maturitatea completă, fiind lipsite de aromă.

Infecția apare în prezența apei pe frunze, la temperaturi de 16-22 grade Celsius.

Prevenirea apariției manei se poate realiza prin: așolamentul 3-4 ani, arătura adâncă pentru îngroparea resturilor vegetale.

Comabaterea chimică se poate realiza prin tratamente cu fungicide cum ar fi: Dithane M-45 în concentrație de 0,2 % (2,0 kg /ha), Aliette 80 WG folosit în concentrație de 0,2 % (20 g în 10 l apă), Bravo 500 SC în cantitate de 1,5-2,0 l/ha (20 ml în 10-13 l apă pe 100-130 mp), Folpan 80 WDG în concentrație de 0,15 % (1,5 kg/ha), Funguran OH 50 WP în concentrație de 0,3 % (30 g în 10 l apă), Merpan 80 WDG în concentrație de 0,15 % (1,5 kg/ha) (15 g în 10 l apă), Ortiva 250 SC în concentrașie de 0,075 % (0,75 l/ha) (7,5 ml în 8,0 l apă), Polyram DF în concentrație de 0,2 % (20 g în 10 l apă), Previcur Enegy în concentrație de 0,25 % (2,5 l/ha) (15 ml în 6,0 l apă), Ridomil Gold MZ 68 WG în concentrație de 0,25 % (2,5 kg/ha) (25 g în 8 l apă pe 100 mp), Shavit F 72 WP în concentrație de 0,2 % (2 kg/ha) (20 g în 10 l apă), Zetanil Blu în concentrație de 0,3 % (3,0 kg/ha) (30 g în 8 l apă), Zeama Bordeleza 0,75 % (50 g în 8-10 l apă).

 

Decrierea și combaterea făinării (Erysiphe cichoracearum)

Atacul se manifestă numai pe frunze, pe ambele fețe sub forma unor colonii albe, prăfoase de miceliu, care poate cuprinde tot limbul.Conidiile diseminate transmit infecția în cultură, iar periteciile formate pe frunzele atacate (numai în câmp) rezistă peste iarnă și așa infecția se transmite de la un an la altul.La umiditatea aerului de 70% și temperatura de 26-28 grade Celsius condițiile sunt optime pentru infecție.

Prevenirea apariției manei se poate realiza prin: așolamentul 3-4 ani, arătura adâncă pentru îngroparea resturilor vegetale.

Combaterea făinării se realizează prin tratamente repetate cu fungicide cum ar fi: Topas 100 EC în concentrație de 0,025 %, Bravo 500 SC în cantitate de 1,5-2,0 l/ha (20 ml în 10-13 l apă), Microtiol special în concentrație de 0,4 % (30 g în 7,5 l apă), Shavit F 72 WP în concentrație de 0,2 % (2,0 kg/ha) (20 g în 10 l apă), Manoxin M 60 PU în concentrație de 0,4 % (4,0 kg/ha).

Decrierea și combaterea antracnozei (Colletotrichum lagenarium)

Este provocată de ciuperca Coletotrichum lagenarium și atacă fructele, tulpina și frunzele. Pe frunze apar pete cafenii care se măresc, se împreunează și frunza se sfâșie. Pe fața inferioară apare un mucegai roșiatic.Fructele atacate prezintă aceleași simptome. În aceste pete se localizează bacterii care provoacă în final putrezirea fructelor.

Transmiterea bolii se realizează prin sămânță. Tratarea semințelor este singurul mijloc de prevenire.Îndepărtarea resturilor de plante și igiena culturală contribuie de asemenea la prevenirea apariției ciuperci.

În combaterea chimică antracnozei se pot utiliza următoarele substanțe: Dithane M-45 în concentrație de 0,2%.

Descierea și combaterea alternariozei (Alternaria cucumerina)

Alternarioza atacă de obicei frunzele și tulpinile dar poate ataca și fructele.Pe frunze atacul apare sub forma unor pete, la început mici, de culoare gălbuie, care se extind concentric și treptat se brunifică. Petele sunt precis delimitate, la un atac puternic ocupând zone mari din suprafața frunzelor, provocând uscarea acestora. Pe zonele atacate din limb se formează o pâslă fină, de culoare brună, cu zonare caracteristică.

Pe tulpini și lăstari apar pete alungite brune, zonarea concentrică, fiind mai puțin evidentă. Pe fructe atacul apare sub forma unor pete circulare, care se adâncesc în țesuturi.

Pentru combaterea apariției alternarozei se pot lua următoarele masuri agrotehnice: folosirea arăturii adânci pentru îngroparea resturilor vegetale, așolamentul 3-4 ani, folosirea de îngrășăminte cu microelemente pe bază de zinc măresc rezistența plantelor și totodată asigură sporuri mari de producție, cultivarea de soiuri și hibrizi rezistenți.

Combaterea chimică a alternariozei se poate realiza cu fungicide cum ar fi: Bravo 500 SC în cantitate de 1,5-2,0 l/ha (20 ml în 10-13 l apă pe 100-130 mp), Dithane M-45 în concentrație de 0,2 % (20 g în 10 l apă), Shavit F 72 WP în concentrație de 0,2 % (2,0 kg/ha) (20 g in 10 l apa), Antracol 70 WP in concentratie de 0,2% (2,0 kg/ha) (20 g in 10 l apa).

Ofilirea vasculară (Fusarioza)

Boala este cauzată de ciupercile din genul Fusarium spp și Verticilium spp.Boala poate să apară și la alte culturi cum ar fi: castraveți, ardei, tomate, vinete, varza, țelina.

Ofilirea vasculară apare atât în sere și solarii cât și în câmp liber în anii cu precipitații abundente.

Plantele atacate se ofilesc, se vestejesc treptat, ofilirea apare când plantele înfloresc sau fructifică. În urma atacului plantele rămân mici, se coc devreme, iar semințele din interiorul fructelor sunt brune sau galbene.Dacă temperaturile sunt foarte ridicate ofilirea apare brusc și plantele pier rapid.

Apariția bolii este favorizată de temperaturile ridicate 27-28 grade Celsius, de umiditatea mare a solului și un pH de 5-5,6 care este ușor acid.

În afară de acești factori la apariția bolii mai poate contribui și lezarea plantelor ce apar fie în timpul repicatului fie datorită diverselor dăunători.

În combaterea apariției bolii se pot utiliza următoarele măsuri: rotația culturilor, cultivarea plantelor cu rezistență la Fusarium și Verticilium, plantele care sunt uscate și nu își revin pe timpul nopții sunt îndepărtate și arse, folosirea moderată a îngrășămintelor chimice care acidifică solul (azotat de amoniu, superfosfat).

Combaterea chimică se poate realiza prin tratamente cu fungicide cum ar fi: Topsin 500 SC în concentrație de 0,1 % prin udări la rădăcină.

III. Descrierea și combaterea dăunătorilor în cultura de pepeni verzi

Descrierea și combaterea la tripsului tutunului (Trips tabaci)

Tripsul este unul dintre cei mai răspândiți dăunători a plantelor din agricultură. În condiții de seră este imposibilă distrugerea în totalitate a tripsilor.

Lungimea insectelor adulte este de 2-2,5 mm, iar grosimea corpului nu este mai mare decat 1 mm.Adulți sunt de culoare mai închisă-neagră sau maro.Apariția lor se poate pune calendaristic în lunile martie-aprilie.Larvele sunt de culoare galbenă sau verzui, acest fapt le permite să fie cu greu distinse pe suprafața frunzei și a plantei.

Femela depune ouăle în țesuturile frunzelor și a florilor. O femelă poate să depună în jur de 100 de ouă.După 3-5 zile de dezvoltare embrionară apar larvele, care timp de 8-10 zile de viață pe suprafața frunzei năpârlesc de patru ori.Larvele pătrund în sol la adâncimea de 15 cm, unde încă peste 4-5 zile se transformă în insecte adulte aripate.Dezvoltarea unei generații durează 15-20 de zile.

Combaterea chimică a tripsului tutunului se realizează prin tratamente cu insecticide cum ar fi: Mospilan 20 SG în concentrație de 0,04 % (4,0 kg/ha), Laser 240 Sc în concentrație de 0,05 %, Confidor Energy în concentrație de 0,08 % (0,8 l/ha),Actara 25 WG în concentrație de 0,02% (0,2 kg/ha).

 

Descrierea și combaterea la păduchele verde (Cerosipha gossypii)

Femelele depun ouăle toamna, la baza mugurilor sau în crăpăturile scoarței ramurilor speciilor sâmburoase, dar și în grădinile de legume și în sere.Este o specie migratoare.

Păduchii formează colonii masive pe partea inferioară a frunzelor, se hrănesc prin sugerea sevei plantelor.Datorită acestui fapt frunzele se necrozează și se răsucesc, formând pseudocecidii.Plantele atacate suferă și se debilitează, ducând la scăderea producției.

Femelele au corpul globulos, oval, verde-deschis sau verde-închis.Antenele sunt negre.Picioarele sunt galben-deschis, mai scurte, aproximativ 1/3 din lungimea corniculelor. Femelele aripate au capul și toracele negre, iar abdomenul verde gălbui sau roșcat.Pe partea dorsală prezintă o pată mare de culoare neagră cu 1-2 dungi transversale și 4 pete laterale. Antenele sunt negre, picioarele sunt galben-deschis cu tarsele negre.Corniculele sunt brune, coada este aproape 2/3 din lungimea cornicolelor.

Combaterea chimică la paduchele verde se realizează prin stropiri cu insecticide cum ar fi: Decis Mega 50 EC în concentrație de 0,02 % (0,2 l/ha), Faster 10 CE în concentrație de 0,03 % (2 ml în 6,6 l/apă), Confidor Energy în concentrație de 0,06% (0,6 l/ha), Mospilan 20 SG în concentrație de 0,0125 % ( 1,5 g în 12 l/apă).

Descrierea și combaterea la păianjenul roșu comun (acarian)(Tetranycus urticae)

Masculul are culoare galbenă verzui-deschis, iar în stadiul de adult are culoarea brună. Femela este la început de culoare galbenă roz și în final devine portocalie. Corpul are o formă elipsoidală la femelă și piriform la mascul. Are 5-6 generații pe an.

Ouăle depuse de femele sunt rotunde de culoare albicioasă sau gălbuie și au un conținut aproape transparent.Odată ce embrionul începe să se dezvolte, conținutul oului devine tulbure, iar ouăle se îngălbenesc.

La o temperatură de 15 grade Celsius embrionulul se dezvoltă în decursul a 15 zile.

Prezența păianjenului este semnalată de petele mici de culoare albă de pe frunze (mai ales cele de pe partea inferioara a frunzei) și a unei pânze de păianjen țesut în jurul plantei sau a anumitor părți ale plantei.În cazul unei contaminări masive, frunzele se înălbesc din cauza leziunilor multiple.Planta este în totalitate acoperită cu o pânză de păianjen, iar pe extremitățile frunzelor și a mugurilor de floare se acumulează o masă de trupuri mișcătoare.

Acarianul roșu comun iernează în stadiu de adult sub resturile vegetale.Acarienii colonizează partea inferioară a frunzelor, frunzele atacate se recunosc prin apariția unor pete de culorare gălbui care corespund înțepăturilor făcute de paianjen.La un atac puternic frunzele atacate se usucă și cad.

Combaterea chimică se realizează cu insecto-acaricide cum ar fi: Vertimec 1,8 % în concentrație de 0,1 % (1,0 l/ha), Milbecnock EC în concentrație de 0,075 % (10 ml în 13 l/apă),Nissorun 10 WP în concentrație de 0,04 % (5 g în 12 l/apă).