Cultura Cireșului

Cireșele sunt fructe extrem de populare,consumate de secole. Fiind printre primele fructe care apar primăvara, sunt foarte căutate pe piață, atât pentru consumul în stare proaspătă, cât și pentru prelucrare în diferite produse (compot, dulceață, gem, jeleu, suc, sirop).

Este foarte important ca pomii pe care urmează să fie plantați să fie procurați din locuri specializate, să fie autentici, viguroși și sănătoși și să nu pară deshidratați.Cireșul poate fi altoit pe puieți de franc, mahaleb sau portaltoi vegetativi.

La înființarea unei culturi de cireș se ia în vedere productivitatea și să existe 2-3 soiuri distincte pentru asigurarea polenizării.

Plantarea pomilor se face toamna sau primăvara foarte devreme. Cireșii se plantează la 5,5-6,0 m între rânduri și la 4-5 m pe rând, în funcție de vigoarea portaltoiului. Este bine de știut că mahalebul imprimă o vigoare mai mică pomilor.

Tăierile necesare în primul an după plantare trebuie executate regulat tăieri de formare. La cireși scurtarea ramurilor de garnisire a sarpantelor se face la 25-35 cm.
După intrarea pe rod se fac mai puține tăieri de rodire pentru că tăierile prea severe și în lemn gros pot duce la uscarea pomilor.

Cerințele cireșului față de factorii de mediu:

Cireșul are cerințe destul de mari față de caldură, în special în perioada de primăvară. Este o specie la care necesarul de frig este mare, între 1000 și 1700 ore, în funcție de soi, ceea ce face ca cireșul să aibă un repaus profund mai mare și să nu fie afectat decât rar de înghețul de revenire, din cauza decalării în ferestrele de iarnă.

Pe perioada iernii, mugurii rezistă la temperaturi de -24 grade Celsius, în faza de buton la -5,5 grade celsius iar la deschiderea florilor la -2,2 grade celsius. Nu suportă temperatura ridicată și arșița din timpul verii.

Cerințele față de apă sunt moderate, plantarea reușind în zonele cu 600-700 mm precipitații anual. Apa stagnată din sol este foarte greu suportată de cireș, dacă e de durată, provoacă asfixia rădăcinilor. Și umiditatea relativă a aerului are efecte negative: în timpul înfloritului favorizează atacul moniliozei, iar la maturarea fructelor determină crăparea pielițelor în zona punctului stilar, la fel ca și ploile care cad în această perioadă.

Rezistența la apă în exces este dependentă de altoi. Altoit pe mahaleb (vișin turcesc), cireșul reușește bine în zone cu precipitații mai puține (500-550 mm), iar dacă este altoit pe vișin are nevoie de irigare.

Puii de cireș au nevoie de udări regulate în primul an de viață. Acest aspect este esențial în dezvoltarea rădăcinilor; sănătatea și vigoarea rădăcinilor este direct proporțională cu cantitatea de apă. Este indicat să săpați un șanț mic în jurul pomului pentru a adăuga aici apa o dată sau de două ori pe săptămână. După primul an udările pot fi rărite și corelate cu cantitatea de precipitații din sezonul respectiv.

Cireșul consumă cantități mari de potasiu și azot, de aceea cireșul reacționează foarte bine la îngrășămintele azotate, la plantațiile tinere se administrează local câte 3-4 kg de gunoi de grajd, o dată la 2-3 ani, iar annual câte 10-12 g/m2 N, 6-8 g/m2 P2O5 și 6-8 g/ m2 K2O.

În plantațiile pe rod se fertilizează toată suprafața. În zonele cu precipitații sub 6 mm anual și în cultura neirigată se administrează 20-30 t/ha gunoi de grajd o data la 2-3 ani, si anual 80 kg/ha N, 80 kg/ha P2O5 si 60 kg/ha K2O. In zonele cu precipitatii peste 600 mm anual, se fertilizeaza cu 40 t/ha gunoi de grajd, o data la 2-3 ani, 240 kg/ha N, 120 kg/ha P2O5 si 120 kg/ha K2Oanual.

Cireșul este sensibil la carența zincului în sol, frunzele de pe unele ramuri principale rămân sub formă de rozete mici, în timp ce pe alte ramuri principale ale aceluiași pom se dezvoltă normal. Pentru a nu apărea carența de zinc se recomandă stropirea pomilor iarna cu o soluție de sulfat de zinc în concentrație de 5%.

Întreținerea solului în cultura cireșului

Întreținerea solului în livezile tinere constă în cultivarea lui cu specii legumicole, fie toate intervalele fie alternativ sau cultivarea capșunului câte 3-4 rânduri de o parte și de alta a pomilor, lăsând un interval de 2 m necesar circulației agregatelor de stropit. Acolo unde apa nu este o problemă, se poate practica înierbarea intervalelor și lucrarea solului pe rând, în special în livezile pe rod. Pentru controlul buruienilor, în livezile mature, pe rândul de pomi se pot face erbicidări sau mulcirea solului, dacă suprafața cultivată nu este mare.

Erbicide care se pot utiliza sunt: Roundup în cantitate de 3-4 l/ha, Glyphogan 480 SL în cantitate de 4-5 L/ha, în general erbicide pe baza de glifosat.

 

Irigarea cireșului

Pentru rezultate bune, plantațiile moderne au nevoie de apă aproape în toate zonele de cultură. Cantitatea de apă administrată la o udare este de 400-500 m3/ha, iar numărul udărilor este de obicei de 3-5, din care 2 după recoltarea fructelor. Perioadele critice pentru apă sunt: înainte de înflorire, pentru a susține legarea fructelor, în timpul întăririi endocarpului și la diferențierea mugurilor de rod.

Combaterea bolilor și dăunătorilor este mai simplă decât la alte specii, poate creea probleme datorită înălțimii mari a pomilor și lipsei mijloacelor adecvate de stropire a vârfului coroanei. Principalele boli ale cireșului sunt: monilioza, antracnoza, pătarea roșie, ciuruirea frunzelor, etc, iar dintre dăunători putem aminti: păduchii de frunze, musca cireșelor, gărgărița fructelor, etc.

Descrierea și combaterea moniliozei (Monilinia laxa)

Monilioza afectează pe lângă cireș, prunul, vișinul, caisul și piersicul. Se manifestă pe flori, frunze, fructe și ramuri.Florile, frunzele și ramurile atacate se ofilesc, se brunifică și se usucă. În scurt timp, la suprafața acestora se vor forma pernițe mici, albicioase (sporodochii), alcătuite din miceliu, conidiofori și conidia. Fructele atacate se brunifică, putrezesc și cad sau rămân pe ramuri.Unele fructe se mumifiază.Pe suprafața fructelor se formează sporulația ciupercii.

Agentul patogen se numește Monilioza este produsă de ciuperca Monilinia laxa. Ciuperca supraviețuiește de la un an la altul prin conidii și prin miceliul de rezistență din ramurile atacate și din fructele mumifiate. Ciuperca pătrunde în organele atacate prin răni cauzate de factori biotici și abiotici.

Prevenirea și combaterea moniliozei se poate realiza prin adunarea și distrugerea fructelor atacate, cazute pe sol sau prinse de ramuri, tăierea și distrugerea ramurilor atacate, în care poate să ierneze ciuperca.

Combaterea chimică se realizează prin tratamente în timpul perioadei de vegetație cu fungicide cum ar fi: Captan 80 WDG în concentrație de 0,15 % (1,5 kg/ha), Dithane M45 în concentrație de 0,2 % (20 g în 10 l apă), Bravo 500 SC în concentrație de 0,15 % (20 ml în 13 l apă), Dithane Neotec 75 WG în concentrație de 0,2 % (20 g în 10 l apă), Topsin 70 WDG în concentrație de 0,07 % (0,7 kg/ha) (10 g în 14 l apă), Alcupral 50 PU în concentrație de 0,2 % (2,0 kg/ha), Folicur Solo 250 EW în concentrație de 0,075-0,1 %, Orius 25 EW în concentrație de 0,075-0,1 %, Rovral 500 SC în concentrație de 0,1 % (1,0 l/ha în 1000 l apă), Signum WG în concentrație de 0,05 % (0,5 kg/ha), Teldor 500 SC în concentrație de 0,08 % (0,8 l/ha).

 

Descrierea și combaterea ancracnozei frunzelor de cireș (Coccomyces hiemalis)(Blumeriella japii)

Antracnoza frunzelor de cireș  este păgubitoare în pepiniere și plantații tinere. Simptomele apar pe Frunze la sfârșitul lunii Mai, sub formă de pete mici, circulare, de culoare roșie-purpurie. Țesuturile dintre petele roșii îngălbenesc și cad. Pe partea inferioară a petelor apare mucegaiul albicios format de lagărele de conidia (acervulii) ciupercii. Anii ploioși sunt favorabili extinderii infecțiilor.

Agentul patogen se numește Coccomyces hiemalis și iernează pe frunze sau scoarța sub forma unui miceliu sclerotial.

Prevenirea și combaterea se poate realiza cu zeama sulfocalcică aplicată iarna cu concentrația de 20%, iar în timpul vegetației tratamente cu topsin în concentrație de 0,1% , Score 250 EC în concentrație de 0,02%.

 

Descrierea și combaterea la pătarea roșie a frunzelor (Polystigma rubrum)

Se întâlnește frecvent în plantațiile de cireș unde nu se aplică tratamente chimice, începând cu decada a III-a a lunii aprilie, îndeosebi la soiurile sensibile. Pătarea roșie a frunzelor se manifestă începând din luna Mai, în funcție de condițiile de mediu.

Pe frunzele atacate apar pete aproape circulare, la început galbene, apoi portocalii și în cele din urmă roșii. Țesutul este mai îngroșat, casant, ușor bombat spre fața inferioară limbului. Numărul petelor oscilează între 1-13, frecvent 6-8. În condițiile unui atac puternic se constată o defoliere timpurie, și în final fructele cad. În dreptul petelor, pe fața inferioară a frunzelor, apar niște punctișoare, mici, brune ce reprezintă deschiderile picnidiilor. Către sfârșitul verii, țesutul din dreptul petelor se colorează, începând din centru, în brun-negricios.

Prevenirea și combaterea apariției pătării roșii se poate realiza prin: îngroparea sau distrugerea frunzelor limitează mult sursa de infecție.

Combaterea pe cale chimică se realizează cu tratamente cu fungicide cum ar fi: tratamente preflorale cu produse cuprice Zeama bordeleză în concentrație de 0,5%, Captan 80 WDG în concentrație de 0,15 % (1,5 kg/ha), Folpan 80 WP în concentrație de 0,2 %,(15 g în 7,5 l apă), Dithane M45 în concentrație de 0,2 % (20 g în 10 l apă), Bravo 500 SC în concentrație de 0,15 % (20 ml în 13 l apă), Dithane Neotec 75 WG în concentrație de 0,2 % (20 g în 10 l apă).

 

Descrierea și combaterea la ciuruirea fruzelor (Stigmina carpophylla)

Ciuruirea frunzelor apare frecvent în livezile de cireș, vișin, cais, piersic, prun, unde în condiții favorabile produce pagube cu importanță economica. Și la noi în țară este destul de răspândită. Boala este produsă de ciuperca Stigmina carpophylla și iernează sub forma de miceliu și conidii, în lăstarii atacați.

Ciuruirea frunzelor se manifestă pe frunze, pe lăstarii tineri și pe fructe. Pe frunze după dezmugurire apar pete de dimensiuni și culori diferite, petele sunt mai mici de 0,3-3,0 mm diametru, cenușiu-brunii, înconjurate de un contur mai închis. Cu timpul, țesutul din dreptul petelor se necrozează și cade, frunzele apar ciuruite, petele pot fi izolate sau pot să conflueze, caz în care perforațiile sunt mai mari, neregulate. În condițiile unui atac intens se produce o desfrunzire timpurie a pomilor.În perioadele cu umiditate atmosferică mare, boala se extinde și pe lăstari verzi, pe fructe, în special la prun. Pe lăstari, primăvara apar numeroase pete mici, ovale, de 0,5 – 2,5 mm lungime, roșiatice sau violacei, dispuse în jurul mugurilor. Petele cresc, ajungând la 4,0 cm, țesutul se necrozează, devine brun-cenușiu, apoi cenușiu albicios, ușor cufundat, cu marginile bine delimitate.În dreptul petelor apar numeroase punctișoare mici, negricioase, constituite din conidiofori și conidii.În cazul atacurilor intense, lăstarii se usucă, începând de la vârf. Pe lăstarii de 1-3 ani, scoarța din dreptul petelor crapa, provocând ulcerații prin care se scurge clei.

Prevenirea și combaterea se poate realiza prin tăierea lăstarilor atacați și răzuirea ulcerelor de pe sarpante se diminuează mult sursa de infecție. După răzuire este indicat ca leziunile respective să fie tratate cu fungicid sub formă de pastă.

Combaterea chimică se realizează prin tratamente la avertizare atât toamna după căderea frunzelor, cât și în timpul perioadei de vegetație. Fungicidele care se pot utiliza sunt: Alcupral 50 PU în concentrație de 0,2 % (2,0 kg/ha), Folpan 80 WP în concentrație de 0,2 % (15 g în 7,5 l apă).

 

Descrierea și combaterea la musca (viermele) cireșelor (Rhagoletis cerasi)

Viermele cireșelor dezvoltă o singură generație pe an, iernează ca pupă în stratul superficial al solului din jurul pomilor.

Adulții apar de obicei la începutul lunii Mai, iar după circa două săptămâni femelele încep depunerea ouălor sub epidermă sau în pulpă, câte unul într-un fruct. Larvele se hrănesc cu pulpa fructelor, ducând la deprecierea acestora. Soiurile timpurii și cele cu coacere medie scapă de atac,deoarece acesta survine prea târziu, când fructele sunt deja recoltate.

Combaterea viermelelor cireșelor se realizează cu ajutorul insecticidelor cum ar fi: Decis Mega 50 EW, Calypso 480 SC.

 

Descrierea și combaterea la gărgărița fructelor (Rhynchites bacchus)

Adulții au lungimea de 4,5-6,5 mm, sunt arămii-roșcați, cu corpul acoperit de peri fini de culoare brună pe partea dorsală și de culoare albă-cenușie pe partea ventrală. Rostrul, antenele și tarsele sunt albastre-violacee. Elitrele prezintă o punctuație accentuată care formează rugozități transversale. Ouăle sunt albe-translucide sau albe-gălbui, de 1 mm lungime. Larvele sunt albe-gălbui, apode, recurbate, cu corpul acoperit cu peri de 6 mm la dezvoltarea completă. Pupele, de 7-7,5 mm, sunt albe cu peri pe cap și cu doi spini pe ultimul segment abdominal.

Iernează, ca un adult, în sol în stratul superficial în jurul coletului pomilor, în crăpăturile scoarței sau, ca larvă, în fructele mumifiate. În martie, gărgărițele ies din locurile de iernare și migrează în coroana pomilor hrănindu-se cu mugurii pentru maturarea sexuală. Mai târziu se hrănesc cu frunze și florile tinere. Împerecherea și depunerea ouălor are loc în lunile Mai-Iunie. Femelele depun câte un ou în fructele tinere într-un orificiu tăiat cu rostrul. Într-un fruct pot fi depuse până la 20 de ouă. După eclozare și până la dezvoltarea completă, larvele se hrănesc cu pulpa și semințele fructului, după care în august se retrag în sol unde se împupează și se transformă în adulți, formă sub care iernează. Are o generație la 1-2 ani.

Gărgărițele atacă mugurii, frunzele, florile și fructele tinere la cais și piersic dar și la alte specii pomicole: sâmburoase (prunul, cireșul, vișinul) și semințoase (măr, păr, gutui). Din cauza atacului, mugurii se usucă și cad, iar frunzele prezintă rosaturi severe. Fructele tinere atacate se deformează în locurile vătămate, rămân mici și cad prematur. Larvele se dezvoltă în fructe, rozând pulpa și semințele. Fructele afectate sunt infectate cu sporii ciupercii Monilinia, care produc monilioza.

Combaterea gărgăriței se poate realiza prin distrugerea rezervei biologice a insectei prin arătura solului de sub coroana pomilor în lunile iunie, iulie și octombrie. Strângerea și arderea fructelor mumifiate care găzduiesc larvele.

Descrierea la păduchii de frunze (Aphidoidea)

Păduchii de frunze reprezintă o grupă de insecte ce cuprinde numeroase specii, este încadratș în grupa păduchilor de plante (Sternorrhyncha) și se împarte în numeroase familii de păduchi de frunze.

Păduchii de frunze au între 1-7 mm lungime, culoarea corpului poate fi verde, maronie, gălbuie, roșie sau neagră.Pe cap sunt înserate maxilele aparatului bucal pentru supt și înțepat, trompa de supt constă într-un șir de țepi, folosiți la înțepat, care se constituie de la mandibulele modificate și din prima maxillă, antenele sunt relativ lungi și se împart în maxim 6 segmente. Toate speciile au atât exemplare înaripate cât și exemplare neînaripate, aripile sunt fragile și au puține nervuri, stadiile larvare sunt foarte asemănătoare celui de adult, cu diferență că sunt mai mici.

În condiții favorabile păduchii de frunze se înmulțesc asexuat prin partenogeneză. Femela poate produce până la 5 clone ale sale pe zi. Prin această modalitate se pot înmulți rapid, formând o populație numeroasă. În condiţii nefavorabile (resurse de hrană insuficiente) apar masculi și femele înaripate, care se împerechează și se înmulțesc pe cale sexuată.

Insectele înaripate pot de asemenea să migreze în habitate noi. Înmulțirea prin reproducere asexuată și sexuată face din păduchii de frunze niște insecte foarte eficiente. Evoluția păduchilor durează 1-2 săptămâni. Insectele adulte trăiesc doar câteva săptămâni. Unele specii de păduchi ai frunzelor stau în apropierea furnicilor care îi protejează de prădătorii naturali. Unele specii de furnici chiar transportă păduchii la sursele de hrană necesară păduchilor. Motivul acestui comportament al furnicilor constă în faptul că bucățile de excremente, pe care le lasă păduchii, sunt bogate în carbohidrați. Excrementele păduchilor servesc drept hrană pentru furnici.

Combaterea chimică se face cu insecticide cum ar fi: Faster 10 EC, Actara 25 WG, Mospilan 20 SG, Karate Zeon etc.

 

Descrierea și combaterea la omida păroasă a dudului (Hyphantria cunea)

Omida păroasă a dudului iernează în stadiul de pupă,atât în crăpăturile scoarței cât și sub resturile vegetale. Fluturii apar în luna aprilie. Femelele depun ponta pe partea inferioară a frunzelor. Ecloziunea ouălor și formarea larvelor are loc în a doua jumătate a lunii Mai. Larvele sunt deosebit de păgubitoare, rozând limbul frunzelor complet. În cazul atacurilor intense aceste larve pot defolia întreg copacul.

Omida păroasă atacă pe lângă cireș mărul, părul, dudul și alte specii cum sunt vișinul, prunul, nucul și vița de vie.

Prevenirea apariției omizilor se poate realiza prin realizarea unei igiene cultural corecte, adunarea și distrugerea cuiburilor de omizi din culturile slab infestate și accesibile.

Combaterea pe cale chimică se realizează cu ajutorul insecticidelor cum ar fi: Calypso 480 SC, Fury 10 EC, Fastac 10 EC, Karate Zeon etc.

 

Descrierea și combaterea la păduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus)

Păduchele din San Jose este cel mai temut dușman al pomilor fructiferi, fiind considerat o calamitate pentru livezile infestate. Păduchele de San Jose este polifag, atacând peste 200 specii de arbori, arbuști și plante ierboase dar preferă speciile lemnoase. Atacă atât părțile lemnoase, frunzele, cât și fructele. Păduchele se fixează cu ajutorul rostrului în țesut și suge conținutul celular. O dată cu înțepătura este introdusa și saliva, care conține o substanță toxică sub acțiunea căreia se produc o serie de modificări biochimice, din care cauza țesuturile se necrozează, se roșesc, formându-se pete caracteristice. Pomii atacați au o vegetație redusă, frunze etiolate, fructe mici și deformate.

Femelele au scutul aproape rotund cu diametrul de 1,6-2,2 mm, fiind de culoare brună-cenușie cu o pată galbenă-portocalie la mijloc. Sub scut, corpul femelei este cordiform, galben-portocaliu, lung de 0,8-1,2 mm. Femelă nu are picioare, aripi, ochi, antene, dar are rostum lung de două ori cât corpul. Pe partea dorsală a pigidiului există trei grupe de glande tubulare lungi și subțiri care secretă mătasea pentru construirea scutului.

Masculii au scutul oval-alungit, brun-cenușiu, lung de 1,2-1,5 mm. Corpul masculilor are lungimea de 08-09 mm, este alungit, de culoare galbenă-portocalie. Masculii au antene păroase, formate din 10 articole,picioare și o pereche de aripi membrănoase. Ei au aparatul bucal rudimentar. Există și masculi nearipați. Larvele primare nou apărute au corpul lung de 0,2-0,26 mm, sunt ovale, galbene-portocalii. Acestea au picioare, antene, ochi și două sete anale lungi. Larvele secundare sunt lipsite de picioare și au forma corpului asemănătoare cu femelele.în timp ce se înmulțește o generație, se întâlnesc toate stadiile de evoluție ale dăunătorului.

Păduchele din San Jose are 2 generații pe an, se înmulțește vivipar. Iernează sub scut ca larvă de vârsta I și de vârsta a III-a fixate pe scoarța pomilor. La începutul lunii aprilie, după ce se hrănesc câteva zile, larvele năpârlesc, diferentțindu-se în masculi și femele.Larvele au culoarea portocalie și se răspândesc pe ramuri, pe tulpini, pe frunze și pe fructe, fiind mobile până la 24 ore.În timp ce se hrănesc larvele secretă fibre de mătase și o ceară specială din care-și formează scutul protector. Aceasta, după 1-2 zile, are culoarea albă-gălbuie, iar după 5-6 zile de la apariție devine cenușie-gălbuie.

În combaterea păduchelui din San Jose, cele mai importante sunt tratamentele de iarnă.Acestea se aplică în perioada de la căderea frunzelor și până la începutul umflării mugurilor de rod. Primul tratament se aplică imediat după căderea frunzelor și al doilea se repetă la interval de minim 30 de zile.Cel de-al doilea se poate prelungi până ce pomii au 1-5 % muguri florali umflați. Nu este permis tratarea în timpul umflării mugurilor florali sau dezmuguririi, produsele ce se folosesc împotriva dăunătorilor, depreciază sau chiar ard mugurii florali.

Prevenirea și combaterea se poate realiza prin măsuri preventive și curative.Plantațiile se înființează numai cu material sănătos, liber de San Jose.

Se vor aplica tratamente chimice la avertizare, 1-3 pentru fiecare generație în perioada de vegetație.Tratamentul trebuie efectuat înainte ca scutul larvar să se îngroașe și să se întărească, pentru forma hibernantă – la pornirea pomilor în vegetație (martie-aprilie).

Substanțe chimice care se pot utiliza sunt: Actara 25 WG în concentrație de 0,01% (0,100 kg/ha), Calypso 480 SC în concentrație de 0,02 % (10 ml în 50 l apă) generația de vară, Mospilan 20 SG în concentrație de 0,025-0,03 % (0,250-0,300 kg/ha), Decis Mega 50 EW în cantitate de 2 ml în 16 l apă pe suprafața de 110 m2, Reldan 40 EC în concentrație de 0,15 %.