Cultura Gutuiului

gutui   Gutuiul este un arbore de mărime medie, originar din regiunea Caucazului și este înrudit cu mărul și părul. Este cunoscut din antichitate, fructele sale fiind folosite în gastronomie sau în medicina populară.
   Gutuile se consumă atât în stare proaspătă cât și sub formă prelucrată ca gemuri, compoturi, marmelade etc. Fructele au un grad ridicat de gelificare, își mențin aroma și fermitatea și după fierbere.
   Gutuiul poate atinge înălțimi de 3,0-4,5 m (cu extreme între 1,5-6,0 m) și are un aspect robust și rustic de tufă cu mai multe tulpini, ce pornesc de la baza coletului. Coaja tulpinilor este sensibilă și poate fi afectată chiar și de lovituri superficiale. Rădăcinile nu se dezvoltă mult în adâncime, fiind dispuse în stratul superficial al solului.
   Coroana gutuiului este deasă și are o formă neregulată. Frunzele sunt simple, cu marginea netedă, lat-ovalate, cu o lungime de 6-11 cm și suprafața acoperită de peri moi, catifelați, de culoare albă.
   Înflorirea se produce târziu, după apariția frunzelor, în perioada aprilie-mai, florile nefiind astfel expuse înghețurilor timpurii de primăvară. Florile sunt mari, solitare, albe sau roz, cu cinci petale.


I. Particularitățile de creștere și formare



   În funcție de soi fructificarea la gutui începe din anul 2-3 de la plantare. Majoritatea soiurilor sunt autofertile, polenizarea fiind entomofila cu ajutorul albinelor și insectelor.
Coroana gutuiului este deasă și în general neregulată, formată din ramuri de schelet groase. În perioada de tinerețe, gutuiul se dezvoltă viguros însă, după intrarea pe rod, viteza de creștere se reduce foarte mult.
   Ca forme de coroană se utilizează formele de vas și piramida întreruptă sau chiar unele libere mai mult sau mai puțin aplatizate.


II. Plantarea gutuiului


   Epoca de plantare a gutuiului este toamna și primăvara când acesta se află în repaus vegetal.
   Distanța de plantare este de 3,5-4,0 m între rânduri și 2,5-3,0 m între pomi pe rând. Pomul va fi plantat cu punctual de altoire la 5 cm deasupra solului. Rădăcinile pomului se vor distribui la baza gropii pe o moviliță de pământ fin. După plantare este recomandat scurtarea axului pomului la 1,0 metru.
   Dimensiunea unei gropi: lungime x lățime x adâncime=40/40/50 * cm (* în funcție de mărimea rădăcinilor se proporționează groapa).
   Plantarea se începe cu înlăturarea ambalajului după care se mocirlesc rădăcinile cu un amestec de gunoi de grajd, pământ de țelină și apă pentru un mai bun contact cu solul.
   Se fertilizează cu mranita și îngrășământ complex NPK după care se udă cu 10-12 l apă pe fiecare pom plantat.


III. Cerințele gutuiului față de factorii de mediu



Cerințele față de temperatură

   Gutuiul este o plantă termofilă necesitând o sumă a temperaturilor de 33 -35 grade Celsius pentru parcurgerea în bune condiții a vegetației. Plantații intensive se pot înființa acolo unde gerurile sunt peste -28 grade Celsius.
   Rezistența organelor de rod la temperaturi scăzute de la -1,5 grade Celsius în cazul florilor, până la -2,2 grade Celsius în cazul fructelor abia legate.
   Rădăcinile pot degera ușor în iernile geroase, lipsite de zăpadă, datorită așezării trasante situate mai aproape de suprafața solului, comparativ cu alte specii.
   Temperaturi critice pentru sistemul radicular al gutuiului sunt cele de -12 -13 grade Celsius care pot produce pieirea totală sau parțială a rădăcinilor subțiri, iar la -14 grade Celsius poate degera întreg sistemul radicular.

Cerințele față de lumină

   Preferă terenurile plane sau ușor înclinate, luminate și expuse la soare, găsindu-se în flora spontană, în luminișuri și pe liziera pădurilor. În cazul cultivării lui în zona dealurilor joase și mijlocii este obligatoriu să se evite terenurile umbrite, alegându-se expozițiile sudice sau sud-vestice. La înființarea plantațiilor pure se va avea în vedere asigurarea unor distanțe suficiente, atât între rânduri cât și pe rând. În cazul plantărilor mixte, se vor alege specii mai puțin pretențioase la lumină (arbuști fructiferi, măr, prun, vișin) dar distanțele de plantare vor fi corespunzătoare.
   Dacă gutuiul nu primește suficientă lumină intră târziu pe rod, rodește puțin, ramurile din interiorul coroanei se debilitează și se usucă. Cu timpul, creșterile vegetative sunt din ce în ce mai slabe iar mugurii de rod se formează într-un număr tot mai mic.

Cerințele față de apă

   Gutuiul are cerințe relativ mari față de apă, de aceea se plantează mai ales la baza pantelor. Reușește totuși și în condițiile de 500-550 mm precipitații, dar suportă bine și precipitații mai mari de 650-800 mm, optimul fiind de 600-650 mm anual. Referitor la umiditatea atmosferică, aceasta trebuie să aibă valori între 75 și 80%.
   Gutuiul suportă destul de bine umiditatea excesivă a solului precum și o inundare temporară.

Cerințele față de sol

   Preferă solurile aluvionare, revene, fertile, calde și cu carbonații situați la mare adâncime, deoarce clorozează la peste 8% calciu activ. Pe solurile nisipoase, gutuiul crește slab și se epuizează repede. Pe solurile argiloase, grele și reci, în care apa freatică este mai ridicată de 1-1,25 m, cultura gutuiului nu este indicată.

Fertilizarea plantației de gutui

   Fertilizarea este necesară în funcție de rezervele solului, vârsta plantației, densitatea și nivelul producției.
   Pentru plantațiile tinere fertilizarea se face cu: 20 t/ha gunoi de grajd, 130 kg/ha N, 75 kg/P2O5 si 80 kg/ha K2O.
   La plantațiile pe rod se aplică: 120-180 kg/ha N, 80-120 kg/ha P2O5 si 100-120 kg/ha K2O. O data la 3-4 ani se fertilizează cu gunoi de grajd 30-40 t/ha.

Irigarea plantației de gutui

   Irigarea plantației de gutui este necesară în zonele cu precipitații sub 500 mm și chiar sub 600 mm anual, în cazul în care acestea sunt repartizate neuniform și nu satisfac cerințele speciei.
   Irigarea plantației tinere este importantă în vederea unei bune dezvoltări și pornirea în vegetație a pomilor. Prin irigare se urmărește menținerea umidității necesare desfășurării în condiții optime a creșterii și dezvoltării fructelor.
   Se aplică 2-3 udări cu o normă de 300-500 m3/ha mai ales în perioadele de mare consum ale pomilor în lunile iulie-august. Perioadele critice pentru gutui sunt: înainte de dezmugurit, la 2-3 săptămâni de la înflorit, după căderea fiziologică a fructelor și înainte de recoltare cu 2-3 săptămâni.



Metode de irigare

   Se poate utilize irigarea prin brazda in plantatiile extensive, in plantatiile intensive si superintensive se utilizeaza cu succes microaspersiunea si irigarea prin picurare.



Întreținerea solului în plantațiile de gutui

     Alegerea unui anumit sistem de lucrare a solului se face în funcție de cantitatea de precipitații din zona respectivă, repartizarea lor în timpul anului, combaterea eroziunii solului, nivelul și destinația producției.

Ca sisteme de întreținere a solului sunt recomandate:


   - Ogorul lucrat pentru precipitații sub 600 mm anual, pe terenuri plane sau cu pantă foarte mică, în plantații intensive sau superintensive.
   - Culturi intercalate pentru zonele cu precipitații de 600-750 mm anual, în plantațiile tinere,terenuri plane sau ușor înclinate, semiintensive sau intensive în condiția dublării necesarului de elemente nutritive și apă. Se pot cultiva: căpșuni,leguminoase,cartofi în general plante cu talie mică.
   - Benzile înierbate temporar,în zonele cu peste 750 mm precipitații anuale,pe terenurile în pantă până la 15 %.
   - Benzile înierbate în alternanta cu ogorul lucrat.
   - Înierbarea intervalelor dintre rânduri și cosirea repetată pentru mulcire. Mulciul aduce un aport suplimentar de elemente minerale
   Întreținerea solului pe rândul de pomi se realizează prin 1-2 prășiri manuale. Completate cu administrarea de erbicide cum ar fi Roundup în cantitate de 5-6 l/ha.


IV. Combaterea bolilor care pot apărea în cultura gutuiului



Descrierea și combaterea la focul bacterian al rozaceelor (Erwinia amylovora)

   Focul bacterian este cea mai păgubitoare boala produsă la gutui, măr și păr. Atacul este întâlnit în toate zonele pomicole în care se concentrează cultura mărului (a semințoaselor), poate să distrugă în livezile neîngrijite în proporție de 100 % . Boala este frecventă mai ales la pomii tineri, dar poate să apară și pe pomi maturi, manifestându-se prin diferite simptome, în funcție de organul atacat.
   Evoluția bolii cuprinde 3 faze, mai mult sau mai puțin evidente.Erwinia amylovora)
   Arsura inflorescentelor este de obicei primul simptom care apare primăvara devreme, datorată infectării directe a florilor deschise. Floarea apare hidrozată, apoi se ofilesc, se brunifică și în final se înnegrește. Infecția progresează spre peduncul, care de asemenea se înnegrește. Din peduncul pe timp umed și călduros exsudează picături de lichid. Bacteria progresează rapid spre lăstari și ramuri.
   Arsura lăstarilor. Lăstarii și ramurile sunt și ele foarte sensibile la atacul bacteriei. Lăstari pot fi infectați sistemic, când bacteriile invadează lăstarii intern, sau prin infecții locale, externe. Lăstarii infectați extern cu 1-3 frunze de la vârf, se ofilesc și se îndoaie sub formă de cârjă de pastor. Pe timp umed și pe lăstari apar picături de extrudat, de culoare variată, de alb murdar până la galben, portocaliu sau roșu închis. Frunzele moarte apar ca și pârlite de foc, ele rămân persistente pe lăstarii uscați. Pe fructele verzi, tinere apar porțiuni de țesut hidrozate, apoi se brunifică, se zbârcesc și rămân atașate pe ramuri (se mumifică).
   Ulcerele de pe ramuri sarpante și trunchi, sunt rezultatul infecțiilor care au coborât de la inflorescențe, lăstari sau fructe. Sub leziunile scoarței țesuturile apar maronii-roșiatice. Și la nivelul ulcerelor se formează exsudări, în care bacteriile pot ierna. Arsura coletului și a rădăcinii duce frecvent la omorârea pomilor.
   Focul bacterian este produs de bacteria Erwinia amylovora, temperatura optimă de dezvoltare este de 30 grade Celsius, cea minimă este de 3 grade Celsius, iar cea letală este de 45-50 grade Celsius. Pătrunderea bacteriilor în țesuturi are loc prin deschideri naturale (stomate, hidatode, lenticele) sau prin rănile cauzate de insecte. De la pomii bolnavi la cei sănătoși, bacteriile sunt transmise prin intermediul insectelor, pătrunse în țesuturi bacteriile circulă prin vase, prin parenchim și prin cambiu. În timpul iernii, boala stagnează, dar bacteriile nu sunt distruse, ele rezistând în leziunile de pe lăstari și ramuri. În scurt timp, la suprafața porțiunilor atacate apare un exsudat bacterian, care este luat de insecte și dus pe flori.
   Prevenirea și combaterea focului bacterian se realizează prin: folosirea la plantare a unor pomi sănătoși fără leziuni (ulcerații) bacteriene, depistarea vetrelor de atac, îndepărtarea focarelor (frunze, lăstari, sarpante și chiar pomi) cu infecții, pentru diminuarea inocultului.
   Combaterea pe cale chimică se realizează la avertizare, înainte și după înflorire cu ajutorul fungicidelor cum ar fi: Alcupral 50 PU în concentrație de 0,2 % prefloral și 0,4 % postfloral, Kocide 2000 în concentrație de 0,25 % (3,75 kg/ha) prefloral, Champ 77 WG în concentrație de 0,2 % (20 g în 10 l apă) (2 kg/ha), Cuproxat Flowable în concentrație de 0,35 % (5,25 l/ha în 1500 l soluție) prefloral, Funguran OH 50 WP în concentrație de 0,2 % (30 g în 15 l apă) prefloral și 0,04 % (30 g în 75 l apă) postfloral.



Descrierea și combaterea moniliozei (putregaiul brun și mumifierea fructelor) (Monilinia fructigena)

   Monilioza sau putregaiul brun produce pagube importante în livezile de gutui, măr, păr, și în depozite. Monilinia fructigenaMonilioza este o ciupercă care afectează ramurile, frunzele, florile și fructele în diferite faze de vegetație. În timpul înfloritului se constată vestejirea ramurilor tinere, frunzele și florile se brunifică și se usucă. Pe scoarța ramurilor atacate si pe flori se formează pernițe mici de mucegai, cenușii-gălbui, care conțin conidioforii și conidiile ciupercii. La atacul de monilioza mai rămân printre florile brunificate și flori normale, sănătoase. Monilioza de primăvara poate fi confundată și cu căderea fiziologica. Vara, pe fructele ajunse aproape de maturitate, petele brune întinse cuprind și pulpă în adâncime, cauzând putrezirea și căderea de pe pom.
   Pe vreme umedă și temperatura ridicată, pe pete apar sporodohiile sub forma unor pernite așezate în cercuri concentric cauzând simptomul numit putregai brun. Pe timp umed dar cu temperaturi mai scăzute, fructele putrezesc, se brunifică, se înnegresc cauzând simptomul numit putregai negru. Pe timp secetos, fructele atacate se deshidratează, se mumifică și pe pom cauzând simptomul numit mumifierea fructelor. Monilioza se poate răspândi și în depozite.
   Agentul patogen se numește Monilinia fructigena care iernează ca miceliu în scoarța ramurilor, precum și ca scleroți în interiorul fructelor mumificate. Scleroții trebuie să ierneze 2 ierni pentru a germina cu formarea de apotecii cu asce și ascospori. Umiditatea ridicată a aerului, prezentă apei pe fructe, precum și rănile sunt factori care favorizează apariția unor atacuri puternice.
   Prevenirea și combaterea apariției moniliozei se poate realiza prin: adunarea fructelor mumificate și arderea lor, înlăturarea în primăvara a lăstarilor atacați, aplicarea tratamentelor contra rapanului și a insectelor sunt cele mai eficace măsuri, culegerea cu grijă și transportarea în condiții bune, astfel ca fructele să nu se rănească, dezinfectarea depozitelor de fructe în fiecare an cu produse omologate.
   Combaterea pe cale chimică se realizează cu ajutorul fungicidelor cum ar fi: Chorus 75 WG în concentrație de 0,02 % (0,3 kg/ha), Dithane M-45 în concentrație de 0,2 % (20 g în 10 l apă) (2,0 kg/ha), Dithane Neotec 75 WG în concentrație de 0,2 % (20 g în 10 l apă) (2,0 kg/ha), Rovral 500 SC în concentrație de 0,1 % (1,5 l/ha în 1500 l apă), Rovral 500 SC în concentrație de 0,1 % (1,5 l/ha) boli de depozit.



Descrierea și combaterea la făinărea gutuiului (Podosphaera oxyacanthae)

   Făinarea este una din cele mai importante boli care atacă frecvent gutuiul. În anii favorabili, boala produce pagube importante la soiurile foarte sensibile. Simptomele se manifestă încă de la dezmugurire și pot continua până la căderea frunzelor. În cursul lunilor Mai-Iunie se constată intensitatea cea mai mare. Făinarea atacă frunzele, florile, lăstarii și uneori fructele tinere. Pe frunze apare o pâslă albicioasă, pulverulenta a ciupercii, pe ambele fețe ale limbului. Frunzele se deformează,se răsucesc spre partea superioara, își pierd elasticitatea și se usucă, fără a forma fructe. Pe fructe atacul cauzează stagnarea creșterii și căderea fructelor.
   Agentul patogen se numește Podosphaera oxyacanthaecare iernează în solzii mugurilor ca miceliu de rezistență și ca peritecii cu o asca și câte 8 ascospori unicelulari. La suprafața organelor atacate se dezvoltă miceliul ciupercii, hialin, septat, ramificat, din care se diferențiază haustori sferici, care pătrund în celulele epidermice. În cursul perioadei de vegetație, ciuperca se înmulțește prin conidii. Temperaturile de 18-22 grade Celsius, însoțite de o umiditate de 90-100 % provenită din rouă, ceață sau ploaie, favorizează înmulțirea ciupercii, germinarea conidiilor și pătrunderea haustorilor în celulele plantei gazda.
   Prevenirea și combaterea apariției făinării se poate realiza prin: tăierea lăstarilor atacați și arderea lor. Această lucrare se efectuează prin îndepărtarea lăstarului atacat și a unei porțiuni din ramură de 15-20 cm sub nivelul porțiunii atacate, deoarece pe această zonă majoritatea mugurilor vegetativi sau de rod sunt infectați de făinare. Fertilizarea echilibrată mărește gradul de rezistență a pomilor față de infecții. Lucrările solului toamna sau primăvara din martie până la începutul dezmuguririi mugurilor florali, lucrare prin care se încorporează frunzele atacate căzute și porțiunile mărunte de lăstarii atacați care au căzut la tăieri.
   Combaterea pe cale chimică se realizează cu ajutorul fungicidelor cum ar fi: Kumulus DF în concentrație de 0,3 % (30 g în 10 l apă) (3,0 kg/ha), Score 250 EC în concentrație de 0,015 % (0,225 l/ha), Shavit F 72 WP în concentrație de 0,2 % (20 g în 10 l apă) (2 kg/ha), Stroby DF în concentrație de 0,01-0,013 % (0,15-0,2 kg/ha), Thiovit Jet 80 WG în concentrație de 0,3 (4,5 kg/ha), Topas 100 EC în concentrație 0,02 % (0,3 l/ha), Topsin M 70 în concentrație de 0,07 % (10 g în 14 l apă), Topsin 500 SC în concentrație de 0,14 % (2,1 l/ha în 1500 l apă), Chorus 75 WG în concentrație de 0,02 % (0,3 kg/ha), Clarinet 200 SC în concentrație de 0,1 %, Folicur Solo 250 EW în concentrație de 0,05 % (0,750 l/ha).



Descrierea și combaterea la pătarea brună a frunzelor de gutui (Fabraea maculata)

   Pătarea brună a frunzelor de gutui apare mai frecvent în pepiniere, în regiunile mai umede.
   Atacul poate apărea pe frunze, fructe și rareorii pe lăstari tineri. Pe frunzele de gutui, boala se manifestă în tot cursul perioadei de vegetație, prin pete mai mult sau mai puțin circulare, cu diametru de 1,0-5,0 mm, la început gălbui, apoi brune-roșiatice.
   Pe fața superioară a frunzelor, în dreptul petelor se observă unul, mai rar două până la trei puncte mici, crustoase, negricioase, care reprezintă fructificațiile ciupercii, lagărele de conidiofori și conidia.
   Când atacul este intens, frunzele se răsucesc, se brunifică și cad de timpuriu (iulie). În anii cu precipitații abundente, atacul trece și pe fructe, manifestându-se prin pete asemănătoare cu cele de pe frunze. Ciuperca poate ataca și vârfurile lăstarilor tineri, producând brunificarea și uscarea lor.
   Boala este produsă de ciuperca Fabraea maculata și se răspândește prin intermediul frunzelor căzute la suprafața solului. Prin luna Mai, ascosporii sunt eliberați din asce și împraștiați de vânt, producând noi infecții pe frunze.
  Ciuperca iernareză sub formă de miceliu pe ramuri (care în primăvară dă naștere la conidii), fie sub formă de conidii pe frunzele căzute sau sub cea de apotecii, atunci când aceste organe se formează. Această boală ia o dezvoltare mare în anii cu primăveri și veri ploioase, condiții în care are loc desfrunzirea prematură a pomilor.
  Combaterea apariției pătării brune a frunzelor se realizează prin adunarea și distrugerea frunzelor căzute sau îngroparea lor în sol printr-o arătură adâncă de toamnă. Primăvara se vor aplica tratamente chimice, primul tratament se va aplica înainte de înflorit, iar al doilea după căderea petalelor. Dacă vremea este favorabilă dezvoltării bolii se va mai aplica încă unul sau două tratamente.


Descrierea și combaterea la păduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus)

   Păduchele din San Jose este cel mai temut dușman al pomilor fructiferi, fiind considerat o calamitate pentru livezile infestate. Păduchele de San Jose este polifag, atacând peste 200 specii de arbori, arbuști și plante ierboase dar preferă speciile lemnoase. Atacă atât părțile lemnoase, frunzele, cât și fructele. Păduchele se fixează cu ajutorul rostrului în țesut și suge conținutul celular. O dată cu înțepătură este introdusă și saliva, care conține o substanta toxica sub actiunea careia se produc o serie de modificari biochimice, din care cauza tesuturile se necrozeaza, se rosesc, formandu-se pete caracteristice. Pomii atacati au o vegetatie redusa, frunze etiolate, fructe mici si deformate.
   Femelele au scutul aproape rotund cu diametrul de 1,6-2,2 mm, fiind de culoare brună-cenușie cu o pată galbenă-portocalie la mijloc. Sub scut, corpul femelei este cordiform, galben-portocaliu, lung de 0,8-1,2 mm. Femela nu are picioare, aripi, ochi, antene, dar are rostum lung de două ori cât corpul. Pe partea dorsală a pigidiului există trei grupe de glande tubulare lungi și subțiri care secretă mătasea pentru construirea scutului.
   Masculii au scutul oval-alungit, brun-cenușiu, lung de 1,2-1,5 mm. Corpul masculilor are lungimea de 08-09 mm, este alungit, de culoare galbenă-portocalie. Masculii au antene păroase, formate din 10 articole, picioare și o pereche de aripi membranoase. Ei au aparatul bucal rudimentar. Există și masculi nearipați. Larvele primare nou apărute au corpul lung de 0,2-0,26 mm, sunt ovale, galbene-portocalii. Acestea au picioare, antene, ochi și două sete anale lungi. Larvele secundare sunt lipsite de picioare și au forma corpului asemănătoare cu femelele. În timp ce se înmulțește o generație, se întâlnesc toate stadiile de evoluție ale dăunătorului.
   Păduchele din San Jose are 2 generații pe an, se înmulțește vivipar. Iernează sub scut ca larvă de vârsta I și de vârsta a III-a fixate pe scoarța pomilor. La începutul lunii aprilie, după ce se hrănesc câteva zile, larvele năpârlesc, diferențiindu-se în masculi și femele. Larvele au culoarea portocalie și se răspândesc pe ramuri, pe tulpini, pe frunze și pe fructe, fiind mobile până la 24 ore. În timp ce se hrănesc larvele secretă fibre de mătase și o ceară specială din care-și formează scutul protector. Aceasta, după 1-2 zile, are culoarea albă-gălbuie, iar după 5-6 zile de la apariție devine cenușie-gălbuie.
   În combaterea păduchelui din San Jose, cele mai importante sunt tratamentele de iarnă. Acestea se aplică în perioada de la căderea frunzelor și până la începutul umflării mugurilor de rod. Primul tratament se aplică imediat după căderea frunzelor și al doilea se repetă la interval de minim 30 de zile. Cel de-al doilea se poate prelungi până ce pomii au 1-5 % muguri florali umflați. Nu este permis tratarea în timpul umflării mugurilor florali sau dezmuguririi, produsele ce se folosesc împotriva dăunătorilor, depreciază sau chiar ard mugurii florali.
   Prevenirea și combaterea se poate realiza prin măsuri preventive și curative. Plantațiile se înființează numai cu material sănătos, liber de San Jose. Se vor aplica tratamente chimice la avertizare, 1-3 pentru fiecare generație în perioada de vegetație.Tratamentul trebuie efectuat înainte ca scutul larvar să se îngroașe și să se întărească, pentru forma hibernantă - la pornirea pomilor în vegetație (martie-aprilie).
   Substanțe chimice care se pot utiliza sunt: Actara 25 WG în concentrație de 0,01 % (0,100 kg/ha), Calypso 480 SC în concentrație de 0,02 % (10 ml în 50 l apă) generația de vară, Mospilan 20 SG în concentrație de 0,025-0,03 % (0,250-0,300 kg/ha), Decis Mega 50 EW în cantitate de 2 ml în 16 l apă pe suprafața de 110 m2, Reldan 22 EC în concentrație de 0,15 %.



Descrierea și combaterea păduchelui verde al mărului (Aphis pomi)

   Păduchele verde al mărului este răspândit în toate zonele de cultură a pomilor din țară. Atacă în special mărul dar se semnalează și pe alte rozacee.Aphis pomi
   Iernează sub formă de ou în crăpăturile scoarței sau la baza mugurilor și dezvoltă până la 12 generații pe an. Afidele alcătuiesc colonii pe partea inferioară a frunzelor, care se răsucesc, se îngălbenesc și se usucă. Părțile afectate de înțepături sunt acoperite de dejecțiile dulci, la rândul lor invadate de ciuperci ce provoacă înnegriri (fumagina). În plantațiile tinere și pepiniere se înregistrează daune mari. Atacuri intense se înregistrează în perioada Mai-Iunie și corespunde creșterii intensive a lăstarilor.
   Femelele fundatrix se înmulțesc partenogenetic și vivipar, fiecare dând naștere la câte 35-40 larve. După o perioadă de hrănire de 10-15 zile, din larve apar femele nearipate numite fundatrigene. Apariția acestora corespunde fenofazei de scuturare a petalelor. Fundatrigenele continuă să se înmulțească partenogenetic vivipar pe măr până toamna. O parte din femele sunt aripate, o parte nearipate. Cele aripate asigură răspândirea dăunătorului de la un pom la altul sau de la o parcela la alta. În zonele premontane se dezvoltă 7-8 generații, iar în stepă și silvostepa 8-12 generații.
La sfârșitul lunii august sau la începutul lunii septembrie apar în coloniile de fundatrigene sexuparele, care sunt asemănătoare cu cele aripate. Acestea dau naștere la masculii și femele nearipate. După împerechere, femelele depun câte un ou. Durata vieții acestor femele este de 10-12 zile.
   Femele aptere au corpul piriform, de culoare verde sau verde-gălbui, cu capul galben sau negru. Antenele sunt mai scurte decât corpul, corniculele sunt negre, picioarele sunt verzi cu tibiile și tarsele negre. Femelele aripate sunt verzi cu capul, mezotoracele și metatoracele, corniculele, segmental anal, tarsele, baza tibiilor și a femurelor negre sau fumurii. Articolele III, IV ale antenelor sunt galbene, iar ochii roșii. Oul este eliptic, verde la depunere, devenind apoi negru strălucitor.
   Combaterea pe cale chimică se realizează prin tratamente fitosanitare în perioada de vegetație, mai ales în perioada de creștere intensă a lăstarilor.
   Amintim câteva insecticide utilizate în combaterea afidelor: Actara 25 WG în concentrație de 0,01 % (0,150 kg/ha), Calypso 480 SC în concentrație de 0,02 % (10 ml în 50 l apă), Decis Mega 50 EW în concentrație de 0,0150 % (0,225 l/ha), Karate Zeon în concentrație de 0,015 % (0,225 l/ha în 1500 l apă) (2 ml în 13 l apă pe 88 mp), Mospilan 20 SG în concentrație de 0,02 % (1,5 g în 7,5 l apă), Novadim Progress în concentrație de 0,075-0,1 % (100 ml în 100 l apă).



Descrierea și combaterea la acarianul roșu (păianjen) (Panonychus ulmi)

   Acarienii produc pagube însemnate la pomii fructiferi, mai ales când nu se aplică tratamente fitosanitare. Panonychus ulmiIernează în stadiul de ou pe ramurile pomilor în crăpăturile scoarței sau sub solzii mugurilor. Larvele apar în prima jumatate a lunii aprilie colonizând frunzele, mugurii, frunzele și florile pe care se hrănesc sugând seva.
   Adulții apar după 10-15 zile, se împerechează și își depun ouăle pe frunzele diferitelor specii de pomi. După 10-20 de zile apar larvele noii generații câte atacă frunzele pomilor. O generație de acarieni se dezvoltă într-un interval de 20-35 de zile.
   Femela are corpul oval și bombat dorsal. La apariție are o culoare cafenie. Cu timpul devine brună-roșiatică. Întreg corpul este acoperit cu perișori. Cei dispuși pe partea dorsală sunt în număr de 26, înșirați pe negi de culoare albă. Lungimea corpului este de 0,3-0,5 mm.
   Masculul are corpul alungit și ascuțit pe partea posterioară. Este mai mic decât femela. Atât femela cât și masculul au 4 perechi de picioare. Oul este cepiform, striat dorsal și prevăzut cu un pedicel fin. Cel de iarnă are culoarea roșie lucitoare și diametrul de 0,15 mm. Cel de vară este mai mic și de culoare galbenă-brună. Larva este roșie-portocalie, cu trei perechi de picioare și are o lungime de 0,1-0,2 mm.
   Acarianul roșu este un dăunător polifag care atacă toate speciile pomicole cu (excepția căpșunului).
   Combaterea chimică se realizează prin efectuarea de tratamente chimice cu substanțe cum ar fi: Nissorun 10 WP în concentrație de 0,03 % (5 g în 16 l apă), Vertimec 1,8 EC în concentrație de 0,1-0,15 % (1,0-1,5 l/ha) (10 ml în 10 l apă), Milbeknock EC în concentrație de 0,05 % (0,75 l/ha) (7,5 ml în 15 l apă).

Cultura Afinului

25 nov 2020

Afinul este un arbust fructifer care este întrebuințat ca...

Cultura Agrișului

25 nov 2020

Agrișul este un arbust fructifer puternic...

Cultura Caisului

25 nov 2020

Caisul este o specie foarte apreciată pentru fructele...

Cultura cătinei

25 nov 2020

Cătina albă, cunoscută în unele părți și sub numele de...

Cultura Cireșului

25 nov 2020

Cireșele sunt fructe extrem de populare,consumate de...

Cultura coacăzelor

26 nov 2020

Coacăzul este un arbust foarte apreciat pentru valoarea...

Cultura căpșunilor

26 nov 2020

Cultura căpșunilor se numără printre cele mai timpurii...

Cultura Mărului

27 nov 2020

Cultura mărului este unul dintre speciile pomicole cu cea...

Leave a Reply