Zöldség vetőmagvak
Foliak
Tözeg és virágföld
Öntözés
Hálók
Ültetöedények
Munkagépek és szerszámok
Műtrágyák
Kerti kiegeszitok
Növényvédő szerek
Fűkeverékek, Virag magvak és Takarmánynövények
Masura si control
Köszméte termesztése
Agrișul poate atinge înălțimea de 60-150 cm are fructe ovoidale de culoare verde, gălbuie sau roșiatică. Gustul dulce-acrișor variază simțitor ca intensitate de la o specie la alta fapt ce face de multe ori dificil consumul fructelor în stare proaspătă. Conține mult fosfor, calciu, potasiu și vitamina C. Fructele proaspete conțin mai mult de 80% apă alături de proteine, carbohidrati, fibre, vitamine si minerale.
Fructele de agriș se consumă în stare proaspătă, gătite sau prelucrate sub formă de dulceață, gem, compot, suc, must, vin etc.
Agrișele sunt eficiente în creșterea imunității organismului și sunt antioxidanți foarte puternici. Vitamina C existentă în agrișe ajută la reducerea colesterolului din sânge prin dilatarea vaselor de sânge și scăderea tensiunii arteriale.
Este o cultură foarte timpurie, agrișul înflorește la mijlocul lui Mai, când temperatura aerului atinge valori de 7-16 grade Celsius, rezista foarte bine la ingheturi.
Agrișul se autopolenizează, de aceea este recomandat să se sădească două-trei soiuri pe aceeași parcelă în câmp. Are o rădăcină ce pătrunde în sol până la 50 cm și îi asigură umezeala în anii secetoși.
I. Cerințele agrișului față de condițiile de mediu.
Lumina.
Agrișul este o specie iubitoare de lumină,dar se adaptează ușor la condițiile de semiumbră.
Temperatura.
Agrișul nu este pretențios față de temperatură. În perioada de repaus rezistă la -32 grade Celsius, iar rădăcinile până la -18 grade Celsius. Florile și fructele mici rezistă până la temperaturi de -4 grade Celsius,în funcție de umiditatea din mediul ambiant. Nu suportă arșițele mari din timpul verii. Temperatura ridicată asociată cu secetă duce la desfrunzirea prematură a plantelor.
Apa.
În perioada de vegetație agrișul are nevoie de cel puțin 350-400 mm precipitații, din care 150 mm în luna Mai-Iunie. Nu poate fi cultivat în zonele în care cad mai puțin de 600 mm precipitații anual.
Pentru corectarea aportului de apă se folosesc sistemele de irigații prin picurare sau prin aspersiune.
Solul.
Agrișul dă rezultate bune dacă se amplasează pe terenuri fertile, drenate, cu nivelul apei freatice sub 1,2 m, cu pH-ul solului acid sau slab acid (4,8-5,2), cu textură lutoasă sau luto-nisipoasă.
Plantarea agrișului.
Plantarea se realizează toamna după căderea frunzelor sau primăvara foarte devreme, până la umflarea mugurilor. Distanța de plantare este de 1,5 m între rânduri și 0,5 m între plante pe rând (pentru plantații familiale). Rădăcinile plantei vor fi răsfirate pe mușuroiul de pământ de la baza gropii, dar înainte se mocirlesc cu un amestec de gunoi de grajd, pământ de țelina și apă, pentru a realiza un contact mai bun cu solul.
Tăierile de formare și fructificare.
La formă tufa, în anul I, după plantare tulpina se scurtează la 15-20 cm, în cursul verii se aleg 3-4 lăstarii mai viguroși bine plasați, ceilalți se suprimă de la punctul de inserție.
În primăvara anului II cele 3-4 tulpini se scurtează cu 1/3-1/4 din lungime, iar în cursul verii se aleg 2-3 lăstari crescuți în zona coletului care, în primăvara anului III, se vor scurta la 4-5 muguri, pe când ramurile de doi ani se lasă intacte.
În anul III, în cursul perioadei de vegetație se aleg noi lăstari plasați în zona coletului, care în primăvara anului IV se vor scurta la 4-5 muguri.
În primăvara anului IV se înlatură, prin tăiere, ramurile afectate de ger, rănite, uscate iar pe fiecare cep din anul precedent se aleg câte două ramuri bine dezvoltate care se scurtează cu 1/3 sau 1/4 din lungime.
La finele anului IV fiecare tufă va avea: trei ramuri de trei ani, bine garnisite cu ramuri de rod; 4-6 ramuri de doi ani la fel garnisite cu ramuri de rod; 4-6 ramuri de 1 an fără ramuri de rod și 2-3 cepi. În total, tufa este formată din 11-15 ramuri de schelet și 2-3 cepi pe care se vor forma noi ramuri de schelet. În anul V tăierile se fac ca și în anul IV.
Tăierile de întreținere și fructificare.
Se realizează prin îndepărtarea din tufă a ramurilor uscate, rupte, bolnave, înghețate, situate prea jos și a celor care produc îndesirea tufei. Ramificațiile ramurilor de schelet se scurtează la 20-25 cm. Elementele de schelet mai bătrâne de 5-7 ani se elimină din tufă, iar din zona coletului se aleg 3-4 creșteri anuale, care se scurtează la 4-5 muguri.
Sistemul de conducere cu trunchi.
Tăierile sunt mult mai severe și urmăresc asigurarea unor creșteri anuale mai lungi de 30 cm. După plantare, toate ramurile din coroană se scurtează la 2-7 muguri, iar în cursul perioadei de vegetație se aleg lăstarii bine plasați în coroană, care în anul doi se scurtează cu 1/3 din lungime, la un mugure interior.
Lucrările solului în cultura agrișului.
După anul al treilea solul se întreține ca ogor lucrat sau ogor cu îngrășăminte verzi.
Ogorul lucrat se realizează prin executarea, toamna, a unei arături fără cormana la adâncimea de 12-14 cm, iar în cursul perioadei de vegetație se fac 5-6 prășiri la 6-8 cm adâncime pe rândul de plante și se mobilizează solul între rânduri la 10-12 cm.
Fertilizarea solului.
0 Review(uri)
0 Review(uri)
Dacă solul este slab aprovizionat cu substanțe nutritive se aplică 30-35 t/ha gunoi de grajd, 100 kg N, 65 kg P2O5 și 120 kg K2O.
Gunoiul de grajd, îngrășămintele pe bază de fosfor, potasiu și 1/3 din doza de azot se aplică toamna, iar 2/3 din azot primăvara devreme.
Irigarea.
0 Review(uri)
0 Review(uri)
0 Review(uri)
0 Review(uri)
0 Review(uri)
Aprovizionarea cu apă trebuie să fie la nivel de 70-73 % din capacitatea solului de reținere a apei.
Udarea este necesară în lunile iulie și august și se aplică din trei în trei săptămâni, până la intrarea în parga a fructelor. În perioada coacerii se irigă săptămânal. După recoltare se mai dau una sau două udări, în plantațiile tinere, la o udare, în prima parte a verii sunt necesari 120-250 m2 apă/ha.
II. Descrierea și combaterea bolilor care pot apărea în cultura agrișului.
Descrierea și combaterea făinării americane (Sphaerotheca mors-uvae).
Primele simptome apar de obicei la mijlocul lunii Mai în faza de creștere intensivă a lăstarilor și se manifestă prin pete mici de culoare albă, cu intensitate mai mare pe dosul frunzelor.
Boala se manifestă pe frunze, lăstari și fructe. La început petele sunt cenușiu- albicioase care apoi devin pulverulente, din cauza formării conidiilor. Cu timpul, pâsla miceliană de pe lăstari se brunifică. Lăstarii atacați nu se mai dezvoltă. Frunzele rămân mici, se încrețesc, și cad de timpuriu.
Fructele în condițiile unui atac puternic, pot fi atacate în toate fazele de dezvoltare, îndeosebi către maturare. Ele pot fi acoperite parțial sau total de o pâslă groasă, albicioasă-gălbuie la început apoi brună, datorită formării periteciilor ciupercii.
Prevenirea făinării se poate realiza prin măsuri agro - fitotehnice de diminuare a sursei de infecție și prin tratamente chimice aplicate la avertizare, în funcție de fenologia soiurilor existente în cultura (plantarea soiurilor rezistente la făinare), de biologia ciupercii corelată cu condițiile de mediu (temperatura și umiditate).
Combaterea pe cale chimică a făinării se poate realiza cu ajutorul fungicidelor cum ar fi: Topas 100 EC, Tilt 250 EC, Bumper 250 EC etc.
Descrierea și combaterea antracnozei (Pseudopeziza ribis).
Este cea mai periculoasă boală, se găsește frecvent în plantațiile de agriș și coacăz, unde în condiții favorabile atacului, produce defoliere masivă a plantelor încă din lunile iulie-august (50-98%).
Boala se manifestă frecvent pe frunze, mai rar pe lăstari, pedunculi florali și pe fructe.
Pe limbul frunzelor infectate, începând din luna Mai, apar pete brun - roșiatice, de formă circulară sau neregulate, la început mici (1-2 mm diametru), care cu timpul se măresc și pot să conflueze și să ocupe porțiuni mari din limb.
Agentul patogen este Pseudopeziza Ribis care iernează în frunzele bolnave căzute.
Pentru prevenirea apariției antracnozei la coacăz se încearcă aplicarea măsurilor de igienă culturală și cultivarea de soiuri rezistente.
Descrierea și combaterea la rugină (Cronartium ribicola).
Rugina coacăzului este produsă de ciuperca Cronartia ribicola, care atacă frunzele. Pe partea superioară a frunzelor atacate apar pete galbene- roșiatice și pe cea inferioară pustule (basici) de culoare galbenă-portocalie. Frunzele atacate de rugină se usucă și cad.
Pentru reducerea rezervei biologice se recomandă strângerea și arderea frunzelor atacate sau încorporarea acestora în sol prin aratul de toamnă.
În perioada de vegetație se fac tratamente cu fungicide cum ar fi: Zeama bordeleza, Champ 77 WG, Topas 100 EC etc.
III. Descrierea și combaterea dăunătorilor care pot apărea în cultura agrișului.
Descrierea și combaterea păduchelui verde al mărului (Aphis pomi).
Păduchele verde al mărului este răspândit în toate zonele de cultură a pomilor și arbuștilor din țară.Atacă în special mărul dar se semnalează și pe alte rozacee.
Iernează sub formă de ou în crăpăturile scoarței sau la baza mugurilor și dezvoltă până la 12 generații pe an. Afidele alcătuiesc colonii pe partea inferioară a frunzelor, care se răsucesc, se îngălbenesc și se usucă. Părțile afectate de înțepături sunt acoperite de dejecțiile dulci, la rândul lor invadate de ciuperci ce provoacă înnegriri (fumagina). În plantațiile tinere și pepiniere se înregistrează daune mari. Atacuri intense se înregistrează în perioada Mai-Iunie și corespunde creșterii intensive a lăstarilor.
Femelele fundatrix se înmulțesc partenogenetic și vivipar, fiecare dând naștere la câte 35-40 larve. După o perioadă de hrănire de 10-15 zile, din larve apar femele nearipate numite fundatrigene. Apariția acestora corespunde fenofazei de scuturare a petalelor. Fundatrigenele continuă să se înmulțească partenogenetic vivipar pe măr până toamna. O parte din femele sunt aripate, o parte nearipate. Cele aripate asigură răspândirea dăunătorului de la un pom la altul sau de la o parcelă la alta. În zonele premontane se dezvoltă 7-8 generații, iar în stepă și silvostepă 8-12 generații.
La sfârșitul lunii august sau la începutul lunii septembrie apar în coloniile de fundatrigene sexuparele, care sunt asemănătoare cu cele aripate. Acestea dau naștere la masculii și femele nearipate.După împerechere, femelele depun câte un ou. Durata vieții acestor femele este de 10-12 zile.
Femele aptere au corpul piriform, de culoare verde sau verde-gălbui, cu capul galben sau negru. Antenele sunt mai scurte decât corpul, corniculele sunt negre, picioarele sunt verzi cu tibiile și tarsele negre. Femelele aripate sunt verzi cu capul, mezotoracele și metatoracele, corniculele, segmental anal, tarsele, baza tibiilor și a femurelor negre sau fumurii.Articolele III, IV ale antenelor sunt galbene, iar ochii roșii. Oul este eliptic, verde la depunere, devenind apoi negru strălucitor.
Combaterea pe cale chimică se realizează prin tratamente fitosanitare în perioada de vegetație, mai ales în perioada de creștere intensă a lăstarilor.
Amintim câteva insecticide utilizate în combaterea afidelor: Actara 25 WG în concentrație de 0,01 % (0,150 kg/ha), Calypso 480 SC în concentrație de 0,02 % (10 ml în 50 l apă), Decis Mega 50 EW în concentrație de 0,0150 % (0,225 l/ha), Karate Zeon în concentrație de 0,015 % (0,225 l/ha în 1500 l apă) (2 ml în 13 l apă pe 88 mp), Mospilan 20 SG în concentrație de 0,02 % (1,5 g în 7,5 l apă), Novadim Progress în concentrație de 0,075-0,1 % (100 ml în 100 l apă).
Descrierea și combaterea cotarului agrișului (Abraxas grossulariata).
Cotarul agrișului are o singură generație pe an, iernează ca larva de primele vârste în cuiburi, confecționate din frunze și fire de mătase sau sub frunze.
Primăvara, larvele rod mugurii și frunzele pe măsură ce se formează dar pot ataca și inflorescențele. Ele evoluează până în luna iunie când se retrag pentru impupare. Impuparea are loc pe lăstari între frunze.
Adulții nocturni apar în lunile iulie-august. După împerechere depun ouăle în partea inferioară a frunzelor de agriș, coacăz, de-a lungul nervurilor. O femelă depune 230-280 ouă, incubația este de 17-18 zile, după care apar larvele care se hrănesc cu frunze câteva săptămâni, după care se retrag.
Adultul este un fluture, cu aripile alb-gălbui, cu multe pete negre dispuse transversal. Pe aripile posterioare petele sunt în regiunea centrală și la margine.
Oul este oval de culoare galben-deschis, cu chorionul granulat. Larva este albă, cu pete negre și o bandă portocalie laterală pe abdomen. Capul și picioarele sunt negre. Pupa este brun - roșcată, cu dungi transversale, galbene.
Combaterea cotarului agrișului se poate realiza prin igiena culturală, strângerea frunzelor toamna și distrugerea lor prin ardere.
Descrierea și combaterea la sfredelitorul tulpinilor (Synanthedon tipuliformis).
Sfredelitorul tulpinilor este cel mai păgubitor dăunător din cultura adrișului. Larvele se hraăesc cu măduva lăstarilor și tulpinilor, rod și o parte din lemn. Plantele atacate au lăstarii și tulpinile uscate în condițiile unui atac puternic, tufa se usucă.
Sfredelitorul tulpinilor are o generație pe an și iernează ca larvă în galeriile făcute de obicei la baza acestora.
Primăvara în Aprilie-Mai, larvele își construiesc un înveliș și se transformă în crisalide, primi fluturi apar în luna Mai, la scuturarea petalelor și zboară până în iulie, uneori până în august.
Fluturii prezintă dimorfism sexual, aripile sunt acoperite cu solzi galben-cafenii pe partea posterioară și cafenii-albăstrui pe partea anterioară.
Corpul este albastru-metalic, cu 3 inele galbene la inserția segmentelor abdominale se termină cu o coadă albastră, sub formă de evantai, oul este ca un butoiaș cu capetele rotunjite, de culoare cafenie.
Copulația și ponta are loc în perioada dezvoltării fructelor, iar larvele apar la coacerea fructelor. La căderea frunzelor, larve coboară la baza lăstarilor pentru iernare.
Pentru diminuarea rezervei biologice a sfredelitorului tulpinii se recomandă strângerea și arderea lăstarilor atacați.
Combaterea chimică se realizează cu ajutorul tratamentelor chimice (1-2 tratamente) pentru combaterea adulților cu insecticide cum ar fi: Nurelle D 50/500 EC în cantitate de 7,5 ml/10 l apă.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Leave a Reply Cancel Reply