Call Center: 0261-862.226
Seminte de legume
Folii
Substraturi de productie
Irigatii
Plase
Ghivece și alveole
Utilaje, scule și unelte
Îngrășăminte
Accesorii gradina
Produse fitofarmaceutice
Gazon, Flori și Plante furajere
Piscine si accesorii
Cultura de tutun
Compoziția chimică a frunzelor este determinata de calitatea produselor, fiind influențată de însușirile soiului, de factori de mediu (climă și sol), vârsta plantei, poziția frunzei pe tulpinași poate fi îmbunătățită pe diferite căi.
I. Cerințele tutunului față de climă și sol
Cerințele față de căldură ale tutunului sunt mari.Tutunul este o plantă termofilă, care își petrece o mare parte din perioada de vegetație în spații protejate (răsadniță, tunel, solar, seră).Sămânța germinează la minimum 12 grade Celsius, temperatura optima de creștere a plantelor este de 27 grade Celsius, temperaturile de 16-17 grade Celsius înrăutățesc calitatea tutunului.Dacă răsadul a fost corespunzator ”călit” înainte de plantare plantele mici suportă, pentru o perioadă scurtă de timp -1..-2 grade Celsius.
În climatul cald și secetos se reduc dimensiunile frunzelor, dar se obține tutun cu aromă excelentă, în timp ce in climat rece, cu precipitații abundente, se formează frunze cu țesuturi grosiere, lipsite de aromă, bogate în nicotină.
Cerințele față de apă a tutunului sunt extrem de ridicate.Dacă umiditatea este în exces, producția scade cantitativ și calitativ, se prelungește perioada de vegetație și se sensibilizează plantele la boli.În schimb dacă umiditatea este prea scăzută frunzele rămân mici și groase, combustibilitatea lor scade, numărul de Frunze este mic, înflorirea târzie.
Lumina influențează producția și calitatea tutunului, prin dezvoltarea unor frunze fine, subțiri, elastic și rezistente, așa cum se cere tipului pentru țigări de foi la lumina mai redusă.
Vânturile puternice nu sunt favorabile tutunului, deoarece ele pot provoaca ruperea plantelor, deteriorarea frunzelor și înrăutățirea condițiilor pentru uscatul la soare.Vânturile moderate care primenesc continuu atmosfera și o mențin mai uscată,creează condiții mai puțin favorabile pentru dezvoltarea bolilor criptogamice.
Solul are o importanță deosebită pentru producția și calitatea tutunului.Sunt favorabile solurile ușoare și lutoase, calde, permeabile cu pH-ul cuprins între6,4-7,3.
II. Tehnologia de cultivare a tutunului
Rotația culturii
Tutunul suportă monocultura mai mulți ani fără să se înregistreze fenomenul de “oboseală” a solului, dar se distruge structura solului și se înmulțesc paraziții specifici (viroze, dăunători, boli).Pe terenuri proaspăt defrișate, după o pajiște destelinita sau după o plantă perenă, tutunul se poate cultiva 2-3 anila rând, întrucât aceste suprafețe sunt fertile și libere de paraziți specifici.În aceste condiții se obțin rezultate bune la soiurile de tutun pentru țigări de foi.
Alegerea plantei premergătoare se face în funcție de tipul de tutun cultivat: pentru soiurile din tipul oriental, semioriental, și Virginia, cultivate pentru țigarete superioare, cele mai bune premergătoare sunt: grâul, orzul, ovăzul.
Fertilizarea cu microelemente cum ar fi: N, P, K, Mg, Ca, microelementele B, Cl, Mn, Fe, Mo, și îngrășăminte organice constituie un mijloc important de sporire a producției și de îmbunătățirea calității frunzelor.
Tutunul are cerințe mari față de elementele fertilizante atât cantitativ, cât și a raportului dintre ele, în funcție de tipul și soiul cultivat, de sol, precum și de zonă ecologică de cultură.La o producție de 1.000 kg frunze uscate tutunul consumă 75,5 kg N, 16,3 kg P2O5, 124,2 kg K2O și 104 kg CaO.
1 Review(uri)
1 Review(uri)
Lucrările solului trebuie efectuate cu mare atenție. Solul trebuie să fie bine afânat, mărunțit corespunzator, pentru a acumula și păstra umiditatea și pentru a se combate buruienile.Arăturile efectuate la 22-25 cm adâncime sunt cele mai eficiente.
În primăvară arătura se lucrează cu grapa cât mai timpuriu, apoi terenul se menține curat de buruieni cu ajutorul cultivatorului urmat de grapă.Dacă solul s-a tasat prea mult în timpul iernii, se execută o arătură superficială cu plugul fără cormana, urmat de grapă.Se efectuează 1-3 afânări până la plantare și se evită pulverizarea solului, adâncimea de afânat este de 10-12 cm.
Producerea și plantarea răsadului
Tutunul nu se seamănă direct în câmp, deoarece are o mare sensibilitate la temperaturile joase.Germinația lui la cel puțin 12 grade Celsius și o perioadă de vegetație relativ de lungă determină ca tutunul să se însămânțeze și să crească o anumită perioadă de timp în răsadnițe.După ce vremea s-a încălzit și a trecut pericolul înghețurilor târzii de primăvară, răsadurile se transplantează în câmp în terenul bine pregătit.
Cele mai indicate răsadnițe pentru producerea plantelor de tutun sunt răsadnițele încălzite cu biocombustibili (gunoi de grajd proaspăt) .În afară de răsadnițele calde răsadul se mai poate obține în sere, solarii încălzite sau neaîncălzite, în răsadnițe semicalde și în tunele sau brazde reci.
9 Review(uri)
2 Review(uri)
3 Review(uri)
1 Review(uri)
0 Review(uri)
0 Review(uri)
Epoca de semănat se stabilește ținând cont că un răsad bine dezvoltat se obține în 40-45 de zile de la data semănatului și că plantarea în câmp are loc până cel mai târziu în 15 mai.
La desimea de semănat trebuie să se asigure 2000-2500 de fire/mp, iar semănatul se face manual, iar sămânța fiind mică se amestecă bine cu nisip uscat (1kg nisip pentru 6 mp de răsadniță).
Adâncimea de semănat în răsadniță este de 3-4 mm, după împraștierea amestecului de sămânță nisip, se acoperă, împrăștiind deasupra mraniță, care apoi se presează cu o scândură pentru a pune cât mai bine sămânță în contact cu pământul, norma de sămânță este de 0,4-0,6 g/mp de răsadniță.
Îngrijirea răsadurilor constă din: asigurarea și reglarea temperaturii în răsadnițe, aerisirea, udarea, combaterea buruienilor, rărirea, fertilizarea suplimentară, combaterea bolilor și dăunătorilor, călitul.
Asigurarea și reglarea temperaturii în răsadnițe se face cu scopul bunei germinări a semințelor și a răsăririi plantelor până la răsărire este necesară o temperatură de 30-32 grade Celsius, iar după răsărire temperatura se păstrează între 18-25 grade Celsius.
În perioada germinării semințelor aerisirea se face numai la orele amiezii, în situația când temperatura este prea ridicată.Pe măsură ce crește răsadul, aerisirea se face mai des, în prima perioadă de creștere ramele se ridica pe suporți la o înălțime de 5-6 cm, o perioadă scurtă în timpul amiezii, apoi ramele se ridică la 20-30 cm deasupra tocului, menținându-se ridicate tot timpul zilei.După faza de urechiușe răsadnițele se țin descoperite pe timp călduros, toată ziua și se acoperă numai noaptea sau când timpul este rece și ploios.Serele,solariile și tunelele se aerisesc mai intens.
Udarea răsadului este foarte importantă, având scop de menținere a unei umidități moderate în stratul superficial al patului germinativ. La început răsadurile se udă mai des, cu cantități de apă mai mici, apoi mai rar dar cu norme mai mari de udare.
Combaterea buruienilor se face prin pliviri sau cu erbicide.Primul plivit are loc când plantele au răsărit și buruienile depășesc ca dimensiune tutunul și se efectuează după ce s-a udat bine cu apă.Plivitul se execută ori de câte ori este nevoie.
Erbicidarea se face preemergent, înainte de plantare, cu Dual Gold 960 EC sau Stomp 330 EC, pe sol uscat, la 3-5 cm adâncime.
Plantarea tutunului
Răsadul de tutun pentru plantare, fără a se scutura de pământ, se așează în cutii și se acoperă cu o pânză udă, transportându-se în câmp la locul de plantare.Plantatul se face în orele de dimineță și după amiază, iar dacă este înnorat,plantatul se face pe parcursul întregii zile.Epoca plantării se stabilește în funcție de condițiile climatic ale zonei și perioada de vegetație a soiurilor.Pentru toate soiurile și în toate zonele, plantarea între 1 și 10 mai a realizat cele mai mari producții.Întârzierea plantării peste data de 25 mai determină scăderi de producție deosebit de mari.
Densitatea plantatului are o importanță mare pentru realizarea unor producții mari și de calitate.
Tehnica plantării tutunului este similară cu aceea a plantării răsadurilor de legume.Terenul se marchează la distanțe stabilite între rânduri și pe rând, după care se practică în sol un orificiu cu plantatorul, în care se toarnă o cantitate de apă stabilită anterior.După ce apa este absorbită, se introduce cu grijă răsadul în pământ la nivelul coletului, astfel ca rădăcinile să fie repartizate cât mai uniform.Se strânge pământul lângă răsad cu plantatorul,făcând o mișcare de jos în sus și din afară spre răsad.Se adună lângă răsad un strat de pământ mărunțit și uscat pentru a împiedica formarea crustei la suprafață.
Plantarea mecanizată a tutunului se poate face cu mașina de plantat răsad MRP-5 în agregat cu tractorul L-400.
Lucrările de îngrijire constă din: completarea golurilor, combaterea buruienilor, combaterea bolilor și dăunătorilor, politul, cărnitul, copilitul, recepatul și irigarea.
Completarea golurilor se realizează fără întârziere, la 3-4 zile de la plantare, astfel plantele cu care s-au completat golurile rămân în urmă cu dezvoltarea, sunt debilitate, constituind în timpul perioadei de vegetație subrastraturi de infecție pentru diferite boli.Pentru completarea golurilor sunt utilizate cele mai bune răsaduri.
Prima prășire se efectuează la 7-8 zile de la plantare, după ce s-au prins plantele, la adâncimea de 6-8 cm pentru afânarea solului și distrugerea buruienilor. Urmează 2-3 prășiri la interval de 10-15 zile, în funcție de precipitațiile căzute și de gradul de îmburuienare.
Mușuroitul sau bilonatul, când plantele au 20-30 cm înălțime, ajută la formarea rădăcinilor adventive, mărind rezistența la căderea plantelor.
Politul constă din înlăturarea frunzelor de la bază, care se dezvoltă în condiții necorespunzătoare de lumină și hrană, sunt lovite în timpul lucrărilor de îngrijire sau murdărite cu pământ din cauza picăturilor de ploaie. Aceste frunze nu prezintă importanța industrială, constituind mediu favorabil de infecție pentru celelalte frunze. La soiurile cu Frunze mari se înlatură 2-3 frunze, iar la cele cu frunze mici 4-5 frunze (până la înălțimea de 20 cm la pământ). Politul se face după prășirea a treia, manuală.
Cârnitul este operațiunea de înlăturare a inflorescențelor plantei de tutun, care se efectuează mai timpuriu sau mai târziu, împreună cu un număr de frunze, mai mare sau mai mic, în scopul creșterii producției de frunze și calității acestora.Se execută în funcție de soi, fertilitatea solului și condițiile meteorologice.Pe soluri cu fertilitate mai scăzută suprimarea inflorescenței se face de timpuriu (chiar de la îmbobocire) și mai “adânc”, adică cu un număr mai mare de frunze.Pe soluri cu fertilitate ridicată cârnitul se face mai târziu și mai înalt (mai sus), adică cu un număr mai mic de frunze.
Copilitul (înlăturarea lăstarilor) este o lucrare necesară la toate soiurile de tutun s-a aplicat cârnitul, deoarece, în urma acestei operațiuni se dezvoltă copili la subsuoară frunzelor, mai mult sau mai puțin viguroși.Acești copili produc frunze mici de calitate inferioară și trebuie înlăturați când au 6-10 cm lungime, respectându-se operațiunea de 2-3 ori.Înlăturarea copililor dimineața și seara, când sunt mai turgescenți, se face cu mai multă ușurință. Copili au importanță când trebuie regerată o cultură de tutun afectată de grindină. Plantele afectate de grindină se retează la cel de-al doilea internod de la suprafața solului. Din porțiunea de tulpină rămasă pornesc mai mulți copili, dintre care se alege unul singur, care continuă creșterea plantei obținându-se o oarecare producție de frunze.
Irigarea tutunului. Pe solurile nisipoase se irigă de 6-8 ori în funcție de precipitațiile înregistrate, prima udare se aplică înainte de plantare, a doua udare după ce plantele s-au prins, adică s-au înrădăcinat și au pornit în creștere. Până la înflorire, se mai udă de 2-3 ori, iar după înflorire de 2-3 ori. Normele de udare sunt de 200-300 m3/ha.
Recoltarea frunzelor de tutun se efectuează la maturitate tehnică, adică atunci când frunzele au ajuns la dezvoltarea maximă și au cel mai ridicat conținut de substanțe organice și minerale. Maturarea frunzelor se face treptat și recoltarea este eșalonată, înregistrându-se o diferență de 20-23 de zile între maturarea frunzelor de la bază și a celor din vârful plantei.Maturarea tehnică frunzelor se evidențiază, din punct de vedere morfologic, prin culoarea verde mai deschisă a lor, prin pierderea luciului, apariția de pete gălbui spre vârf și pe margini, căderea perișorilor, răsfrângereță de tulpină.
Soiurile de tutun pentru țigarete se recoltează într-un stadiu mai avansat de maturitate, asigurându-se frunze elastice și rezistente, de culoare mai deschisă.Recoltarea soiurilor cu frunze mari, pentru țigarete, se face când o treime din suprafața limbului foliar s-a îngălbenit.
Recoltarea se desfășoară în condiții optime numai după ce se evaporă roua de pe plante, în mai multe etape (5-6), la interval de 6-7 zile.La o singură recoltare se deprind de pe plantă 2-7 frunze.
Recoltarea se poate realiza în două moduri: manual și mecanizat.
Recoltarea manuală se efectuează rupând frunză cu frunză în direcția lateral și în jos, pentru a nu vătăma tulpina. Frunzele sunt lăsate la marginea lanului pentru câteva ore, pentru o ușoară vestejire, apoi se încarcă în coșuri sau lăzi, cu petiolul către pereți și se transportă la platformele de depozitare.
Recoltarea mecanizată se realizează cu mașini, care lasă un număr de 9-10 frunze pe plantă, care se maturează mai uniform și pot fi recoltate la o singură trecere, tulpinile fiind tocate și încorporate în sol.
Înșiratul, dospirea și uscarea frunzelor
După recoltare frunzele de tutun sunt supuse unor operațiuni fizice și biochimice care determină calitatea fumativă.
Înșiratul frunzelor constă în introducerea manuală sau mecanizată a unor sârme sau sfori prin nervurile lor.Cu ocazia înșirării frunzelor se sortează după mărime, grad de maturare, integritate, atac de boli sau dăunători.Frunzele se sortează în: mari, mijlocii și mici iar cele atacate de boli și dăunători se înșiră separat.
Înșiratul pe sfoară sau pe sârmă manual, se face cu ajutorul unui ac special numit andrea, iar mecanizat cu ajutorul unei mașini de înșirat, care lucrează pe principiul mașinii de cusut. Lungimea sforilor sau a sârmelor este de 4 m, din care 3,5 m, prezintă lungimea de înșirare, iar 0,5 m, partea cu care șirele se leagă pe suporturi.Frunzele mari se înșiră față la față lăsând circa 1 cm între nervure pentru aerarea cât mai bună, iar frunzele mici se înșiră cu fața la partea dorsală. Astfel pregătite frunzele încep procesul de dospire (fermentarea în verde) și de uscare.
Dospirea (fermentarea în verde) reprezintă un complex de procese și reacții din frunzele de tutun care determină îngălbenirea și îmbunătățirea calității.Factori care determină transformările sunt: temperatura și umiditatea.
Temperatura optimă în timpul dospirii este cuprinsă între 25-36 de grade Celsius iar umiditatea relativă a aerului între 75-85 %.
Durata procesului de dospire este de 2-4 zile la soiurile pentru țigarete superioare și ajunge la 21 zile la soiurile de tipul pentru țigări de foi în funcție de gradul de maturitate, temperatura și umiditate. În timpul procesului de dospire frunzele își continuă procesele de respirație și transpirație. La sfârșitul dospirii frunzele sunt de culoare galbenă urmând fixarea acestei culori la soiurile pentru țigarete sau transformarea culorii în maro la soiurile pentru țigări de foi. La capătul acestui proces frunzele mai conțin 40-50 % apă, care rebuie eliminate cât mai repede.
Uscarea frunzelor după dospire asigură fixarea culorii și eliminarea apei, prevenind procesele de alterare.Prin uscare umiditatea în frunze trebuie să scadă la 20-25 %. Se practică uscarea pe cale naturală și uscarea cu ajutorul căldurii artificiale. Tutunul destinat pentru pipă sau țigări de foi se usucă la umbră, sub acțiunea curenților de aer, într-o perioadă de timp mai lungă 4-6 săptămâni.
Uscarea la soare, pentru aceasta șirurile cu frunze se fixează pe gherghefuri mobile, afară, cu posibilități de a fi adăpostite pe timp de ploaie sau noaptea.Gherghefurile se țin la distanțe unul de altul pentru a asigura circulația aerului.
Uscarea cu ajutorul căldurii artificiale se face în uscătorii special în care se realizeaza atât dospirea, cât și fixarea culorii. Modificările culorii se datorează procesului de degradare a pigmentului verde, ce intră în compoziția clorofilei, ceea ce face să iasă în relief xantofila.Culoarea galbenă este un indicator foarte prețios pentru aprecierea diferitelor faze prin care trece frunza de la dospire și până la uscare.
Păstrarea tutunului uscat se poate face și în baschii, care sunt poduri confecționate din scânduri, dispuse la 15-20 cm de tutun ordonate, cu folie îndreptate în acelaș sens.Grosimea stratului de tutun poate să ajungă la 80-100 cm, cu care se acoperă cu o pânză de sac. Păstrarea se face în camere, ce pot fi ventilate la nevoie, fără mirosuri neplăcute care se pot imprima în frunzele de tutun.Urmează clasarea tutunului, alesul și “păpușitul”.
Alesul și păpușitul tutunului sunt operații pregătitoare în vederea predării recoltei. Aceste operații se încep în luna octombrie, se aleg frunzele după mărime, culoare, consistență, se netezesc și se așează în mănunchiuri de câte 20-25 care se leagă cu un fir de rafie, de pănuși de porumb, de sfoară în apropiere de cotor, aceste mănunchiuri numindu-se “păpuși”.
III. Descrierea și combaterea bolilor care pot apărea la cultura tutunului
Descrierea și combaterea mozaicului comun (Tobacco mosaic virus)
La tutun simptomele de boală se manifestă pe frunze. Primele simptome apar pe frunzele tinere pe care se observă o slabă clorozare a nervurilor.Frunzele atacate sunt deformate, rugoase și prezintă pete neregulate, de culoare verde deschis sau gălbuie, care le conferă aspect mozaicat.Sursele de infecție ale virusului sunt solul și uneltele de lucru. Nu se transmite prin insect.
În apariția simptomelor un rol important îl are temperatura și lumina.La temperaturi de peste 27 grade Celsius și sub 10 grade Celsius simptomele nu sunt evidente.Plantele tinere sunt mai receptive decât cele bătrâne.
Prevenirea apariției mozaicului comun se poate realiza prin: rotația de minim 2 ani a culturii, folosirea de semințe sănătoase și cultivarea soiurilor rezistente.
Descrierea și combaterea focului salbatic (Pseudomonas syringae pv. tabac)
Este una dintre cele mai păgubitoare boli ale tutubului.Pe plantele din primele faze de vegetație (răsadniță) atacul apare pe vârful sau marginile frunzei sub forma unor pete umede, verde deschise, apoi brune-negricioase.La umiditate ridicată plantele putrezesc complet.Mai târziu pe frunze apar pete circulare, verde-deschis apoi brune, înconjurate de un halou gălbui caracteristic. În camp frunzele bazale prezinta pete galbene, care ajung pana la 0,5-3,0 cm diametru, care se necrozeaza in centru, fiind înconjurate de halou gălbui.
Bacteria se transmite prin semințe, unde rezistă și doi ani în tegument, precum și prin resturile vegetale rămase în sol. Primele infecții provin din plantele rezultate din semințele infectate, iar în continuare în câmp prin picăturile de ploaie și vânt. Bacteriile pătrund prin răni, stomate, și se propagă prin parenchimul frunzei.
Ca măsuri preventive, se recomandă: folosirea de sământă sănătoasă, adunarea și distrugerea frunzelor bolnave, imediat ce a apărut boala, rotația culturii, pentru o perioadă de 3-4 ani, adunarea și distrugerea prin ardere a resturilor de plante, după recoltare. Pentru obținerea de material sănătos, se dezinfectează chimic (hipoclorit de sodiu sau de calciu 0,5 % etc.) tocul răsadniței și se stropesc plantele cu Zeama Bordeleză 1,0%.
Descrierea și combaterea manei tutunului (Peronospora hyoscyami f.sp. tabacina)
Condițiile de clima sunt hotărâtoare în apariția și evoluția infecțiilor.Precipitațiile frecvente, umiditatea relativă ridicată a aerului, temperaturile moderate sunt favorabile pentru dezvoltarea patogenului. Perioada de incubație este de 5-7 zile. În decursul vegetației pot avea numeroase contaminări succesive. Umiditatea peste 80 % a aerului și temperatura de 17-24 grade Celsius favorizează infecția.
Prevenirea apariției manei tutunului se poate realiză prin: rotația culturii, când terenul este infectat intens, adunarea și distrugerea resturilor vegetale.
Combaterea chimică se poate realiza atât în faza de răsad cât și în faza de vegetație cu: Dithane M 45 în concentrație de 0,2 % (20 g în 10 l apă), Dithane Neotec 75 WG în concentrație de 0,2 % (20 g în 10 l apă), Merpan 80 WDG preventiv în concentrație de 0,125 % (15 g în 12 l apă), curativ în concentrație de 0,3 % (15 g în 5,0 l apă), Polyram DF în concentrație de 0,2 %, Ridomil Gold Plus 42,5 WP în cantitate de 3,0 kg/ha.
IV. Descrierea și combaterea dăunătorilor
Descrierea și combaterea la tripsul tutunului (Trips tabaci)
Lungimea insectelor adulte este de 2-2,5 mm, iar grosimea corpului nu este mai mare decât 1 mm.Adulți sunt de culoare mai închisă-neagră sau maro.Apariția lor se poate pune calendaristic în lunile martie-aprilie. Larvele sunt de culoare galbenă sau verzui, acest fapt le permite să fie cu greu distinse pe suprafața frunzei și a plantei.
Femela depune ouăle în țesuturile frunzelor și a florilor.O femelă poate să depună în jur de 100 de ouă. După 3-5 zile de dezvoltare embrionară apar larvele,care timp de 8-10 zile de viață pe suprafața frunzei năpârlesc de patru ori. Larvele pătrund în sol la adâncimea de 15 cm,unde încă peste 4-5 zile se transformă în insecte adulte aripate.Dezvoltarea unei generații durează 15-20 de zile.
Combaterea chimică a tripsului tutunului se realizează prin tratamente cu insecticide cum ar fi: Mospilan 20 SG în concentrație de 0,04 % (4,0 kg/ha), Confidor Energy în concentrație de 0,075 % (600 l apă).
Descrierea și combaterea la păduchele verde (Myzus persicae)
Păduchii formează colonii masive pe partea inferioară a frunzelor,se hrănesc prin sugerea sevei plantelor.Datorită acestui fapt frunzele se necrozează și se răsucesc, formând pseudocecidii. Plantele atacate suferă și se debilitează, ducând la scăderea producției.
Femelele au corpul globulos, oval, verde-deschis sau verde-închis. Antenele sunt negre. Picioarele sunt galben-deschis, mai scurte, aproximativ 1/3 din lungimea corniculelor. Femelele aripate au capul și toracele negre, iar abdomenul verde gălbui sau roșcat. Pe partea dorsală prezintă o pată mare de culoare neagră cu 1-2 dungi transversale și 4 pete laterale. Antenele sunt negre, picioarele sunt galben-deschis cu tarsele negre. Corniculele sunt brune, coada este aproape 2/3 din lungimea cornicolelor.
Combaterea chimică la păduchele verde se realizează prin stropiri cu insecticide cum ar fi: Confidor Energy ăn concentrație de 0,075 % (600 l apă), Fastac în cantitate de 0,2 l/ha, Karate Zeon în cantitate de 0,2 l/ha în 600 l apă.
Descrierea și combaterea la omida capsulelor (Chloridea armigera)
Omida capsulelor iernează sub formă de ninfă în sol la adâncimea de 7-25 cm. Larvele atacă mai ales în luna mai și produc pagube importante. Larvele tinere de vârsta I și II se dezvoltă pe aparatul foliar, iar începând cu vârsta a III-a ele pătrund în interiorul fructelor, preferând semințele și lăsându-și excrementele în fruct, tratamentele de combatere devenind practic ineficiente.
Combaterea chimică se poate realiza cu insecticide cum ar fi: Fastac 10 EC în cantitate de 0,2 l/ha, Karate Zeon în cantitate de 0,2 l/ha în 600 l apă.
Leave a Reply Cancel Reply